O redută în calea uitării

A spune, de mâine devin intelectual, nu este totuna cu a porni către mall să îţi mai cumperi un rând de haine roz. Că ne-ar sta mult mai bine să promovăm valorile culturale decât să ciordim logo-uri pentru "brand-ul de ţară" (ce o mai fi şi aia), o ştie toată lumea. De ce nu se aplică, rămâne un mister...

Continui, naiv, să vorbesc despre maeştri, într-o luptă total inegală şi dezarmantă, cu prostul gust ridicat la rang de religie. Sunt câteva nume pe care dacă le pronunţi în afara teritoriului românesc, oamenii tresar. Devin atenţi şi observi imediat că atitudinea lor se schimbă în mod plăcut. Unul dintre aceste nume este şi cel al olteanului Ioan Negulescu, redevenit Jean Negulesco, artistul ce a realizat peste 50 de filme la Hollywood. 

Vei găsi date biografice şi mărturii despre singurul regizor român nominalizat la Premile Oscar, artistul ce a colaborat cu Marilyn Monroe, Betty Grable, Sophia Loren sau Lauren Bacall, dacă vei fi curios să cercetezi dincolo de bruiajul informaţional ce s-a aplicat pe cultura românească.

Semnalez nu doar cartea "Drum printre stele" de Jean Negulescu apărută la Editura Meridiane în anul 1989, dar şi dramatica poveste a unui destin remarcabil, administrat dezastruos de guvernări total străine de nevoile şi destinul acestui neam. Când vei trece prin Craiova natală a acestui artist, nu te vor întâmpina decât luptele de stradă dintre clanurile ce stăpânesc oraşul. 

În zadar vei căuta casa memorială Jean Negulescu. A fost vândută de primăria oraşului...

În zadar vei căuta cinematograful Jean Negulescu. A fost scos la închiriere...

Cultura românească, intelectualitatea şi oamenii de spirit, mulţi, puţini, câţi ne-a dăruit Dumnezeu ca neam, sunt la fel ca acum 50 de ani, primele pe ordinul de distrugere al ocupantului. Nimic nu a înspăimântat mai mult, decât ofiţerul demn şi curajos ce îşi conducea plutonul către întâlnirea cu destinul. Odată eliminat, oastea s-a risipit şi s-a împărţit...

Jean Negulescu – “Drum printre stele” - o poveste cum nu vei mai întâlni prea curând.

 

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Între două priviri

 

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Poate

Salutări, prieteni!

Nu vă anunț nimic...

Nu vă invit la spectacol, nu vă invit la concert, la recitaluri sau premiere cinematografice. Nu vă rog să dați like-uri la nicio producție "on-line", nu am pisici să vă arăt și nici vacanțe de vis...

Să vă fie bine, prieteni! Vom trece și de asta și...cine știe..? 

Poate vom zâmbi din nou!

Speranță și gânduri bune!

foto Dinu Lazăr

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Thought

Some people have lives; some people have music.

foto Andreea Gruioniu

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Viaţa din geamantan

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Atelierul Roman de Cultura

Într-o euforie juvenilă, mental vorbind, visam să deschid un loc drăguţ, plin cu de toate, pentru noi ăştia căzuţi în freză după cultură şi frumos. Am documentat tot, am fost la discuţii şi prospecţii cu meseriaşii în domeniu de prin Germania, Austria, Suedia, Franţa... 

Am şi acum proiectul prin computere şi nu încetez să mă minunez de diversele răspunsuri la numeroasele "adrese" şi scrisori de intenţie, adresate către partid şi tovarăşii de la autorităţi... Identificasem locuri lăsate în paragină, pe unele le tot postez pe aici, inutil, desigur... Cam toate, în subordinea primăriilor, diriguite de comisii de mass-media şi cultură, în fapt, birouri pline de rudele agramate ale parvenitului respectiv...

În anii '80, îndrăgostit de muzică ca toţi cei din generaţia mea, mergeam în locurile acelea zilnic. Erau acolo, cluburi de chitară, pian, tobe, cluburi de fotografie, cine-cluburi, aeromodelism, navomodelism, şi câte şi mai câte, chestii fantastice, ce mă ajutau enorm. Acum s-ar spune "formare" sau "dezvoltare personală"... Zi cum vrei...pentru mine era, o enormă bucurie!

Mă durea la bascheţi că pe uşă scria..."Clubul Muncitoresc Griviţa Roşie", "Ecran Club", "Modern Club","Ecran Club", "Casa Pionierului" sau "Înfrăţirea între picioare...aaa..popoare".. Mergeam acolo pentru că găseam oameni asemeni mie. Avizi de informaţii, dornici să înveţe, să încerce şi să experimenteze. Găseam acolo oameni maturi, pregătiţi, pasionaţi, ce ne iubeau şi ne învăţau, ba chiar pe unul mai răsărit îl şi ajutau să răzbească. Prin festivaluri, concerte, tabere artistice sau manifestări şcolare, deveneau cu timpul şi prin muncă, artişti profesionişti! Găseam acolo şi o bază materială consistentă! Materiale diverse, reviste, fotografii, informaţii de specialitate, aparatură, instrumente, echipamente de scenă, nu de ultimă generaţie însă performante şi robuste, pe care ne făceam mâna.

Dar cel mai important, toate erau accesibile! Te înscriai şi frecventai un curs. Gratuit! Ar fi multe de spus însă inutil totul, acum, aici...

Ultima mea încercare s-a numit "Atelierul Român de Cultură". La numai doi ani de la înfiinţare, aveam o echipă extraordinară, două locaţii unde desfăşuram cursuri pentru copii, săli de repetiţii, echipamente de scenă, transport, tehnicieni, management profesionist, susţineam şi produceam concerte, tabere artistice pentru copii, proiecte culturale, materiale audio-video, toate din fonduri private, bineînţeles... Două chestii ingrozitoare care mi-au afectat sănătatea tot ar fi de spus:

Prima: La cererea adresată către serviciul urbanism al Primăriei sectorului 1, în care solicitam autorizaţie pentru amplasarea pe gardul locaţiei închiriate în sistem privat, a unui banner cu numele şi descrierea activităţii, răspunsul oficial a fost următorul: "În vederea autorizării vă solicităm un proiect cadastral autorizat a locaţiei, cu precizarea exactă a numărului de canale, stâlpi de iluminat, a lăţimii deschiderii stradale din faţa locaţiei...etc" Aici m-a luminat ţiganul din colţ cu grătarul de mici...care mă iubea că făcea mate şi română la club: 

- Pune-o! Dacă te întrebă cineva, îi dai 100 de lei şi tace. Da' matale n-o să dai şpagă că eşti de "ăla pe corecte, mândru", aşa că te învăţ şi asta! Te duci la Taxe şi Impozite şi zici aşa: Vreau să vă plătesc pentru firma de la poartă! E tot şpagă. Dar e legală, că e cu statu'!"

A doua: Informare de la Registrul Comerţului Român (ONRC):

"- Având în vedere că titulatura dvs. conţine cuvântul "Român" conform legilor în vigoare, aveţi termen 30 de zile pentru a ne solicita o nouă denumire care să nu conţină cuvintele: România, Român, Naţional sau derivatele acestora."

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Mana curenta

Prima dată, am auzit expresia asta din gura vecinului terorizat că luam luciul balustradei pe care mă dădeam, ca orice puştan crescut la bloc, pornind de la etajul al 10-lea până jos, la parter, zilnic, până mă ustura curu'..Cumva, pentru multă vreme, mi s-a înşurubat în minte ca fiind ceva legat de curentul electric...

Târziu, când munceam în fabrică la Atelierele Griviţa, ca "lăcătuş-mecanic" - de fapt, trăgeam până înnebuneam "la şaibă" şi furam la greu "glumele de autobază", gen "ulei de pilă"...etc.. a venit în imensa hală, unde se desfăceau uriaşe boghiuri de pe vagoanele CFR, un nene îmbrăcat cu halat bleumarin, călcat la dungă, cu ecuson colorat în piept şi creion pus strategic "la ureche", agitând câteva foi pline cu instrucţiuni şi "şchiţe". Vizibil tulburat, transpira abundent, pentru că nu era învăţat să vorbească unor maimuţe murdare din cap până în picioare de ulei şi şpan de aluminiu, ce molfăiau nonşalant, chiştoacele stinse de "Carpaţi fără"... şi se uitau la el, ca la un bou...

Tipul venise "pe linie de NTSM". Dacă nu ştiţi ce este asta, aţi pierdut unele dintre cele mai tragi-comice şi burleşti, scenarii născocite de minţi preocupate doar să îşi frece "ness-ul" zilnic "până la spumă", prin birourile de conducere, din fabrici. Erau supranumiţi "TESA"! Grei şi importanţi, frecau tot ce puteau, departe de maimuţele murdare, boghiuri sau şilduri ce trebuiau "debavurate" la pilă, de absolvenţi de liceu, fără..."pile". Şi pe linia asta de vrăjeală si norme ce nu se puteau aplicau niciodată, maistrul ăsta m-a luminat!

Am aflat (cu greu, este foarte adevărat) că ceea ce credeam eu că se cheamă balustradă, "pă şchiţa NTSM" se numeşte: "mâna curentă"! Şi dacă nu te ţii de ea...cu mâna ta...te rişti!.

-"Că 'ntreprindierea, băă..maimuţeeelor!, nu răspunde dacă aluneci şi crăpi! Clar?"

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Online

Cu puţin noroc, platim chiria!

Datoriile, combustibili, hrana, imbracaminte, banuti de buzunar copilului, cadoul bunicii, medicamentele, controalele, tratamentele post-operatorii, corzi noi la chitara si multe altele, pot sa mai aştepte! 

"Traiască online-ul!" 

pfff...!

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Kristine si Dinu Lazar

Pentru ca data de 2 Iunie este importanta pentru ei. 

Pentru ca ei sunt foarte importanti, pentru mine.

Primindu-ma in viata lor cu inima deschisa,  viata mea s-a schimbat fundamental. Sunt onorat si fericit. Unul dintre putinii fericiti care au avut onoarea sa ii faca sa rada cateodata si...nadajduiesc ca nu doar atat...

La multi, multi ani, Kristine si Dinu Lazar si iertati-ma, ca nu am avut indrazneala de a va spune, cat de mult va iubesc. O fac aici, in scris, cu bucuria unor clipe unice, sublime si atat de dragi inimii mele!

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Prietenie

Poti intelege multe, intr-o dimineata din viata ta...

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Ziua Eroilor

Cu gandul la bunicii mei ce au facut frontul, in goana drumului o fotografie mica, intr-un cimitir mic, dintr-o tara mica, ce uita tot mai des greselile trecutului, repetandu-le...

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Anul

Anul asta esti al nimanui

Strada-i goala si n-ai cui sa spui

Esti singur cu tine

Stai cu poftele-n cui...

foto Andreea Gruioniu

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Dorina Crişan Rusu

Tainic şi fără de veste te învăluie încet un sentiment ciudat. Fiorul ce te-a cuprins nu îţi este străin, deşi... Rapid, devine un vânt tainic ce te poartă pe deasupra porţiilor făcând oamenii să devină mici, mici de tot, aproape de nevăzut... 

Duios şi lin pluteşti, privind către pământ, te înalţi şi fiecare fibră îţi este cuprinsă de un dor nebănuit. Un dor de viaţă ce te-a cuprins pe veci, dacă ai întâlnit-o...

Era prelungirea necesară respiraţiei actorului, pe care l-a iubit şi l-a slujit. Mă emoţiona puternic, de fiecare dată. De fiecare dată parcurgeam acelaşi drum cu aceeaşi bucurie. Modul în care armoniza, felul unic de a lega notă de notă construind o scară către inima ta, pentru ca apoi, ajutându-te să păşeşti, să respiri, să naşti şi să renaşti de fiecare dată, îţi deschidea o poartă către cer.

Dorina, astăzi am privit la fotografiile pe care ţi le-am făcut înainte de unul dintre spectacolele în care am lucrat împreună, "Omul din La Mancha" şi m-am bucurat.

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Gand

În pânza veşniciei de astă dată ruptă,

Noi dintre toţi tâlharii vom fi cei mai bogaţi....

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Aceşti oameni minunaţi

"Acesti oameni minunati si masinile lor zburatoare", album foto din backstage-ul unor spectacole.

In fotografie: Călina Epuran, Silvia Stanciu Rădiţa Roşu, Mitică Popescu, Victor Vurtejanu şi Carmen Tănăse (de la stg spre dr)

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Ghepardul

"În comparaţie cu ce se întâmplă la noi, sunt un actor bun. Acum la noi toţi sunt "mari actori", "mari personalităţi", "maeştri". S-a pierdut noţiunea de valoare. Ţara aceasta a avut într-adevăr actori mari, unii monumente de teatru. Eu nu îndrăznesc să mă compar cu ei. I-am văzut jucând, nu puteai să stai în faţa lor cu pălăria pe cap şi mâinile în buzunar. Mă gândesc la Aura Buzescu, Maria Filotti, Nicolae Bălţăţeanu, Sonia Cluceru şi alţii. În vremurile acestea golăneşti şi uşuratice aş putea fi numit un bun actor".

...spunea actorul, uriaşul actor George Constantin, într-o întâlnire cu tinerii. Forţa aceasta a naturii, dezlănţuirea aceasta de dragoste şi pasiune pentru Arta Actorului, dăruit de Dumnezeu cu har şi talent, filigranat până în ultima fibră a fiinţei sale, s-a stins cu acest gând: "S-a pierdut noţiunea de valoare..." Asta era în anul 1994 când aveam să ne despărţim de el. 

Câte aveau să ni se mai întâmple de atunci...

Ce soartă, ce destin... Cel aplaudat şi ovaţionat minute în şir, cu săli pline vuind, ridicate în picioare, recunoscut de maeştri ca fiind un uriaş, un bijutier... este astăzi o amintire greu de găsit. Ce soartă... ce ciudat destin... câteva replici într-un film mediocru, dar popular, mai amintesc de acest actor: 

 "Nu trage, dom' Semaca...!" rostită de Gheorghe Dinică în "Revanşa", regia Sergiu Nicolaescu - 1972, sunt cam singurele informaţii ce au spart bariera timpului...

De fotografii... ce să mai vorbesc... Este o ruşine cum toate piţipoancele, events-urile gastronomice sau colorata maşină a vreunui conţopist, beneficiază de shooting-uri impresionante, campanii media, etc., iar artiştii ce au influenţat destine şi au impus prin arta lor un mod de supravieţuire, chiar spirituală, nu au măcar un cadru realizat profesionist, dacă nu artistic, în această colonie plină de pozari cu blog şi atât. Onoarea breslei este salvată tot de câţiva Artişti! Amintesc aici pe maestrul Dinu Lazăr, care credincios propriilor emoţii, departe de curente, opinii, modă sau moft, dăruieşte lumii propria cronica artistică.

Privindu-l pe George Constantin, iarăşi şi iarăşi, ajungi să spui ca Ştefan Iordache: "Scuipam în sân şi-mi făceam cruci că nu poate fi de-adevăratelea..." Ce destin... ce soartă ciudată... ultimele spectacole, "Avarul" - Teatrul Nottara 1994, le joacă cu tubul de oxigen în culise şi ambulanţă cu medic la intrarea actorilor, stingându-se încet, răstimp în care locuinţa îi este luată, căci bravul sistem începuse deja operaţiunile de război cu Artiştii români... 

Şi totuşi a strălucit, impunând Artei Actorului noi coordonate! Subtile, lucrate la flacăra vie a unei conştiinţe artistice, descoperite de căutătorul de comori Savel Stiopul, odată cu filmul "Aproape de Soare" - 1960. Ascultaţi "Ghepardul" lui Lampedusa sau priviţi doar câteva cadre din "Cel mai iubit dintre pământeni", "Înghiţitorul de săbii" sau "Reconstituirea" şi veţi înţelege ce distanţe separă ştacheta impusă de Artă - consumismului bolnav...

"În hainele lui se simte mirosul tuturor regizorilor mari cu care a lucrat. Şi a lucrat cu toţi", spunea regizorul Alexandru Dabija şi subscriu la această afirmaţie. Căci actorul nu poate exista singur, el este doar vârful unui aisberg uriaş care dacă nu există, arta lui este strivită sub povara societăţii... Regizorii sunt cei care fac actorii să izbutească. Ei, cu comentariile lor, cu stările lor, cu meşteşugul lor - Vlad Mugur, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Lucian Giurchescu, Radu Penciulescu, Valeriu Moisescu, Ion Cojar şi încă câţiva, ce muncesc propria fiinţă, căutând şi călăuzind actorul către lumină.

"Un actor ca George Constantin poate scoate din sân trei Regi Lear. Cel care se vede pe scenă e seducător şi va rămâne fără îndoială ca o creaţie neobişnuită. O imensă bunătate degajă această creaţie.", spunea Marin Sorescu, dar cine astăzi să îl mai audă ? Cui să îi mai pese...? La fiecare Artist ce l-a cunoscut apar obsesiv următoarele observaţii: era special, inedit, insolit, mare bijutier, bufon, calitatea lui - senzualitatea, era un taifun, a schimbat sintaxa, plastica cuvântului... şi cuvintele par a nu putea cuprinde întregul, numit George Constatin.

Şi acest munte de suflet avea să plece singur şi umilit din această lume... Pentru că aşa este construită această naţie ce îşi sfâşie pruncii... Cum putea tânărul de 24 de ani care eram, să înţeleagă cuvintele actorului Bogdan Vodă, care printre lacrimi, la telefon, mă ruga să vin să ridicăm trupul marelui actor, către micuţa bisericuţă de pe strada Icoanei? Cine eram eu...? Un biet student la Facultatea de Teatru, cu o rablă de maşină "break", cârpită pe la toate colţurile... Iar în noaptea aceea, alături de familie şi de o parte din distribuţia de la "Avarul", căci a murit imediat ce a coborât de pe scenă, nimeni. Ce minister de cultură... ce senat... deputaţi sau preşedinţi...? Inimoasa şi talentata sa familie, o mână de actori şi Dumnezeu... 

La fel cum s-a întâmplat cu maestrul meu iubit, Dem Rădulescu şi de această dată s-a repetat aceeaşi tragedie. În bisericuţa ce a primit povara sufletelor noastre, mă întrebam cum se poate ca un popor plin de atâta suflet, să uite mereu, mereu de cei pe care îi iubeşte şi îi aplaudă...

Închei această modestă restituţie de memorie, cu replica din "Furtuna" lui Ciulei, în care marele George Constantin a fost Prospero.  Prima replică a lui Ariel la intrarea în scenă şi adresată lui Prospero este: 

"Magistre fără seamăn, slavă"... 

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Câmpenească

Infratiti azi cu taranii, 

Muncitorii-n joc si cant,

Praznui-vor in toti anii

Libertatea pe pamant !

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Predestinare sau viata pur si simplu

Evenimente puternice si bulversari antologice, care aveau sa defineasca cumva o lunga perioada din destinul nostru comun, marcheaza anul in care se nastea. Vecinii din Moldova in plin razboi, Iugoslavia cu dezastrul etnic ce avea sa o piarda ca natiune, decesele unor personalitati remarcabile, precum: Marlene Dietrich, Anda Călugăreanu, Benny Hill, Astor Piazzolla, Ion Băieşu sau Radu Tudoran...

...sau de ce sa nu amintesc de Nigel Mansell cel care avea sa castige titlul mondial in Formula 1 sau de primul concert al lui Michael Jackson in Romania...

Destin, predestinare sau viata pur si simplu... 
Poarta si un nume puternic pentru noi cei din breasla. Personal, sa fiu scuzat, nu l-am asociat niciodata cu personalitatiile cu acelasi nume. Am preferat, si bine am facut, sa il descopar pe el.  Simplu, firesc si fericit, datorita contextului ce ne-a legat, zi de zi.

Cu el, am prima imagine marcata in memorie, legata de spectacolul "Eu Dau Banu', Eu Dau Ora Exactă!" regizat de Razvan Oprea, la Teatrul Principal. In preambul, trebuie sa spun ca imi este greu sa descriu atmosfera unei repetitii la un spectacol de comedie aici, pentru ca paradoxal, comedia se construieste fabulos de greu. Se naste scrasnind din dinti, cu multa energie, atat pozitiva cat si negativa, ce zumzaie prin toti porii celor implicati.

Pe scena, mocnind usor nervos, tacut, asezat pe o canapea alaturi de cateva colege, nu a catadicsit sa ridice nici macar ochii in momentul cand am fost prezentat distributiei, de catre regizorul spectacolului. M-a facut atent. Stia pe de rost cam toate replicile rolurilor masculine din spectacol. Jongla perfect de la canalia politica la imberbul june-prim, patruns, atent, cu rabdare la fiecare reluare. 

In pauza a venit si m-a salutat. Ne-am strans mana, ne-am prezentat si l-am simtit emotionat. Ochii i s-au luminat si un zambet larg s-a asternut pe fata-i tanara, pana atunci intunecata. Parca aripa unui inger a falfait intre noi, alungand toate cele rele... Asa ne salutam mereu de atunci. Zambind sincer.

Anii ce ne-au unit in reprezentatii, in situatii fantastic de bune sau hilare de-a dreptul uneori...deh...o comedie politica de succes atrage multe...stari... Deplasarile, turneele, emotiile, oboseala pana la epuizare, momentele unice ce se petrec in spatele scenei intre noi, toate clipele ce magic ne-au ales, m-au bucurat pe de-a intregul. Astazi, ca si in prima zi, traiesc revelatia unui caracter nobil. 

Desi cumplit de tanar, matur si cu masura in actul scenei, un coleg bun si atent, uluitor de modest fata de ce mi-a prezentat generatia sa, ca abordare... un excelent partener de scena, in a carui privire imi regasesc la fiecare reprezentatie, un pivot. 

Face echipa cu tine in toate, daca te simte alaturi si foarte important pentru mine, canta. Foarte, foarte bine! Talent autentic, vibrant, pozitiv in toate, cautand neobosit binele si frumosul,
camaradul meu, Razvan Banica, actor si muzician roman, o predestinare sau pur si simplu, viata, ramane si astazi revelatia cu care pot contrazice oricand cutuma, care pe nedrept a stigmatizat tanara generatie de actori: "Nu mai avem actori..."

Veniti la teatru! Va veti bucura de arta actorului implinita pe de-a intregul, fie doar si prin acest frumos si autentic caracter. Caci, talentul si caracterul lui Razvan va vor face, sa il urmati in destinul sau predestinat sau pur si simplu, daruit de viata.

foto Dinu Lazăr

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Povestea unui şoricel

Într-o gospodărie era un şoricel care se uita printr-o crăpătură din perete şi îi văzu pe ţăran şi pe nevasta acestuia deschizând un pachet.

– Ce mâncare să fi adus oare? se întrebă șoricelul…Cu groază îşi dădu repede seama că era o capcană.

Şoricelul se strecură cu mare grijă în curtea animalelor şi dădu alarma:

– E o capcană în casă, e o capcană în casă!

Găina cotcodaci şi se înfoie, ridică apoi capul şi îi spuse:

– Domnule Şoarece, văd bine că acest lucru te afectează, dar pentru mine asta nu are nici o relevanță.

– Nu pot permite ca acest lucru să mă afecteze.

Șoricelul se întoarse atunci înspre porc şi îi spuse:

– E o capcană în casă, e o capcană în casă!

Porcului îi fu milă de el, dar răspunse: – Îmi pare foarte, foarte rău, Domnule Şoarece, dar tot ce pot să fac este să mă rog pentru tine şi familia ta. Te asigur că te vei găsi in rugăciunile mele.

Șoricelul merse atunci la vacă şi ii spuse:

– E o capcană în casă, e o capcană în casă!

Vaca îi spuse:

– Vai! Domnule Şoarece, îmi pare foarte rău pentru tine, dar chiar nu este o urgenţă pentru mine.

Și aşa se întoarse şoricelul în casă, cu capul plecat şi cât se poate de amărât, pentru a înfrunta de unul singur capcana pusă de ţăran.

Chiar în noaptea aceea, în casă se auzi un zgomot… zgomotul produs de o capcană în care s-ar fi prins un şoricel. Nevasta ţăranului se repezi să vadă ce s-a prins. Pe întuneric, ea nu îşi dădu seama că în capcană îşi prinsese coada un şarpe veninos. Şarpele o mușcă pe nevasta ţăranului.

Țăranul o duse cât putu de repede la spital, acolo i-au făcut injecţie împotriva mușcăturii de şarpe şi i-au spus apoi să o ducă acasă şi să aştepte să se vindece, că asta a fost tot ce au putut să facă atunci pentru ea. Acasă, peste noapte ea făcu febră. Oricine stie că cel mai bun tratament împotriva febrei este supa proaspătă de pui, aşa că ţăranul lua un cuţit şi se duse în curte ca să facă rost de ingredientul pentru supa, adică găina. Dar nevasta lui nu se însănătoşi, aşa ca prietenele şi vecinele ei veniră să o îngrijească şi stateau cu ea mai toată ziua. Pentru a le da de mâncare, ţăranul fu nevoit sa taie porcul. Nevasta ţăranului nu se mai însănătoşi şi muri la scurt timp. La înmormantare veni multa lume, iar ţăranul trebui să taie şi vaca pentru a-i hrani pe toţi. Şoricelul se uita din crăpatura lui din perete, cuprins de tristeţe.

Poate că data viitoare când auzi pe cineva că se confruntă cu o problemă şi tu ai impresia ca acest lucru nu te priveste, adu-ţi aminte: când unul dintre noi este ameninţat, cu toţii suntem expusi unui risc. Suntem cu toții implicati în această călătorie numită viață.

Să avem grijă unii de alţii şi să facem un efort în plus pentru a ne sprijini în mod real. Vieţile noastre se întretaie...şi acest lucru nu este întâmplător.

foto Dinu Lazăr

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial