De vrei să uiţi noroiul zilei şi clipele ce te-au murit, dacă te-neacă colbul silei şi-n drum nu-i cale de găsit, dacă din verdele pădurii ei ţi-au gonit copacii toţi, urletul necurmat al urii de-ţi frânge inima pe roţi, de-ai obosit să ai un suflet ce nu ţi-e de vreun folos, de crezi că totul e pe dos,
Om bun şi-al meu de-un sânge frate, zâmbeşte, nu privi în spate ci cată-n miezul care eşti ! Doar astfel vei răzbate. Vino cu noi, uneşte-ţi glasul cu menestrelii, şi dă ceasul afar’ din timp ! Iar cântecul ne fie-n veci popasul.
Fotografie de realizată de Cătălin Stelian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu va obositi sa comentati daca nu aveti o identitate clara, vizibila si verificabila.