În curtea şcolii ne întorceam mereu. Mereu era ceva interesant de făcut şi ne simţeam oarecum ocrotiţi. Nea Petre paznicul de noapte, ne lăsa în treaba noastră şi chiar dacă se întâmpla să se mai nască câte o ciocnire, îşi continua liniştit cititul ziarului şi molfoitul chiştocului de Carpaţi, sub care zâmbea îngăduitor.
Ne strângeam laolată fete şi băieţi cu caiete pline de versuri şi cântam la chitară. Uneori jucam şi baschet. Golanii din cartier trăgeau puternic şuturi pe poarta din sârmă sudată pentru a impresiona tinerele dominiţe iar când se plictiseau o puneau de o miuţă.
De fiecare dată încercam să intrăm în bazinul şcolii cu speranţă şi slipii puşi pe sub pantalonii scurţi însă mereu lacătul gros şi ruginit ne trimitea la plimbare fără prea multă osteneală. Dar noi încercam stoici. Niciodată nu am vrut să forţăm. Bazinul cu fund placat în fainţă albastră şi mirosind mereu a clor ne impunea tuturor un respect teribil.
În curtea şcolii se completau caiete de amintiri, poreclite "oracole", în care fetele ţineau teribil să aibă câte ceva foarte fistichiu şi complicat ca amintire. Noi râdeam şi scriam mereu aceiaşi poezioară. Care mai pe vertical, care mai câş...tot să scăpăm...
peniţa rugineşte,
mâna putrezeşte
dar iscălitura mea
va rămâne pururea...
Ei...treaba asta cu "oracolele" a mers o vreme, până când primul dintre noi mai cu moţ dar leneş, a uitat poezia şi a lipit o carte ilustrată cu "salutări de pe litoral". Şi ăsta a fost sfârşitul tuturor ! Curând toate caietele erau pline de poze tăiate de prin Neckerman sau revista Paris Match...apoi au urmat rapid paginile parfumate...surprizele cu gumă de mestecat...of...of...şi câte şi mai câte. În scurt timp caietele sau făcut mai mari, mai grele şi muuult mai complicate. Cum avea să devină şi viaţa noastră, căci ne pregăteau un loc la masa celor ce vor trebui să îndure sau să crape. Dar...mai povestim şi altă dată...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu va obositi sa comentati daca nu aveti o identitate clara, vizibila si verificabila.