Am intrat fără mari strângeri de inimă, poate şi pentru că simţurile adormite de drum, oboseala, înlocuiseră fără veste trecutul, amintirile... Mult mai greu mi-a fost să ies, dar asta, e altă poveste.
Inutil să încerci să descrii ceva pentru cei ce nu au trecut pe acolo. Adevărată pierdere de timp să încerci să evoci, să povesteşti despre cei care au trecut prin Jilava, de ce sau cum...sapi în piatră seacă. Cei care sunt curioşi au aflat câte ceva, iar pentru cei ce i-au trecut pragul, nu am să spun decât că...
Celula umedă m-a reţinut o clipă în plus... Câteva minute distanţă faţă de grupul frenetic cu care intrasem în puşcăria Jilavei. Jilava... numai numele şi te prinde cumva ! Aşa cum m-a prins celula aceea grozav de umedă. Ciudată senzaţie. Uşa deschisă, acte în regulă şi totuşi... nu mă puteam despărţi de durerea ce mustea din pereţii murdari şi umezi.
Am stat liniştit ascultându-i vaietul. M-am revăzut brusc în celula mea din celebra UM 01065 / 7 Mecanizate Ploieşti. Colegii din garda batalionului mă abandonau noaptea în ea iar ziua mă scoteau, la ordin, în muncile câmpului... Da....eram un element duşmănos şi absolut suspect. Nu, bineînţeles că nu se compară... Atunci era anul 1989, aveam 19 ani, aveam să trăesc o revoluţie acum este...freedom-party.
Vaietul din umezeala rece îmi şoptea de Lena Constante, Harry Brauner, Belu Zilber, Gafencu, Părintele Steinhardt, Mina, Iustin, Gyr, Crainic sau sărmanul Max Bănuş... Am aprins o ţigară, am mai privit odată prin minuscula fereastră şi am făcut gestul universal al puşcăriaşilor. Numai că ei plecaseră iar eu numai am demult 20 de ani, şi...
Am lăsat ţigara să ardă, sprijintă de vizeta jegoasă. Rostind o rugăciune, am urcat cu greu pe treptele lunecoase către lumină pentru ca apoi să îmi croiesc drum prin balta Neajlovului către pădurea Comana, precum străbunicul Ion, când îşi lua puşca la spinare, sus, către Valea Vîrtejenilor, dornic să ajungă acasă, în satul acela mic, undeva între Dunăre şi Carpaţi....
Am stat liniştit ascultându-i vaietul. M-am revăzut brusc în celula mea din celebra UM 01065 / 7 Mecanizate Ploieşti. Colegii din garda batalionului mă abandonau noaptea în ea iar ziua mă scoteau, la ordin, în muncile câmpului... Da....eram un element duşmănos şi absolut suspect. Nu, bineînţeles că nu se compară... Atunci era anul 1989, aveam 19 ani, aveam să trăesc o revoluţie acum este...freedom-party.
Vaietul din umezeala rece îmi şoptea de Lena Constante, Harry Brauner, Belu Zilber, Gafencu, Părintele Steinhardt, Mina, Iustin, Gyr, Crainic sau sărmanul Max Bănuş... Am aprins o ţigară, am mai privit odată prin minuscula fereastră şi am făcut gestul universal al puşcăriaşilor. Numai că ei plecaseră iar eu numai am demult 20 de ani, şi...
Am lăsat ţigara să ardă, sprijintă de vizeta jegoasă. Rostind o rugăciune, am urcat cu greu pe treptele lunecoase către lumină pentru ca apoi să îmi croiesc drum prin balta Neajlovului către pădurea Comana, precum străbunicul Ion, când îşi lua puşca la spinare, sus, către Valea Vîrtejenilor, dornic să ajungă acasă, în satul acela mic, undeva între Dunăre şi Carpaţi....
©Victor Vurtejanu
Te inteleg. Aceesi senzatie am avut-o cand in anul 1995, in decembrie, am vizitat cu fosta mea sotie, fosta puscarie politica de la Sighet, adica acolo unde au murit Iuliu Maniu si Gheorghe Bratianu.
RăspundețiȘtergereIn acel an, inainte cu un an ca CDR si Emil Constantinescu sa castige alegerile si sa inceapa renovarea puscariei si ridicarea Memorialului de la Sighetul Marmatiei, am trait o experienta memorabila.
De puscarie avea grija un singur om, un fost detinut politic, care ne-a plimbat pe mine si sotia mea peste tot. Eram singuri in imensitatea Sighetului, intr-una dintre cele mai negre puscarii comuniste.
Acolo, am ajuns in dreptul Zarcai, adica celula fara geam in care erau inchisi rand pe rand, capii politici mai importanti.
Am intrat singur in locul, in care a stat timp indelungat si regretatul Corneliu Coposu, si am inchis usa dupa mine, sotia mea ramanand afara.
Vreau sa iti marturisesc ca m-am trezit in bezna...Dar nu bezna noptii, ci o bezna totala, in care eram incapabil sa imi vad degetele de la mana pe care mi-o fluturam prin fata. Simteam senzorial ca am mana ridicata, ca mi-o misc prin fata, dar nu vedeam nimic... Eram incapabil sa vad unde este usa, pentru ca nu razbatea niciun firicel de lumina. Am strigat-o pe sotia mea sa imi deschida usa, sa ies la LUMINA.
Atunci am inteles conditiile groaznice de izolare la Zarca in care au stat Corneliu Coposu si multi altii.
Atunci am inteles de ce, dupa o izolare indelungata, Coposu nu mai stia sa vorbeasca, sa scrie, sa citeasca si sa mearga, trebuind sa isi reaminteasca incet totul la revenirea in celula alaturi de ceilalti, dupa cum marturisea dupa Revolutia din Decembrie 1989.
Atunci am inteles cu adevarat tragismul elitei interbelice si atunci...am plans.
De aceea, refuz cu obstinatie sa ii inteleg azi pe nostalgicii comunismului, oricat de greu ne-ar fi traiul zilnic.
Inumanitatea a caracterizat plaga rosie.
Asa ceva nu mai trebuie sa se repete in veci.
Doamne ajuta!
Din pacate raul este facut si inca la inceput spun eu...Natia este obosita cand vine vorba despre subiect, eroii se sting anonim si in mizerie, iar murdaria a iesit. Vom continua pe ici pe colo in enclave, in guerile dar raul a fost facut...
RăspundețiȘtergereMultumesc si sa auzim de bine!