Dacă până la ea mai merge cum mai merge, dincolo de uşa din imagine totul (re)devine clar şi simplu...Din fier masiv, grea şi armată contra incendiului o deschizi destul de greu. Aproape că te laşi pe ea ca să o poţi mişca. Apoi te împinge încet de la spate dacă cumva uiţi să îi treci pragul. O trage de sus un amortizor silenţios.
Dincolo de ea te întâmpină întunericul străpuns doar de lumina unui bec albastru şi...mirosul acela...Un bărbat cu părul grizonat după ce te priveşte fix în ochi, îţi face, indiferent de zi, oră, funcţie şi statut social, semn să nu vorbeşti. Surâzând complice, te conduce apoi către arlechinul de unde începe scena din Sala Mare !
Aşa arată intrarea în "groapa cu lei" a Teatrului Naţional Bucureşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu va obositi sa comentati daca nu aveti o identitate clara, vizibila si verificabila.