Intrebarea.

Cautam mereu in adancul fiintei noastre Raspunsul, nedefinindu-ne niciodata insa Intrebarea. Daca ar fi sa reducem totul la atat, la o simpla intrebare, una singura, dupa tot ceea am invatat, dupa tot ce am aflat, dupa tot si dupa toate sa punem o singura intrebare, numai una…

Care ar fi ?

Moartea, viata, dragostea, ura, puterea, lasitatiile; de unde ar incepe prima silaba din marea si finala noastra Intrebare...La fel ca la inceputul ei, in viata stim de unde pornim. Am venit, vrem, tipam, VREM !!! ni se da sau nu, apoi iar vrem, nicicand nu stim ce cu adevarat. Daca vrem ceva, apoi sigur mai vrem si altceva...

Din cercul asta nu iesim cu adevarat niciodata. Niciodata nu stim cu exactitate unde trebuie sa ajungem. Iubim, parasim, uitam, suntem iubiti, parasiti, uitati. Intre noi nu ramane decat o cumplita vanzoleala, o mare si greoaie alergatura spre ceva ce credem ca ne dorim, ca ne trebuie, ca iata am reusit sa prindem in sfarsit ce altii nici nu pot vedea, ca de acolo ne tragem seva vietii, ca acolo ne intalnim cu strabunii si apoi?

Intrebari, unele raspunsuri, insa pana la urma ne lamurim total, fara vreo umbra de indoiala ne aruncam iar in alergarea care pare ca ramane cu adevarat singura noastra ratiune.