15 iun. 2009

Scrisoare de la Liana.


Gata, a trecut!

Cu privire la canalii ai toata dreptate din lume, dar ei nu sunt infranti cu 4 diazepame (-muri) pe zi, ci cu totul altfel. Cineva, un mare intelept al lumii, nu stiu daca Petrarca sau Aristotel sau unu' de-astia zicea: daca esti un vierme, te vor tratat cu totii ca pe un vierme. Just! Logic si legic!

Astia nici nu lesina, nici nu dau ochii peste cap, nici nu intra in depresie, nici nu-i parasesc iubitele (fiindca: 1. n-au iubite, au doar violate, 2. le lasa ei repede, de frica sa nu-i lase ele pe ei, asa violate cum sunt) nici nu-si pierd slujbele (chestiile alea de trebuie sa le prestezi din porunca Domnului, daca-ti amintesti cumva).

Resemneaza-te, lor nu li se poate intampla nimic rau. Doar tie-mie-si celui mai apropiat noua dintre oameni li se poat intampla nenorociri.
Lor le-a fost, le este si le va fi bine in veci! Te rog sa privesti chestia asta in ochi si sa intelegi ca asta e!

Singurul lucru care ne ramane de facut este sa-i obligam sa ne vada, fiind buni! Doar excelenta ii ingenuncheaza! Doar valoarea il obliga pe Becali sa umble la cheschereaua lui ciobaneasca si sa-i plateasca Nicolei 10.000 de euro ca s-o auda cantand la doi pasi de el, life, in seara de Craciun!

Doar atunci toti Becalii lumii amutesc, se topesc, se dizolva, dispar, pur si simplu, nelasandu-si in urma nici macar duhoarea. Fii bun, daca poti, si universul insusi iti va face o reverenta! Pana atunci, ciocu' mic, ca sa zic asa, si mie, si tie, si, iarasi, tuturor prietenilor nostri mai mult sau mai putin ratati.

Exista, in schimb, altceva care poate suplini performanta. Iubirea!

Iar aici, lista e, desigur, nesfarsita. Cel mai simplu e sa spui "iubesc tot", dar cand te gandesti ce contine acest tot, te ia ameteala, fiindca ii contine si pe toti Becalii lumii. Si iar i-ai avut!

Te-ai prins? Iubindu-i, ii stapanesti! Ii iei in primire si ii bagi in buzunar! Numai ca aici e o problema: e obligatoriu sa-i iubesti de-adevaratelea, nu e loc de nici o geana de minciuna! Si in clipa aia, sunt robii tai, pe care-i venerezi ca pe niste imparati. Sau sunt imparatii tai, pe care ii iubesti ca pe niste robi. Asa dispar diferentele, asa ne ducem toti la conditia noastra de biete slugi ale Luminii!

Ridica-te, Victor, si iubeste sau fii excelent! Alta cale nu exista!

Gata, a trecut!

2 comentarii:

  1. Ma cheama Dor…
    Undeva, in carnea cuvantului astuia, se ascunde durerea - sonoritate slaba, cu inteles de plumb – si tot acolo ma aflu eu, cand sunt si cand nu sunt afona…
    (Ma doare!)

    Cand Dumnezeu vrea…
    O clipa doar! Te iau de mana, ma iei de inima, pornim pe-un drum sarac, mustind de praf, cu El, fuior, ‘naintea si-napoia noastra, orbiti si vesnic aparati.
    (Vino!)

    Putere am, da-mi, Fecioara, slabiciune!
    Si urc, si urc, usor e ca in vis,
    Nu-i inca vremea pietrei pe mormant.
    Si merg, si merg, e tot ce mi-a ramas –
    De ma opresc, in stana de piatra ma prefac…
    Si cred, si cred, desi-mi strigati ca nu e!
    Si pot, si pot, doar eu stiu cum si Ea,
    “Iti place mult durerea!”, aud in stanga mea.
    Si simt, si simt in mine, ce ei au stins demult,
    Si zbor, si zbor, cu fierul infipt in glezna dreapta…
    Da-mi, Mama, slabiciune, sa fug la Tine-n poala!
    (Puetere-i cand ramai, slabiciune-i cand pleci)

    Acolo, sus…
    …Ne-asteapta un munte cat o mare,
    Si viata ca un vuiet sau ca un vaiet, poate.
    Ne striga aprig cerul si n-auzi cum ne doare,
    Ne arde groaznic gerul de iarna calatoare,
    Ne cheama focul tainic din gura sobei noastre
    Si linistea solemna cu iz de cetini arse,
    Urla amarnic lupii pe gheata neatinsa,
    Ca ne iubim ca ei, in Valea darnic ninsa.
    A obosit padurea de-atata asteptare
    Si incalcam, naivi, un juramant de soare.
    Cabana tace magic…
    (Sa traim in munte!)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma cheama Dor…

    Undeva, in carnea cuvantului astuia, se ascunde durerea - sonoritate slaba, cu inteles de plumb – si tot acolo ma aflu eu, cand sunt si cand nu sunt afona…
    (Ma doare!)

    Cand Dumnezeu vrea…

    O clipa doar! Te iau de mana, ma iei de inima, pornim pe-un drum sarac, mustind de praf, cu El, fuior, ‘naintea si-napoia noastra, orbiti si vesnic aparati.
    (Vino!)

    Putere am, da-mi, Fecioara, slabiciune!

    Si urc, si urc, usor e ca in vis,
    Nu-i inca vremea pietrei pe mormant.
    Si merg, si merg, e tot ce mi-a ramas –
    De ma opresc, in stana de piatra ma prefac…
    Si cred, si cred, desi-mi strigati ca nu e!
    Si pot, si pot, doar eu stiu cum si Ea,
    “Iti place mult durerea!”, aud in stanga mea.
    Si simt, si simt in mine, ce ei au stins demult,
    Si zbor, si zbor, cu fierul infipt in glezna dreapta…
    Da-mi, Mama, slabiciune, sa fug la Tine-n poala!
    (Puetere-i cand ramai, slabiciune-i cand pleci)

    Acolo, sus…

    …Ne-asteapta un munte cat o mare,
    Si viata ca un vuiet sau ca un vaiet, poate.
    Ne striga aprig cerul si n-auzi cum ne doare,
    Ne arde groaznic gerul de iarna calatoare,
    Ne cheama focul tainic din gura sobei noastre
    Si linistea solemna cu iz de cetini arse,
    Urla amarnic lupii pe gheata neatinsa,
    Ca ne iubim ca ei, in Valea darnic ninsa.
    A obosit padurea de-atata asteptare
    Si incalcam, naivi, un juramant de soare.
    Cabana tace magic…
    (Sa traim in munte!)

    RăspundețiȘtergere

Nu va obositi sa comentati daca nu aveti o identitate clara, vizibila si verificabila.