vineri, 30 mai 2014

Sagona


Nu aveai cum sa nu il remarci. Doar in iernile grele isi abandona celebrul sombrero din paie pentru o "ruseasca" de blana cu "urechi". Care "urechi" asortate cu mustatile sale lungi a la "Don Quihote" si cu costumul de schi din fas, te trimiteau cu gandul la un iepure urias.

Vara galopa intre Busteni si Costinesti cu 2 camere foto legate in diagonala pe piept, o borseta plina cu nici nu gandesti ce... chitante, bonuri, filme developate si noi, mingi gonflabile, acadele, guma de mestecat, fotografii diverse si cate si mai cate... sub care se zarea tricoul pe care statea scris mare "SAGONA - Fotografii"

Il gaseai mai tot timpul pe munte. Locuia in Busteni la lizeria padurii aproape de intrarea in traseul catre Valea Alba, sus spre fostul Camin Alpin. Nedespartit de cainele Saint-Bernard alb cu pete maro, isi chema clientii la fiecare telecabina ce oprea la statia Babele. Acolo, pe Baba Mare, urca copii si bunicii executand fotografii "la minut" si racnind din toti plamanii o reclama vesela. Stia sa isi aleaga clientii dar mai ales stia sa fie un adevarat maestru de ceremonii ! 

Iti spunea despre vreme cu precizie uimitoare, cand va ploua, cand va ninge, arunca o gluma despre incaltamintea neadecvata celui ce urca muntele in pantofi, cunoscutilor un banc cu "Nea Nicu", vesel si energic, era iubit de toti cei ce urcam in fiecare sfarsit de saptamana pe "bulevardul Bucegilor"

Ne-am intalnit deseori si il salutam cu respect. Era in primul rand un om de munte. Deseori cand conduceam grupuri pe munte, pe vreme nefavorabila, ne ajuta sa "periem" traseul si ne certa bland cand aduceam de-o aripa vreun pantofar ud si infrigurat, echipat complet necorespunzator.

"-Bai ghidaraie, asta e bun de strand la Lido nu de ascensiune la 2000 de metri !" Iar pe nefericit il "binecuvanta", mai rau ca secretarii de partid din munca socialista !

Sagona, este astazi o amintire. Poate cei care i-au trecut prin vizorul camerei sa mai pastreze o amintire... Cine stie ? Fiecare fotografie scoasa pe hartie lucioasa poarta pe spate o stampila - "Sagona - fotografii"

Am urcat oarecum cu inima indoita catre locurile in care imi conduceam grupurile de "oameni ai muncii veniti la destindere si relaxare" intr-un program numit candva B.T.T. ce a luat sfarsit in anul 1991... Cu inima indoita, pentru ca nu mai exista cabanieri, cabane, ghizi sau oameni de munte... Mizeria domneste peste tot, telecabina pare o jucarie stricata ce atarna periculos de un cablu vechi si neuns cu anii, unitatile comerciale care sunt orice vrei numai loc de popas si refugiu nu, transformate intr-un soi de fast-food ma alunga. Esti privit chioras daca ai un rucsac in spate si ceri un cei cald. Cheile de contact ale automobilului sunt acum legitimatia montaniardului...

Dar, am urcat. Mi-am dus copilul sus, deasupra norilor si am incercat "sa miros" aerul ca pe vremuri... 

Am atins piatra Sfinxului ocolind poteca ingusta plina de biciclisti "mountain bike" si de "radiestezisti" dornici de a dibui oarece pasaje secrete subterane. Langa Baba Mare am zarit uriasul caine Saint - Bernard alaturi de o silueta cu caciula cu urechi si costum de fas ! Anii s-au scurs intr-o clipa si inima tresalta de bucurie. Eheiii...Sagonaaa!

In zadar am asteptat insa salutul voios... 

Vei mai gasi poate, acolo sus, pe doamna Lavinia, fata lui Sagona. La 2000 de metri te asteapta, precum demult batranul fotograf, cu un caine urias si o fotografie "la minut"


Foto Sagona B &W preluata de aici