luni, 6 septembrie 2010

Taina Mărturisirii.


"Când eşti foarte disperat, e o ocazie bună să afli adevărul, sau măcar o parte, atât cât poţi suporta"

"Totul a plecat de la "să nu ucizi". Am stat fixată pe aceste cuvinte, nu mă puteam dezlipi de ele. Era în vremea Revoluţiei. M-am gândit că nimeni nu respectă poruncile. Noi ucidem tot timpul, nu numai cu armele, ci şi cu vorba şi cu gândul. Meseria mea era legată de vorbă şi de gând. Şi m-am gândit că încalc porunca şi nu voiam să mai încalc porunca.

Pe de o parte, susţinem lucruri minunate, pe de alta, facem fapte groaznice de care, de cele mai multe ori, nu suntem conştienţi. Distrugerea, uciderea ne însoţesc zilnic şi nu putem scapa, decât printr-o „convertire”, sau înţelegerea profundă că avem nevoie de „chipul” adevărat pe care l-am pierdut.

Aşa am scris cartea. Găsiţi mai multe în ea. E greu de spus în câteva cuvinte, totul. Boala a avut şi ea un rol important. Când eşti foarte disperat, e o ocazie bună să afli adevărul, sau măcar o parte, atât cât poţi suporta. Rugăciunea, cuvintele speciale ale rugăciunilor ortodoxe au fost puntea cu care am trecut prăpastia."


Cuvintele de mai sus aparţin actriţei Mariana Buruiană. Acum, la vârsta de 55 de ani, "Domnişoara Christina", ingenua din filmul lui Viorel Sergovici ce avea să o confirme ca pe o actriţă aparte, talentată şi misterioasă, este astăzi un om profund credincios. Retrasă din lumina reflectoarelor de peste 15 ani, a ocolit şi scena teatrului Bulandra unde odinioară strălucea, iradiind publicului, o tandreţe sublimă, magică...

Aveam 17 ani, eram unul dintre numeroşii puşti cu o cheie de gât şi o chitară pe umăr, ce bătea străzile în oraşul gri, undeva în cartierul construit lângă gara cea mare. Un tip ciudat, mereu cu o ţigară în colţul gurii, un fel de fular la gât şi o geantă ponosită pe umăr, m-a acostat zâmbitor şi m-a aruncat direct în producţia filmului "Figuranţii" - regia Malvina Urşianu - 1987.

Deloc nu puteam pricepe pe atunci, de ce filmăm aceiaşi scenă de mai multe ori...de ce schimbau mereu ba luminile, ba poziţia aparatului de filmat...de ce toţi erau foarte tăcuţi şi foarte concentraţi...Pentru mine totul era o enormă ciudăţenie. Însă...am rămas. Aşa am avut ocazia să o admir pentru prima dată. Tăcută, cu un licăr permanent în ochi ce mă trimitea cu gândul la un spiriduş vesel, un păr lung, deschis la culoare, dar mai ales tot timpul cu un aer straniu...greu de definit...Un fel de abur ce o însoţea permanent...

Aveam să o întâlnesc apoi multă vreme, pe alte platouri de filmare, prin culisele teatrului...şi tot timpul mă scăpăra cu lucirea aceea veselă din privire. Însă mereu tăcută, misterioasă, păstrând parcă numai pentru sine, o taină adâncă. Mult mai târziu, când aveam să pierd, şi să mă pierd, am reuşit să înţeleg la rândul meu...

Dacă ceva din cele de mai sus v-au trezit o amintire vie, dacă a te întâlni în rugăciune cu cel de care sufletul tău are nevoie îţi pare un munte prea greu de urcat...sau dacă doar nevoia de a înţelege câte ceva din sufletul şi viaţa unui artist te cheamă, te invit să citeşti "Taina Mărturisirii", carte scrisă de actriţa Mariana Buruiană.

Fotografie realizată de Dinu Lazăr