joi, 26 noiembrie 2009

Frumosul nostru.

Ochii zilei s-au inchis. Peste orasul gri domneste intunericul si mazga acestui noiembrie. Culeg o ridichie si o musc. Nu imi permit sa ma imbolnavesc, mai mult, luxul unei raceli peste belele pe care le am, nu imi mai este permis. Asa ca ma tratez ca la inceputurile lumii. Fara pastile si fara vaccine.

Mai sunt cateva ore si voi porni la drum asa cum suna programul pe care l-am conceput. Desi ramas singur, nu ma dau batut sa il abandonez. Calin vine sa ma ia in zori. Vom calatori spre Ramnicu Valcea, Sighisoara si Cluj. Mi-am incarcat acumulatorii camerei foto, mi-am pregatit trusa de medicamente, un mic bagaj si inainte de a porni sa ma odihnesc vreau sa iti spun un gand.

Este nedrept ce se intampla cu Artistul roman. Este nedrept odata din partea celor care ingaduie sa traiam din salarii si pensii de 200-300 de E pe luna. Dar este si mai cumplit sa lasam noi insine garda jos.

O mana de actori, un regizor si cativa membrii ai familiei am fost astazi la pomenirea unui mare Artist. Ion Cojar a fost un mare Artist. Un luptator exceptional si inainte de toate, un mare profesor de Arta Dramatica. A scos zeci! Zeci de generatii de mari actori! Este nedrept sa fie uitat atat si asa de repede.

Este nedrept ca dupa aproape zece ani de cand nu ne-am intalnit, un coleg de breasla, actor de succes, cunoscut marelui public din serialele de televizune, sa ma intrebe in primele propozitii daca nu am nevoie de un MC pentru compania V.S.U. Pe piata nu mai sunt angajamente. Si copilul este inca mic...

Eu sunt un privilegiat. Nu am admis sa fiu calcat in picioare, nu am cerut mila si nu am pupat nici un cur de cretin incapabil, trimis de partiduletul unde a cotizat, pe vreun scaun conducator. Mi-am deschis un drum pe care il sustin numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Nu sunt decat un muncitor. Imi respect breasla, imi respect profesorii si colegii. Incerc la randul meu, acolo unde gasesc talent, sa il ocrotesc si sa il indrept spre lumina, in masura in care acesta vrea si poate.

Caci si in breasla actorilor au sosit vremurile de apoi. Degeaba vrei, daca nu poti. Daca nu putem sa plecam capul o clipa cu gandul la profesorii nostrii, la colegii prea grabnic plecati dintre noi, degeaba cerem, ceva din frumosul nostru, s-a stins...