Ai noştri tineri la Paris învaţă
La gît cravatei cum se leagă nodul,
Ş-apoi ni vin de fericesc norodul
Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă.
La ei îşi cască ochii săi nerodul,
Că-i vede-n birje răsucind mustaţă,
Ducînd în dinţi ţigara lungăreaţă…
Ei toată ziua bat de-a lungul Podul.
Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strîmbă:
Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strîmbă:
Stîlpi de bordel, de crîşme, cafenele
Şi viaţa lor nu şi-o muncesc — şi-o plimbă.
Ş-aceste mărfuri fade, uşurele,
Ş-aceste mărfuri fade, uşurele,
Ce au uitat pîn’ şi a noastră limbă,
Pretind a fi pe cerul ţării: stele.
Îţi mai aduci aminte că astăzi pe 15 Ianuarie s-a născut ? Acum 160 de ani...
Nemaifiind pribeag
De-atunci înainte,
Aduceri aminte
M-or coperi cu drag
Şi stinsele patemi
Le-or troieni căzând,
Uitarea întinzând
Pe singurătate-mi.
Dor, dor de Eminescu...
Dor pe dracu.
RăspundețiȘtergereTrebuia sa fiti ieri la Arhitectura in fatza. Niste imbecili cu boxe recitau ca la coada de la peshte poezii ale lui Eminescu. O sa fac azi un montaj.
Mi-a venit sa vars. Recitau cum citesc eu cartea de telefoane cind ma cac. Incredibil, incredibil...
Si lor le era dor de Eminescu, sau de paranghelia din spate, cred ca au servit un parandarat cit Dvs in zece vieti...
Da, cei care sunt platiti sa promoveaze manifestarile culturale publice sunt foarte aproape, poate chiar au intrat in faza in care nu mai fac diferenta intre mesaje.
RăspundețiȘtergereIntre autentic si "parandarat". Intre traire autentica si paranghelii publice. Si atunci finanteaza, autorizeaza si promoveaza, cum bine spuneti imbecili care sa beregaie si sa te sature de Eminescu, de Arta Spectacolului si de emotie.
Eu, ieri cred ca am fost chiar unde trebuia sa fiu. Dupa multa vreme, am trait o mare bucurie, pentru care ii multumesc lui Dumnezeu si dumneavoastra.
Ar fi poate necesar sa povestim lumii despre un altfel de dor de Eminescu?