vineri, 4 decembrie 2009

Lasa splina moale.

O intepatura usoara la subsoara, tragi aer in piept si te gandesti pentru o clipa sa te opresti. Dar daca te opresti iti cad pantalonii in vine, pentru ca deja s-au haait de la toate bagajele pe care le cari, in maini, pe piept, in dinti...si atunci iti zici sa mai faci inca un pas.

Dar fierea se sparge in mii de bucati si iti improasca tot corpul cu amareala ei... Te doare. Hai spune, ca nu te aude nimeni. Macar pentru o clipa recunoaste, ca te doare. Ca ti-a inghetat spatele, ca ai vrea sa iti stergi mucii ce dau grabiti sa iasa. Ca ochii iti lacrimeaza si ca e naspa...

Dar daca spui asta, se termina tot. Tot. Tot...atarna uneori de o clipa. Trebuie sa ai si rabdarea si nebunia de a ramane in joc pana la sfarsit. Na' poftim de explica asta organismului tau. Cum sa ii spui?

"Lasa ba, splina moale? "

Stop! Opreste-te! Hai opreste-te si trage aer in piept. Inghite amareala si zambeste. Trage incet de comisurile gurii! Asaaaa, bine, incet...asaaaa. Acum e un ranjet, hai continuaaaa, hai ca poti! Si...gataaaa! Tu poti. Asta vad ei la tine. Si daca asta vad, asta iti dau. Na ! Ia ca poti! Daca poti, ia sa duci! Mama matii, poti tu, ma?

Stop, lasa tot, raspunde la telefon. Ei acum ce faci? Razi singur? Fara ranjet, fara " hai ca poti " "uite un pahar cu apa si un magneziu" ? Pfffuii...si de ce ? Au sosit reflectoarele din Germania? De aia razi, nebunule? Ai uitat de amareala si de neputinte ?

Sincer nu radeam... Asta spune-au ei ca faceam. Ma bucuram ca s-a intors Alexandru acasa. Ca ajunge la fetitele lui care sunt racite, si ca ne vom revedea curand. Implinim 40 de ani, asa ca de aia probabil e mai amar cate ceva. Nu e nimic in rest, uite zambesc,

las si splina mai moale...

Cam unscharf dar zambind, aparat la spate de o teracota adevarata, sus in muntii, fotografiat de
Lucian "Lulu" Tudoran.