Steven.

în memoria lui Samir, lui Iulian,
şi a lui Steven...

Mai este puţin până când ploia se va opri. Vântul pornit de la răsărit începe să alearge norii rând pe rând. Trag în jos bolurile pălăriei "borsaliono" şi mă bucur de mirosul de alge ce vine din golf. Am stat toată ziua şi am privit prin bătrâna mea luneta, bând cafea şi mâncând susan turcesc. Am căutat delfinii, însă astăzi nu au mai venit. Nu e nimic, înseamnă că vin mâine. De fapt ştiam că nu vor veni pe furtună. Dar m-am tras spre golf pentru pacea şi liniştea de aici. Deseară urc pe scenă şi acum îmi trebuie linişte. Am văzut ce mi se pregăteşte.

Au ajuns de cu noapte. Trei camioane, pline ochi de echipamente. Unul s-a înfundat pe plaja. Dar nu e treaba mea. Treaba mea începe diseară când trebuie să fiu iară tot. Să mă urc pe scena asta lungă şi să salut publicul lui Tudor, lui Adi şi al lui Cristi. Sunt pe puţin 20.000 de W şi orice nelinişte a mea se va transmite şi publicului. Dar nu mă gândesc la asta acum. Mă bucur încă de linişte şi de mirosul furtunii ce se stinge lin. A fost frumos. Trăznetele sosite punctual după bubuitul tunetelor, cădeau fix pe catargul epavei. Ieri am înotat ca de obicei până acolo şi Andrei a vrut să facem o chestie unică. Ne-am gândit şi am scos în finală vreo trei ce meritau podiumul. Cea mai bună şi care mi-a mers direct la inimă a fost cea cu drapelul. Şi nici una nici alta iata-ne cu o bucată de cordelină, un briceag, ceva ţigări şi un drapel, băgate toate într-o izoprenă, înotând spre bătrâna epavă ruptă în două.

Ai noştrii ne privesc prin luneta mea sau prin zoom-urile aparatele foto ale pozarilor pripăşiţi pe la stâna noastră în căutare de artiste dornice de shooting-uri marine...Urcăm cu atenţie, să nu ne tăiem în tabla ruginită. Gata din două valuri bine calculate ne-am făcut lift şi am intrat. Urcăm pe comandă. Porumbeii ne salută cu un fâlfâit zgomotos din aripi şi dispar până când vom părăsi vaporul. Mă duc în prova să salut pe cei ce ne privesc. Andrei aprinde ţigari şi fumăm trăgându-ne sufletul. Privesc catargul gros. Imposibil de escaladat. Va trebui să urcăm deasupra comenzii şi de acolo să improvizăm. Pornesc curios înainte. Urc prin gaura din podea, mă trag de capătul treptei şi aceasta cedează. Într-o fracţiune de secundă apuc să desfac picioarele într-un soi de ramonaj şi astfel să opresc căderea. A fost de ajuns însă... sângele sare gros din tăietura adâncă marcând un traseu pe care Andrei îl urmează speriat. Păcat. Acum trebuie să ne grăbim ca să intru repede în apa mării altfel se va infecta şi e groasă...

Ajuns pe comandă nu găsesc decât o singură soluţie. Trebuie să mă ţin de catarg şi Andrei să se suie pe mine. Aşa facem. Printr-o manevră frumoasă Andrei urcă pe umerii mei, se prinde cu mâinile de un cablu de oţel ruginit şi îşi propteşte talpa într-o gaură din catarg. Mă mişc repede şi din cauza tăieturii şi pentru că el nu va rezista mult în regruparea asta inedită. Scot cordelina, fac o buclă "coada vacii" şi-o arunc cât mai sus spre Andrei, el prinde atent şi aruncă bucla peste cap. Gata ! Coarda s-a prins de cablul din care ies sârmuliţe ascuţite. Leg drapelul şi ne coordonăm. Rana mă ustură şi Andrei a amorţit însă nu cedăm. Drapelul e sus ! Repede în apă de acum !

Mie îmi este mai uşor, sunt aproape de tabla încinsă însă pe el l-a prins frica. - "Dacă sar şi trec prin tablă ? Mă opresc jos în cală tăiat bucăţi, tocmai bun de grătar" !

- Sări ! Te prind eu ! Andrei zâmbeşte şi sare fără nici un preaviz în braţele mele. Prins pe picior greşit amortizez, însă târziu. Nu reuşesc să mă ţin pe picioare din cauza rănii ce mă ustură rău acum. Aşa se întâmplă mereu. Când te doare o zonă instinctiv o protejezi. Eu am protejat şi acum cădem amândoi din cauză că piciorul meu a cedat. Însă podeaua rezistă şi ne ridicăm amândoi în picioare râzând către drapelul în care vântul a început să se joace voios.

Eu salut regulamentar din poziţia de onor ! Andrei râde mânzeşte apoi salută şi el imitând o trompetă ce cântă un soi de imn de jale. Gata ! E rău. Buba mă doare şi se încălzeşte. Trebuie să ajung în apă. Deşi am făcut 10 ani înot de performanţă nu sar niciodată de la înălţime în apă. Am fost acolo când Max, cel mai bun din grupă a vrut să braveze. S-a urcat pe tribuna suspendată deasupra bazinului şi s-a aruncat în gol. Din păcate a alunecat la desprindere pentru că era ud şi zborul lui s-a sfârşit pe cimentul dur din jurul piscinei. Zgomotul trupului zdrobit şi ţipătul lui când a realizat că nu mai prinde apa mă urmăresc mereu de atunci. Aşa că nu sar în apă. Asta înseamnă că trebuie să risc o nouă tăietură.

Fleeooşc...! Zgomotul s-a spart în mii de cioburi împrăştiind toate gândurile mele. Capăţâna udă a prietenului meu se iveşte zâmbitoare din spumă. - "Haaaaai şi tu !"

- Vin, vin, însă trebuie să iei astea ! Cuţitul, un capăt de coardă, căci ţigările şi bricheta le ascund la locul de provizii. Să am şi mâine daca vin la pescuit. Cobor încet punţile printre bucăţile de tablă maronie, pline de sare şi rugină ale lui "Steven". Bătrânul cargo nu mai are mult. "Steven" sau "Akra Aktion" numele sub care apare în înscrisurile oficiale este una dintre cele 27 de epave identificate în Marea Neagră. Deja chila este spartă în multe locuri. Este aici din noaptea lui 9 septembrie 1981. Oare cum stă aşa suspendat ? În apă este un curent extrem de puternic. Fiecare val ce loveşte chila, bubuie asurzitor. Probabil este proptit în vreun banc de nisip sănătos. Eheei...! câte a o fi văzut "Steven" de la Amsterdam până aici... Dar aşa fac grecii. Aşa a păţit-o şi "Evanghelia" mai la nord, după Costineşti şi cam toate cele 13 "grecoaice" eşuate în apele româneşti. Spre deosebire de "Evanghelia" care va mai rămâne la suprafaţă încă o bună perioadă, "Steven" a pierdut bătălia cu marea şi se va scufunda curând...

Şchioapăt rău, mă dor mâinile şi mă gândesc cum am să înot cei aproape 4 km până la mal. Îmi e ciudă acum dar nu mai am ce face. Am ajuns la "lift". Îmi prind valul şi mă desprind. Teribil de frică îmi este. Mereu îmi este foarte frică în clipa desprinderii. Nava domină peisajul mascând soarele, în jur bancurile de peşti, apa rece, uffff....Gata! Am pornit ! Fluier încet ca să îmi fac curaj şi mă las în seama valurilor. Curând mă va lua curentul şi trebuie să încep să înot.

De la mal se vede bestial ! E o imagine pe care o contemplu multă vreme. Este ireal. Apus cu nava părăsită care arborează însă drapelul tricolor ! Locul întâi cu coroniţă şi vază de cristal ! Mulţimea de pozaci se întrece pe sine şi se epuizează şi pe ei şi tele-urile şi toate scule lor menite să te bage în boală. Uit de uriaşul pansament ce mă va însoţi o vreme, dar nu îmi mai fac probleme. Marea a spălat la timp tot. Apoi va veni momentul focului, povestirea de rigoare, apoi dimineaţa de mâine când mă apuc şi eu de făcut poze...ce mai...toate mă încântă peste măsură!

Şi m-am culcat aşa de împăcat că...mooaaa ce chestie am făcut noi ! Andrei urla de dimineaţa toţi râdeau ca năucii, iar eu trezit de hărmălaia lor căsc ochii prin gura cortului şi nu pot să înţeleg...Cum naiba azi noapte am lăsat epava cu drapelul arborat pe ea iar acum de pe catarg mă sfideză zâmbetul lui "Che Guevara" imprimat pe un tricou roşu ridicat în locul drapelului meu...

Deşi ştiu că nu avea curaj să înoate singur mai ales că era noapte...apoi valurile...hmm...şi astăzi am mai semne de întrebare. Oare cine ne-a copt-o...?

- Eşti gata ? aud imediat o voce ce mă smulge din amintirile mele.

- Poftim...? Da...imediat !

Au început probele de sunet. Îl zăresc pe Tudor care bubuie în difuzoare sadic şi excitat ca un armăsar. E timpul să îmi las luneta şi borsalino-ul deoparte. Hai actorule ! E timpul ! Long live Rock&Roll !

- Auzi, vezi că nu mai vine Iris ! Intri cu AB 4 în locul lor ! N-am prezentare ! Nu ştiu componenţa că sunt noi. Vezi tu...improvizează ceva...ăştia cântă un fel de "grunge". Asta e...te descurci ? Ok ?

Oare delfinii nu se sperie de la volumul ăsta infernal ?

Melodia: "Nocturne" de F. Chopin
Fotografie realizată de "Bubu" şi Victor Vurtejanu

"Steven", o poveste de Victor Vurtejanu