joi, 19 martie 2009

Dragoste naste ARTA.

Mai bine de opt ani am tacut. Si i-am evitat. Cautandu-ma. Recompunandu-ma pe mine tanarul de atunci. Aveam 24 de ani. Mi-am inchis cele doua companii comerciale pe care le conduceam, am renuntat la posibilitatea de ma stabili definitiv alaturi de tatal meu in Suedia, mi-am ingropat fratele in luna februarie si in luna iulie am fost admis cu media 9,21 la Academia de Teatru si Film din Bucuresti in clasa unui maestru irepetabil. Am petrecut opt ani departe de viata mea. In tacere, suferind si incercand sa inteleg.

Intre timp corijentii si haimanalele au ajuns profesori. Care masteranzi, care doctoranzi, care asistenti sau lectori universitari. "Fetitele" din corpul de balet...directoare, iar baieti de mingii precum tanarul de care ne-a fost mila acceptandu-l in distributie (sireacu roman ce vorbe are pentru treaba asta) pentru ca era indragostita lulea o colega de scena, astazi..."vedete protv". Nu am sa vorbesc acum despre asta. Poate va veni si aceea vreme. Deocamdata atat:

Scarbit in mare parte de toate subproductile realizate de cei care aratau cu degetul spre bau-baul cenzurii (politice, economice, spirituale, samd) atunci cand erau intrebati de ce nu pot scoate la lumina scenarile lor teribile si nemaipomenite ce vor revolutiona productile artistice romanesti, vezi filme ca "Terente Regele Baltilor", "A doua cadere a Constantinopolului","Licenii Rock&Roll", "Vlad Nemuritorul"...sau atatea tomberoane ca si mintea refuza acum sa isi mai aminteasca de ele...

Sau de tinerii (pe atunci) regizori ce se unisera in haite diverse intitulate frumos asociatii, fundatii, comisii si comitete; altfel S.R.L-uri autentice (pt. suedezii mei, privat företag) de toata isprava, jurandu-si o revolutie culturala autentica...pe bani statului impotriva celor ce nu le cedau ciolanul in CNC; reusind sa aduca mahalaua si vulgaritatea la cote demne de ce se intampla acum in media romaneasca scotand pe banda...cum sa le spun la ? "Furia", "Occident" sau "Milionari de weekend" (in care din nefericire am jucat si eu, ademenit, mintit si apoi umilit de catre "producatorul" Orasanu Mihai si "regizorul" Saizescu Catalin la fel ca multi dintre colegii mei).

Dupa ani in care m-am simtit efectiv alungat din sala de cinema (adica cele patru ramase in Bucuresti) atat de calitatea mediocra a unor productii cumparate de diversele "case de distributii" dar si de vagabonzi veniti acolo pentru etalarea proprilor inhibitii, am pornit in mine mecanismul de compensare. Si am invins.
Astazi va recomand si voua sa simtiti diferenta.

Arta. Autentica. Nepartasa nimanui. Arta reala. Emotionanta. Ce te face sa nu nu simti echipa de filmare, miscarile camerei sau eclerajul de lumini. Nu te intereseaza daca personajele sunt actori sau nu. Daca exista regizor sau scenariu. Esti furat. Dus ACOLO! Ai apoi intors in realitatea pe care ti-ai gospodarit-o.


Nu am sa fiu necuvincios si nu am sa va spun in acest gand catre voi despre ce film este vorba. Cele doua lumi in inima mea nu au cum sa existe impreuna desi...o fac in marea dragoste a lui Dumnezeu. Intre Inger si demon, intre Lumina si intuneric, intre mocirla si Arta, traiesc si eu. Insa incerc sa privesc doar prin parbriz (vorba Tatalui meu) nu prin luneta. De aceea am sa scriu un alt gand despre acesta capodoperea, incercand sa pastrez departe Arta de subnutritia laşă a unora fara Credinta, fara Nadejde, dar mai ales fara Dragoste.

Atunci cand exista, Dragostea razbate din orice. Se simte. Se infiltreaza dincolo de granite, capacitati si forte. Dragostea mana inainte si darama baricadele subculturi si ale lichelismului. Dragoste naste ARTA!


Iaca. Desi nu e "treaba lui" in productia ce m-a bucurat:

"Arta este capacitatea de a crea, este reflectarea în oglindă a gestului Creatorului. Noi, artiştii, nu facem decât să repetăm, să imităm acest gest. Creaţia este unul dintre momentele de preţ în care ne asemănăm Ziditorului; de aceea, n-am crezut niciodată într-o artă independentă de Ziditorul suprem, nu cred într-o artă fără Dumnezeu. Sensul artei este rugăciunea, este rugăciunea mea. Dacă această rugăciune, dacă filmele mele pot aduce oamenii la Dumnezeu, cu atât mai bine. Atunci viaţa mea îşi va căpăta întregul sens: acela, esenţial de a servi."
Andrei Tarkovski