joi, 4 septembrie 2008

Promenada Operei.




Iata ca in goana stapanirii dupa imagine si “ultra-sec-zational” in acest an electoral (al sobolanului, in zodiacul chinezesc), catelandrii iorgulesteni lasa sa treaca, e adevarat aproape pe tacute, o initiativa care poate deveni un reper cultural autentic.
Opera Nationala, pe langa gafa enorma de a aduce echipa manelistului Bursuc pe scena si punandu-i intreaga scenotehnica a Operei Nationale, pana si pianul de concert, (unde erati voi Luminita Berariu, Dan Grigore, Nicolae Licaret) la dispozitie, apoi prin venirea Lianei la carma PR-ului acestei institutii (m-ar bucura, insa nu cred ca totusi conteaza), realizeaza a doua editie a spectacolului Promenada Operei.


Au participat orchestra Operei condusa genial de Iura, cel care a facut eforturi majore in a impune si a respecta tot repertoriul, obositei si nepasatoarei orchestre a institutiei, aceasta imbatranita si deloc doritoare de astfel de experimente artistice, imbracata care cum au apucat, plina de o lehamite sesizata chiar si in momentele in care publicul entuziat o aplauda, multumind astfel, unei generatii de instrumentisti voiosi din pacate, doar pe la nunti si botezuri. Iura Florea, neavand minimul de control al sunetului la scena, banalul monitor de control, vesnica problema a celor trei srl-uri care monopolizeaza piata scenotehnici din tara. (Marbo, Stage si Paradigma-Five), reuseste sa duca tehnic si pe alocuri chiar sa straluceasca o trupa de instrumentisti si tineri solisti care au preferat de departe sa nu isi asume aceasta fantastica initiativa culturala ci sa devina vagoane trase de un dirijor moldovean cum ii place sa i se spuna, entuziast in dictatura sa.

Trebuie remarcat in acest talmes-balmes, creat de organizatori, sponsori, politie si baietii isteti de la butoane, lipsa unei conceptii. Lipsa profesionistului care sa gandeasca acest eveniment in intregul lui, nu a unor birouri care incerca sa ansambleze cat pot de bine, parti ale unui concept. Dar faptul ca suntem in anul 2008, inca nu a ajuns la urechile celor care fac cultura institutionalizata in Romania.
Ford si-a impus o masina chiar in fata zonei spectatorilor luminata kitchos de 2 stroboscoape, politia a ajutat si ea cu un Vento parcat pe trotuar avand girofaruri aprinse, gata sa "intervina" asupra publicului, Luxten-ul a daruit un bec lipsa, unul da, in felinarele ce marcau zona spectatorilor, totul contura ideea absolut ciudata de a amplasa scena stramb in raport cu cladirea Operei, iar in spatele ei plasand un urias banner care te anunta nu-s ce...

Totul parea hilar si a asa a ramas pana la momentul penibil de final, marcat de pirotehnistii care neavand nici o comanda, lipsa cordonarii s-a simtit pe intreaga durata spectacolului, au dat drumul unui…hai sa-i spunem joc de artificii, in care au disparut si eforturile Lianei care si-a adus pana si prietenii ca sponsori, si calitatea artistica a Irinei Iordachescu, care inca-odata demonstreaza ce inseamna rasa artistica a unui interpret, nu numai dobandirea tehnicilor de interpretare si insurubarea la un microfon care e in prag de microfonie neavand protectii antivant…eforturile remarcabile ale lui Iura care numara clipele pana la final, frumoasa prezenta a Mihaelei Ispan, determinarea Mariei Jinga si poate viitorul glorios al unei soprane de coloratura atat de dorita in Romania, si o numesc aici pe Simonida Lutescu, poate luminita de la capatul unui tunel plin de tehnicieni de mana a doua, loviti de propriul ego artitistic, parca tras la indigo cu al “celebrei” Nicolesco, care sapa, sapa, temeinic alaturi de “compozitorul” Iorgulescu la ce au cladit candva saracii Teodorescu, Spiess, Herlea si inca cativa de care azi nu mai auzim tocmai din cauza vantului ce darama panourile videoproiectoarelor imprumutate de la nenea Stanescu alias Five’s.

Publicul arde dupa artisti, a venit buluc desi era meci. Insa a sanctionat prompt prin intoarcerea spatelui. Granada sustinuta de singura voce masculina ce se poate remarca poate in curand, IIlincai, pus pe bisuri probabil saracul… a sunat gaunos, asa cum suna aplauzele intr-o sala goala.

Caci fara spectatori spectacolul nu exista. Exista doar actiuni gen Promenda Operei din 31 august 2008 realizate de ingineri inimosi, candva prieteni cu actorii.