Tragedia viziunii

Un eseu scris de Tudor, pe care cred ca este important sa il cititi:
http://tudorchirila.blogspot.com/2009/05/tragedia-viziunii.html

Atunci cand ai o viziune nu te astepta sa-ti fie impartasita de cei cu care lucrezi. Oamenii se simt confortabil in postura de executanti. Asta este tragedia liderilor. A regizorilor, a antreprenorilor, a directorilor de creatie in agentiile de publicitate, a celor care creeaza proiecte grandioase, a dirijorilor carora le-au incaput pe mana orchestre mediocre.

Talentul de a-i capacita pe oamenii din jurul tau este ceva rar. Cu mediocritatea se lupta greu. Sa-i faci pe oameni sa-si depaseasca simpla conditie de rotita dintata (atat de necesara, dealtfel, angrenajului) necesita talent si efort supraomenesc de comunicare. Oamenii nu sunt dispusi sa-si insuseasca viziuni, ci mai degraba sa execute, multumiti cu rasplata de la sfarsitul zilei. Foarte putini din cei care constituie masa de manevra a unui proiect se apuca sa gandeasca fata de acel proiect si altfel decat in calitatea de simplu instrument.

Oamenii isi insusesc doar micile lor tragedii sau vise. Sa-ti pui mintea la contributie pentru dezvoltarea visului altcuiva este o chestiune de orgoliu personal si de blazare. De ce sa-i indeplinesc viziunea? Ajunge ca lucrez pentru el. De ce-mi cere, oare, omul asta nebun sa ma preocupe proiectul si dupa orele de serviciu? Astfel ca marile viziuni se implinesc cu biciul si cu dictatura.

Liderii vor fi rar iubiti. Mai degraba respectati pentru o minte sclipitoare si putere de munca. Foarte rar ei vor reusi sa capaciteze mai mult de cateva persoane cu functii cheie in indeplinirea viselor. Marea masa va prefera sa execute, fara initiativa, visand cu ochii deschisi la propriul moment de leadership, la momentul lansarii propriei afaceri. Foarte putina lume a inteles de ce Napoleon a vrut sa ajunga la Moscova. Si pana la urma infrangerea de la Waterloo s-a datorat unei intarzieri. Cata lume a inteles oare beneficiile pe termen lung ale diverselor politici sau vizuni artistice?

Tragedia liderilor ramane aceea de a nu putea impartasi o viziune care in curand va sluji tutuor celor care, desi nu si-au asumat-o, au executat-o. Tragedia vizionarilor este aceea ca sunt singuri.