miercuri, 12 mai 2010

Dianne.


Ei şi dincolo de revelaţiile mele post 40 de ani stil "dublu nelson ţukahara răsucit" am fost la un concert de zile mari. Datorită lui Cosmin care generos ne-a plasat pe mine şi pe domnul "Sorinele" în rândul 3 al Sălii Palatului în nişte rezervate de "ultrabaştani", ne-am bucurat de o Dianne Reeves de cea mai bună calitate !

Socotită vocea numărul 1 în jazz-ului mondial, carismatică şi mereu "pe fază", Dianne Reeves a ştiut să îşi salveze singurică spectacolul. Aruncată în celebra organizare românească - spectacol cu începere de la ora 20.00, în realitate 20.35...apoi în 10 minute - incendiu pe scenă - amplificatorul de bass ia foc - atenţionare către backstage - nimic, a doua atenţionare la fel de zâmbitoare, la fel de "pe fază"...nimic. Abia la a treia când sala deja fremătă şi muzicienii se opresc chemând prin microfon backstage-ul, un tehnician vine încet, opreşte tensiunea şi la a patra intrare începe rezolvarea avariei, agale şi fără nici o apăsare.

Prilej numai bun pentru talentatul artist de a arata ce poate şi la ce nivel de pregătire a ajuns. Un zâmbet către sală şi în cinci minute toţi cântam în picioare. In fine..."băjeţii" schimbă amplificatorul, bassistul dă un ok scurt şi pornim din nou la plin!

În alte 10 minute încep şicanele cameramanilor şi fotografilor cu rucsaci pe spate şi EOS-uri la gâţi. Apare echipa de securitate românească - paparazzi eschivează neavând clar nici un fel de acreditare. A doua atenţionare, acum apare şi managerul de scenă tip pregătit special pentru situaţii de gen, îl recunoşti uşor şi pentru că a fost ultima persoană ce a inspectat scena în toate punctele ei înainte de primul gong, care umflă sigur şi dibaci animelele pe sus fără nici un preaviz gen "te rog eu, ştiii..." şi îi scoate afară din sală. S-au potolit ? Nicidecum...! Şi aşa cam tot concertul. Ba scoteau un cartonaş colorat la paza românească - ba când apărea managerul cel harnic dispăreau rapid singurei ! Ce mai..."adevăraţi" până în ultima lor fibră !

Public cald, generos, peste 1500 de persoane. Pregătit, atent şi mereu gata să aprecieze solo-urile celor patru instrumentişti de excepţie - formulă clasică de cvartet de jazz cu pian, tobe, chitare şi bass.


Ultima "atenţionare" plină de umor a artiştilor vine în finalul concertului care una peste alta m-a bucurat enorm. Încet şi-au scos aparatele de fotografiat şi telefoanele şi ne-au fotografiat pe rând "ca amintire"...!!! Sau poate şi la ei există zicala aia bătrânească cu "Bate şaua să priceapă iapa ? "