Am tresarit. Ceva se misca in stanga mea. Inca nu deschid ochii. Mai astept o secunda. Mai am timp o secunda sau poate chiar doua pana sa trebuiasca sa identific “ceva-ul” care mi-a facut tandari intimitatea momentului de liniste.
Gata... s-a terminat ! O tuse uscata urmata de un scuipat, ma readuc cu picoarele pe pamant definitiv. In zadar tot visul. S-a dus. Visam ? sau era o amintire ? Nu mai conteaza. Deschid incet un ochi. Privesc printe gene. Un tehnic cu o privire spasita, imi zambeste tamp si ma tintuieste cu varful unui "cui" :
- Scuze va odihneati?...Ma iertati. Un foc aveti?
- Ntzzz....
De nervi nici nu imi vine sa vorbesc. In fine omul nu are nici o vina, insa imi e ciuda ca mi-a spart gandul in mii de bucati.
- M-a scapat Dumnezeu, adaug, iar interlocutorul meu devine brusc serios:
- Scuzati…va rog sa ma scuzati, imi pare rau ca v-am deranjat. Si incearca sa degajeze imediat.
- Nu e nimic, nu dormeam. Il opresc pentru a incerca sa il ajut cumva sa iasa din impas:
- Ei se aude ceva ? Care e treaba ?
- Nimic!… Stati linsitit. Acum abia incepem sa descarcam, apoi trebuie sa coboram totul la - 400 si abia apoi incepem sa montam. Poate dupa pauza de masa sa incepeti, desi nu cred. Trebuie puse luminile, si stiti cum e...Pana la patru si ceva nu se misca nimic. Oricum trag americanii inainte ca asa am facut mereu. Asta e regula de veacuri cu astia. Hi, hi!
- Da de ce nu va duceti jos? E un aer sanatos. Face bine la plamani. Si azi e gratis!
Si iar isi aerul ala “simpatic” de “asta e viata mestere, si asa se termina ea...”
Hai ca asta e buna ! Tipul asta ma scoate din ale mele, sa ii aprind tigara, imi serveste o mostra din plamanul lui aproape terminat, insa imi recomanda cu caldura sa vizitez locatia ce ma va umple de sanatate. Gratis !
Gata... s-a terminat ! O tuse uscata urmata de un scuipat, ma readuc cu picoarele pe pamant definitiv. In zadar tot visul. S-a dus. Visam ? sau era o amintire ? Nu mai conteaza. Deschid incet un ochi. Privesc printe gene. Un tehnic cu o privire spasita, imi zambeste tamp si ma tintuieste cu varful unui "cui" :
- Scuze va odihneati?...Ma iertati. Un foc aveti?
- Ntzzz....
De nervi nici nu imi vine sa vorbesc. In fine omul nu are nici o vina, insa imi e ciuda ca mi-a spart gandul in mii de bucati.
- M-a scapat Dumnezeu, adaug, iar interlocutorul meu devine brusc serios:
- Scuzati…va rog sa ma scuzati, imi pare rau ca v-am deranjat. Si incearca sa degajeze imediat.
- Nu e nimic, nu dormeam. Il opresc pentru a incerca sa il ajut cumva sa iasa din impas:
- Ei se aude ceva ? Care e treaba ?
- Nimic!… Stati linsitit. Acum abia incepem sa descarcam, apoi trebuie sa coboram totul la - 400 si abia apoi incepem sa montam. Poate dupa pauza de masa sa incepeti, desi nu cred. Trebuie puse luminile, si stiti cum e...Pana la patru si ceva nu se misca nimic. Oricum trag americanii inainte ca asa am facut mereu. Asta e regula de veacuri cu astia. Hi, hi!
- Da de ce nu va duceti jos? E un aer sanatos. Face bine la plamani. Si azi e gratis!
Si iar isi aerul ala “simpatic” de “asta e viata mestere, si asa se termina ea...”
Hai ca asta e buna ! Tipul asta ma scoate din ale mele, sa ii aprind tigara, imi serveste o mostra din plamanul lui aproape terminat, insa imi recomanda cu caldura sa vizitez locatia ce ma va umple de sanatate. Gratis !
- Da, am sa cobor. Incerc sa raspund...ceva. - Am sa cobor imediat dupa pauza.
Ma prind rapid ca vorbesc de unul singur. Tehnicul a pescuit un foc de la o „mobigarderoba“ plina de tipese ce zumzaie precum albinele in jurul stupului si acum trage cu nesat din tigara lui. Aproape ca ii pot simtii aroma nesuferita. Mai, mai ce e viata...Sa te fereasca Dumnezeu de raspopiti ca mine. Acum cand stiu cat rau mi-am facut in cei 24 ani de lenta sinucidere, simt ca ma enervez. Ce ciudat e totul acum, hmmm...
Inconjurat de tipesele care profita si ele de prilejul nesperat si care zor nevoie si-au scot nelipsitele ness-urile si tigari din cascarabetele lor mobil, omul meu imi face zambind semne cu mana. Ii raspund si eu printr-un semn ca e oke ! Insa nu e ok. Deloc nu e oke cu tutunul asta. Dar asta nu e treaba mea. Bang! Brusc realizez la ce ma gandeam. Daaa, pfuiii ce ciuda imi e. Iar trebuie sa ma asez si sa ma gandesc. Ba nu, nu am sa ma asez. Am sa umblu putin. Imi prinde bine. Scaunele aste noi de plastic sunt un pericol. Mai ales pe beton. Mai ales cand ai binisor peste suta de kile cum am eu.
Da, mult mai bine. Am sa ma plimb si am sa devin ! Am sa devin, incet-incet consulul arab ce cauta inelul in galaxia Gemini. Primul care va intra la masa rotunda a celor 12 consilieri intergalactici unde vom incerca sa negociem protocolul care va finanta prima expeditie oficiala a gasirii inelului eliberator in galaxia Geminii.
Pfuiiii! Gata a venit “grupul”. Incepe balamucul! Dintre toti, cei carora le face o placere nebuna sa darama, sa faca zgomot si sa urle, sunt echipele de la “grupuri“! Am vreo treizeci si ceva de ani, sunt actor de vreo zece ani, dar nu am vazut undeva o echipa mai plina de “personalitate” decat baietii din echipele de la grupul electrogen!
Ei sunt cei care iti aduc curent electric de care vrei...oriunde! Insa sa te fereasca Dumnezeu, daca nu ai un inger pazitor, cand ai nevoie de ei!
Va urma
Victor Vurtejanu
Victor Vurtejanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu va obositi sa comentati daca nu aveti o identitate clara, vizibila si verificabila.