duminică, 29 august 2010

Valea Plopului.


Există în ţărişoara asta călcată de toate sălbăticiunile lumii, locuri excepţionale. Nu atât din punct de vedere spiritual sau pitoresc. Deşi locul de care povestesc acum are şi aceste date, el mi se pare remarcabil dintr-o altă perspectivă.

Poate şi pentru că eu nu caut minuni. Nu caut excepţionalul cu orice preţ, ba dimpotrivă. Sunt cucerit de locurile şi de oamenii care îşi construiesc şi îşi parcurg propria poveste, visul lor excepţional, cu pace şi cu liniştea firească a celui ce crede. Nădăjduind, aceştia ajung şi rămân în Dragoste. Aşa l-am cunoscut pe Nicu Ţifrea în munţii din Bocşa Română, pe Riky Swerie la cabana Negoiul din creasta Făgăraşilor, aşa pot povesti acum şi de Valea Plopului, căci şi ea există acum datorită unui astfel de luptător.

Este un sat amărât. "Uliţe din Valea Screzii şi a Plopului" aşa cum descrie acele locuri cel ce le-a scos la lumină. Necunoscut până deunăzi de cei ce fac pelerinaje profesioniste şi caută "excepţionalul", minunea ce le întăreşte Credinţa, satul ăsta mic cu câteva familii de români săraci, are acum peste 26 de biserici. Toate funcţionale şi în care slujeşte un singur om, ultramediatizatul părinte Tănase.

Acest creştin ce astăzi beneficiază de atenţia fundaţiilor "ultra-creştine" (vezi cetele de yoghini ce tropăie între Prislop şi Sarmisegetuza) sprijin, fonduri şi programe sociale întocmite la Bruxelles, acest luptător stoic şi demn era cândva un popă de ţară sărac, hulit şi hăitut de Miliţie. Hulit în primul rând de ai lui. De Patriarhia ce acum trimite care de televiziune în sat şi care intuind capitalul excepţional de imagine ce îl poate încasa, a oprit maşinăria infernală de calomniere, intimidare şi marginalizare pe care o centrează din păcate de multe ori pe oamenii care acţionează simplu, firesc cu Credinţă şi cu Dragoste.

A fost apoi hulit şi agresat de cei cărora le-a salvat copii. A fost judecat şi împiedicat de cei ce îl tolerau totuşi - cadrele didactice, asistenţii sociali, apoi de oficialităţiile imobile afundate în rutina birocratică ce au simţit primejdia de acorda suport acestui om..."altfel"... Peste toate şi peste toţi părintele Nicolae a reuşit să treacă şi să îi supună cu fapta. De un pragmatism dublat de o dăruire şi de o aplicare la sânge a "manualului", părintele a spus un nu categoric păcatului uciderii.

Aşa au rămas în viaţă alături de cei două sute şi ceva de oameni ce locuiesc acum în căsuţele ridicate de părinte în lupta sa începută în anul 1994 împotriva avortului, câteva zeci de copii. Aşa s-a ridicat şi biserica-monument în memoria celor 17 milioane de copii morţi prin avort de la Revoluţie încoace, aşa există casele de copii, cele 26 de biserici, staulul, brutăria, tipografiile, dispensarul medical, aşa ar putea renaşte într-o bună zi şi România.

Pornind de la visul unui singur luptător de a o scoate la lumină. Cu Credinţă, Nădejde şi Dragoste. Căci România nu are nevoie de ajutor foarte mult ci de puţină, foarte puţină Dragoste.