Am intrat fără mari strângeri de inimă, poate şi pentru că simţurile adormite de drum, oboseala, înlocuiseră fără veste trecutul, amintirile... Mult mai greu mi-a fost să ies, dar asta, e altă poveste.
Inutil să încerci să descrii ceva pentru cei ce nu au trecut pe acolo. Adevărată pierdere de timp să încerci să evoci, să povesteşti despre cei care au trecut prin Jilava, de ce sau cum...sapi în piatră seacă. Cei care sunt curioşi au aflat câte ceva, iar pentru cei ce i-au trecut pragul, nu am să spun decât că...
Celula umedă m-a reţinut o clipă în plus... Câteva minute distanţă faţă de grupul frenetic cu care intrasem în puşcăria Jilavei. Jilava... numai numele şi te prinde cumva ! Aşa cum m-a prins celula aceea grozav de umedă. Ciudată senzaţie. Uşa deschisă, acte în regulă şi totuşi... nu mă puteam despărţi de durerea ce mustea din pereţii murdari şi umezi.
Am stat liniştit ascultându-i vaietul. M-am revăzut brusc în celula mea din celebra UM 01065 / 7 Mecanizate Ploieşti. Colegii din garda batalionului mă abandonau noaptea în ea iar ziua mă scoteau, la ordin, în muncile câmpului... Da....eram un element duşmănos şi absolut suspect. Nu, bineînţeles că nu se compară... Atunci era anul 1989, aveam 19 ani, aveam să trăesc o revoluţie acum este...freedom-party.
Vaietul din umezeala rece îmi şoptea de Lena Constante, Harry Brauner, Belu Zilber, Gafencu, Părintele Steinhardt, Mina, Iustin, Gyr, Crainic sau sărmanul Max Bănuş... Am aprins o ţigară, am mai privit odată prin minuscula fereastră şi am făcut gestul universal al puşcăriaşilor. Numai că ei plecaseră iar eu numai am demult 20 de ani, şi...
Am lăsat ţigara să ardă, sprijintă de vizeta jegoasă. Rostind o rugăciune, am urcat cu greu pe treptele lunecoase către lumină pentru ca apoi să îmi croiesc drum prin balta Neajlovului către pădurea Comana, precum străbunicul Ion, când îşi lua puşca la spinare, sus, către Valea Vîrtejenilor, dornic să ajungă acasă, în satul acela mic, undeva între Dunăre şi Carpaţi....
©Victor Vurtejanu
