O poveste din Sevastia

40 de soldaţi creştini, au refuzat să se închine idolilor păgâni. Siliţi de guvernator, au fost întemniţaţi timp de 8 zile şi bătuţi cu pietre. Apoi, cum se întamplă de obicei, au încercat să îi cumpere... Păstrându-şi credinţa, au fost condamnaţi la moarte. Prin îngheţare. În lacul Sevastiei.

Unul din cei 40 de soldaţi a cedat. A ieşit din lac, a murit pe loc. Altul, s-a grăbit să îi ia locul. 

Gheaţa s-a topit şi apa s-a încălzit. Dimineaţa au fost scoşi vii din apă. Le-au zdrobit fluierele picioarelor şi au fost lăsaţi să moară. Rămaşiţele lor au fost arse. Cenuşa a fost aruncată în lac...

Unora dintre noi ne-a rămas bucuria de a avea trecut. De a avea pentru ce să luptăm şi ce să apărăm. Bucuria că nu suntem dezorientaţi. Că nu suntem haos. Sau laşi. Sau puşi pe fugă....

Toţi simţim frica. Unii ne-o asumam şi trăim cu ea, transformând-o cu Credinţă, Nădejde şi Dragoste în trezvire. Apoi continuăm să luptăm.

Împreună astăzi, prin dragostea lui Dumnezeu, mâncăm "mucenicii" preparaţi de Mame şi de Bunici. Încheiem cu babele, capricioasele zile ale iernii şi ne pregătim să întâmpinăm moşii, zilele calde ale primăverii.

Uneori mai facem un foc pe creste, aşa ca odinioară... Cineva îl va vedea, cineva ne va auzi.

Vom fi împreună !