joi, 19 noiembrie 2009

In tinutul Uz.

Era odată in tinutul Uz un om pe care il chema Iov si acest om era fara prihana si drept; se temea de Dumnezeu si se ferea de ce este rau. Atunci Dumnezeu i-a răspuns lui Iov, din sânul vijeliei, şi i-a zis:



Cine este cel ce pune pronia sub obroc, prin cuvinte fără înţelepciune? Încinge-ţi deci coapsele ca un viteaz şi Eu te voi întreba şi tu imi vei da lămuriri! Unde erai tu, când am întemeiat pământul ? Spune-mi, dacă ştii să spui.

Ştii tu cine a hotărât măsurile pământului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat? În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului ?

Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu mă sărbătoreau, cine a închis marea cu porţi, când ea ieşea năvalnică, din sânul firii. Şi când i-am dat ca veşmânt negura şi norii drept scutece, apoi i-am hotărnicit hotarul Meu şi i-am pus porţi şi zăvoare si am zis: până aici vei veni şi mai departe nu te vei întinde, aici se va sfărâma trufia valurilor tale

Ai poruncit tu dimineţii, vreodată în viaţa ta, şi i-ai arătat aurorei care este locul ei, ca să apuce pământul de colţuri şi să scuture pe nelegiuiţi de pe pământ? În revărsatul zorilor, pământul se face roşu ca roşiile peceţi şi ia culori ca de veşmânt. Cei răi rămân fără noaptea (prielnică lor) şi braţul ridicat este frânt.

Ai fost tu până la izvoarele mării sau te-ai plimbat pe fundul prăpastiei?

Ţi s-au arătat oare porţile morţii şi porţile umbrei le-ai văzut? Ai cugetat oare la întinderea pământului? Spune, ştii toate acestea?

Care drum duce la palatul luminii şi care este locul întunericului ? Ca să ştii să-l călăuzeşti în cuprinsul lui şi să poţi să nimereşti potecile care duc la el acasă?

Tu ştii bine, căci atunci erai născut şi numărul zilelor tale e foarte mare.

Ai ajuns tu la cămările zăpezii? Ai văzut tu cămările grindinei, pe care le ţin deoparte pentru vremuri de strâmtorare, pentru zilele de bătălie şi de război?

Unde se risipesc aburii şi se răspândeşte pe pământ vântul de la răsărit?

Cine a săpat albie puhoaielor cerului şi cine a croit drum bubuitului tunetului ca să plouă pe un pământ nelocuit şi pe o pustietate unde nu se află fiinţă omenească şi să adape ţinuturile sterpe şi uscate şi să scoată pajişte de iarbă din întinderea pleşuvă?

Are ploaia un tată? Cine a zămislit stropii de rouă? Din sânul cui a ieşit gheaţa? Şi cine este cel ce naşte promoroaca din cer? Apele se încheagă şi se întăresc ca piatra şi fala mării se face sloi!

Poţi tu să legi cataramele Pleiadelor sau să deznozi lanţurile Orionului?

Poţi tu să scoţi la vreme cununa Zodiacului şi vei fi tu cârmaci Carului Mare şi stelelor lui?

Cunoşti tu legile cerului şi poţi tu să faci să fie pe pământ ceea ce este scris în ele?

Poţi tu să ridici până la nori glasul tău ca să se sloboadă peste tine potopul ploilor?

Eşti tu în stare să azvârli fulgerele şi ele să plece şi să-ţi spună: Iată-ne?

Cine a pus atâta înţelepciune în pasărea ibis sau cine i-a dat pricepere cocoşului?

Cine poate să ţină cu destoinicie socoteala norilor şi să verse pe pământ burdufurile cerului ca să se adune pulberea şi să se întărească, iar bulgării de pământ să se lipească laolaltă?

Tu eşti cel ce aduci pradă leoaicei şi potoleşti foamea puilor de leu, cand s-au ascuns în vizuini sau stau şi pândesc ascunşi în hăţişuri?

Cine are grijă de mâncarea corbului când puii lui croncănesc la Dumnezeu, de foame, şi zboară încoace şi încolo după hrană?

Ştii tu când nasc caprele sălbatice? Ai băgat de seamă care este vremea cerboaicelor?

Numeri tu lunile sarcinii lor şi ştii tu când le vine ceasul să nască? Ele îngenunchiază, fată puii şi scapă de durerile lor, iar puii lor prind putere, se fac mari pe câmp, pornesc şi nu se mai întorc spre mamele lor.

Cine a lăsat slobod asinul sălbatic şi l-a dezlegat de la iesle? I-am dat pustiul ca să-l locuiască şi pământul sărat i l-am hărăzit ocol; El îşi bate joc de zarva oraşelor; el nu aude strigătele nici unui stăpân; El străbate munţii, locul său de păşune, şi umblă după orişice verdeaţă.

Va voi bivolul sălbatic să se bage la tine slugă şi să petreacă noaptea lingă ieslele tale? Poţi tu să-l legi cu funia de gât şi să tragă grapa după tine, peste arătură? Poţi să te încrezi în el fiindcă este atât de tare, şi să-i laşi în grijă munca ta? Te bizui tu pe el că mai vine înapoi să-ţi aducă roadele la aria ta?

Aripile struţului sunt negrăit de agere; struţul are pene preafrumoase ţi mândru penaj. Când îşi lasă ouăle pe pământ şi le lasă să se clocească în nisipul fierbinte el uită că oarecine poate să le calce cu piciorul şi că vreo fiară sălbatică poate să le strivească. Struţul e hain cu puii săi, ca şi cum n-ar fi ai lui, şi nu-i pasă deloc de truda sa zadarnică. Vezi că Dumnezeu nu l-a înzestrat cu pricepere şi pătrundere. Când se scoală însă şi porneşte, face de ocară şi pe cal şi pe călăreţ.

Tu eşti cel ce dai putere calului? Tu i-ai împodobit gâtul cu falnica lui coamă? Tu l-ai învăţat să sară uşor, ca o lăcustă? Nechezatul lui viteaz insuflă spaimă! El bate pământul cu copita şi mândru de puterea lui porneşte spre taberele înarmate. El îşi bate joc de primejdie şi n-are nici o teamă şi nu se dă înapoi dinaintea sabiei. La oblânc îi sună tolba cu săgeţi; fulgere aruncă suliţa şi lancea. De aprindere, de nerăbdare, el mănâncă, gonind, pământul şi, când a sunat trâmbiţa, nu mai are astâmpăr. La chemarea trâmbiţei, pare că zice: Haide! Şi de departe soarbe cu nările bătălia, tunetul poruncilor căpeteniilor şi strigătele războinice.

Oare, prin deşteptăciunea ta s-a îmbrăcat în pene şoimul şi îşi întinde aripile ca nişte seceri, spre miazăzi?

Nu cumva vulturul se ridică în înălţime din porunca ta şi îşi aşază cuibul pe vârfuri neajunse? El îşi face sălaşul în stânci şi acolo petrece noaptea - pe un vârf de stâncă şi pe vreo înălţime prăpăstioasă. Acolo el stă şi îşi pândeşte prada; ochii săi străpung depărtările. Puii săi beau sângele prăzii şi unde sunt hoiturile, acolo se adună vulturii".

Text: Cartea lui Iov - Vechiul Testament

Fotografie realizata de Dinu Lazar