marți, 15 ianuarie 2013

Ce e de facut ?

M-am rupt brusc de viata mea, concerte, scena, pregatirea unor spectacole sau evenimente, repetitii, repertoriu, PR, scenarii, sedinte foto, etc...pentru a intra harsit in jegul cotidian al spitalelor, declaratilor la politie, OPC, Inspectorat Scolar...etc...

Nu cu speranta ca se va schimba ceva ci pentru a imi exprima mirarea cum de a fost posibil organizarea unui cantonament in locatia aia, cu o "antrenoare" complet nepregatita pentru actiuni de asemenea anvergura.

Pe scurt faptele arata asa:

Copil trimis in cantonament de inot la Predeal cu antrenoarea de inot de la Scoala Generala nr. 3 Bucuresti.
Pentru aceasta platit 700 RON in numerar, neprimit nici un document fiscal. 
Antrenoare decide sa duca copii la patinoar, copilul meu este imbrancit de altul cade si sufera un accident la piciorul stang.
Antrenoarea nu suna parintii, nu cheama nici macar servicul de ambulanta care este gratuit, ba mai mult sugereaza copilului sa nu anunte familia ca sa nu se ingrijoreze. In tabara aplica o compresa cu apa gheata pe picior.
A doua zi dimineata lasa copilul nesupravegheat in camera mizera a locatiei vezi aici si pleaca cu restul grupului pe un teren aflat la 3 km de locatie. Apoi suna familia sa vina sa ia copilul si sa il duca la spital deoarece starea de sanatate a acestuia se deterioreaza...
Chemata la fata locului sa predea copilul si sa dea explicatii, refuza. Dupa ce am instiintat antrenoarea ca am anuntat Politia si Servicul National de Urgenta 112 aceasta se deplaseaza totusi la locatie, lasand restul grupului in supravegherea copilului ei...pe acel teren...
Transportata de urgenta cu ambulanta alertata de mine la spitalul din Brasov fetita mea primeste diagnosticul de entorsa gradul 2 tibio tasiana stanga si trebuie sa stea imobilizata in gips 3 saptamani. Luni in mod normal incepea  scoala...

Conditii atmosferice grele, ninsoare, zapada abundeta, copii minori cu varste intre 7-11 ani, cantonament fara medic in echipa, un antrenor la 19 copii, iar cu numai o zi inainte la Busteni se inregistra decesul unei eleve olimpice lasate in zapada 12 ore...

Pentru copilul meu asa a aratat prima tabara din viata ei...
In rest numai de bine...