duminică, decembrie 30

Restart muzica romaneasca

O cronica interesanta, cu clip video despre o seara frumoasa la televiziunea TV H 2.0. Un fragment am redat mai jos, restul il puteti gasi aici . Multumesc pentru invitatie domnului Sorin Lupascu si echipei TV H 2.0

Duminica a fost o seara cu adevarat magica ! In prag de sarbatoare am primit colindatorii in cadrul emisiunii "Restart muzica romaneasca". Vestitorii prin cantec ai Nasterii Domnului au invocat vechea chemare "Deschide gazdă poarta, ca venim a colinda!".


Intalnirea sub semnul "Restart muzica romaneasca" a constituit un bun prilej, la ceas de sarbatoare de a rememora profundele implicatii traditionale ale colindului romanesc. Acestea sunt legate, deopotriva de marcarea prin muzica si versuri a unor momente esentiale din istoria crestinismului si de exteriorizarea dorintei profunde de a pazi prin incantatia adusa de colind, caminul, viata oamenilor si a tuturor vietuitoarelor din gospodaria celor colindati.

miercuri, decembrie 26

CEATA la RRI

Radio Romania International via redactor Olivia Cristina Sima:

Miercuri, 26 decembrie 2012, in cea de a doua zi de Craciun, in emisiunea RAPSODIILE MILENIULUI III la Radio Romania International, difuzata de la ora 21.00 la ora 22.00 (cu reluarile vizibile pe site), se afla in prim plan CEATA lu' VURTEJANU, "manata" de 11 ani de actorul VICTOR ANDREI VURTEJANU.

Veti asculta colinde romanesti interpretate "live" in studio si veti afla povesti inedite despre CEATA. Nu ratati, asadar, numai la Radio Romania International, emisiunea RAPSODIILE MILENIULUI III, miercuri 26 decembrie 2012.

Ca sa ascultati on line accesati www.rri.ro  cand se deschide pagina, faceti cilck pe cifra / canalul 2 (colorat in rosu) din dreptunghiul aflat in dreapta si gata !

Auditie placuta si LA MULTI ANI !
Radio Romania International

www.rri.ro

luni, decembrie 24

Craciun linisit!


V-am colindat alaturi de CEATA mea cu Credinta, Nadejde si Dragoste, acum va urez un Craciun linistit si imbelsugat !

Sa ne revedem sanatosi !

Tehnician de scena


Se implinesc 7 ani de cand a ales sa fie o parte importanta dar mai ales statornica din tot ceea ce intreprind in plan artistic. Fie ca a fost vorba de piese de teatru, concerte, evenimente culturale sau private, filmari, lansari diverse sau simple repetitii a stiut si a putut sa sustina cu devotament culoarul sau. A inteles cat de necesar este pentru un lider suportul echipei, umarul pus la nevoie si mai ales cuvantul dat !

Se numeste Sorin Paun si este un tanar abia sarit de 20 de ani. Subtire si desirat dar atent si agil a fost primul care m-a scos dintre schele atunci cand scena plina de reflectoare s-a prabusit zgomotos peste noi.

Cei ce ne urmaresc in diverse aparitii publice vor fi urmarit la munca un tanar imbracat in negru, avand logo-ul nostru pe spate, care trebaluind printre cabluri si echipamente de scena, in frig, pe ploaie sau ars de soare, a reusit cu multa munca, rabdare si pasiune sa isi castige dragostea si respectul tuturor artistilor cu care CEATA a colaborat.

Am parcurs impreuna sute de kilometri, am construit o sala de repetitii, am incarcat si descarcat tot impreuna zeci de tone de echipament, am bucurat impreuna prin munca noastra mii de oameni, a fost cel care atunci cand totul parea imposibil a stiut sa ramana alaturi.

De ziua lui, astazi, ii multumesc public si sper ca si in anii ce vor veni sa reusim precum Zorba grecul si Basil, sa zambim, ca de fiecare data cand toate caile pareau inchise.


LA MULTI ANI
SORIN PAUN !

vineri, decembrie 21

Cronica de turneu



Spectacolul de la Casa Artelor in organizarea Primariei Sectorului 3, ne-a adus pe scena in compania artistilor Narcisa Suciu si Eugen Avram. Multumim pentru invitatie organizatorilor dar si publicului care a iesit din casa pe ger si zloata pentru acest spectacol.

Astazi cantam la Amber Hall si duminica 23 decembrie in direct , live pe TVR H 2.0 de la ora 21.00

miercuri, decembrie 19

Invatam un colind


Sculati boieri mari
orchestratii: Mihai Alexandru si Victor Vurtejanu
vioara: Cristian Carabulea
chitari si voce: Victor Vurtejanu


Sculati, sculaţi, boieri mari
                                                Hristos s-a nascut
                                             Sculati voi romani plugari,
                                                Hristos s-a nascut
                                             Ca va vin colindatori,
                                               Hristos s-a nascut
                                             Noaptea pe la cantatori,
                                               Hristos s-a nascut.


                                             Si v-aduc pe Dumnezeu
                                               Hristos s-a nascut
                                             Sa va mantuie de rau,
                                               Hristos s-a nascut
                                             Dumnezeu adevarat,
                                               Hristos s-a nascut
                                             Soare-n raze luminat,
                                              Hristos s-a nascut.

                                          Si va zic sa ne traiti,
                                              Hristos s-a nascut
                                          Intru multi ani fericiti,
                                             Hristos s-a nascut
                                          Intru multi ani fericiti,
                                             Hristos s-a nascut.
 
  


marți, decembrie 18

Backstage




Probe de sunet la - 10 grade, costume in asteptare, repetitii, munca, bucurie si credinta ca nu este totul pierdut in tara ta.

luni, decembrie 17

Turneul CEATA lu' VURTEJANU


In spectacolul de la "Bucharest Christmas Market" din  Piata Universitatii am creat un moment  dedicat celor disparuti in evenimentele din anul 1989 in acel loc. Publicul atent a primit cu caldura si emotie gandul nostru. Pentru aceasta celor care ne-au onorat invitatia vreau sa le multumesc inca odata !

Asadar turneul:
continua cu:

17 DECEMBRIE - Refacere activa in repetitii cu prichindeii clasei a 2-a C pe care ii vom acompania pe scena in data de 19 decembrie in Sala de Festivitati a Scolii numarul 3 - Bucuresti

18 DECEMBRIE - Filmari ANTENA 1 - Emisiunea "Neata cu Razvan si Dani" (difuzare in 27 Decembrie)

18 DECEMBRIEEmisie RADIO ROMANIA INTERNATIONAL - Emisiunea "Rapsodiile Mileniului trei" realizator Olivia Sima

19 DECEMBRIE -  Recital Scoala generala numarul 3 - Bucuresti - ora 16.00

20 DECEMBRIE - Spectacol la "Casa ARTELOR" sectorul 3, Bucuresti - ora 19.30

21 DECEMBRIESpectacol la "Ambery Hall" - ora 16.30 (eveniment privat)

23 DECEMBRIE - Recital live la televizunea TVH 2.0 (fosta TVRM) in direct ora 21.00 realizator Sorin Lupascu

24 DECEMBRIE - Recital Biserica Sf. Vineri Noua - ora 18.00

in functie de ce confirmari primim va tinem la curent

CEATA lu' VURTEJANU
management: Stage Works srl
0755 037 935

sâmbătă, decembrie 15

Ceata la Bucharest Christmas Market

Ceata lu' Vurtejanu va sustine Duminca 16 decembrie ora 17.30 un recital in cadrul Bucharest Christmas Market din Piata Universitatii, eveniment realizat de Primaria Municipiului Bucuresti, prin CreArT

Va invitam sa va bucurati de muzica trupei conduse de actorul Victor Vurtejanu.

In program: Laura Lavric, Dumitru Furdui Iancu si grupul folcloric "Crai Nou" din Alba Iulia, Ansamblul "Ciprian Porumbescu" din Suceava, Ansamblul de datini şi obiceiuri "Roua" din Cloşani. Programul complet al evenimentului: aici

Intrarea este libera

vineri, decembrie 14

Repetitie generala


Setup-ul este pregatit, plantatia pe scena si cablarea s-au efectuat cu rabdare, repetitia generala pentru spectacolul de duminica din piata Universitatii, poate sa inceapa.

Daca reusim sa scapam de viroza, ne odihnim putin, apoi incercam sa smulgem diesel-ul din cele -17 grade cu care ne-a blagoslovit bunul Dumnezeu asta noapte.

joi, decembrie 13

Libertatea.ro



"Ritmurile tradiţionale răscolesc emoţii şi trăiri ancestrale, pierdute undeva în vâltoarea vremurilor, iar strălucirea timbrului vocal mângâie simţurile şi deschide sufletele, transmiţând o vibraţie artistică aparte, pe care Vurtejanu a şlefuit-o cu migală "pe scândura scenei, acolo unde nu ai voie să trişezi sau să minţi". Albumul de colinde româneşti "Credinţă" cuprinde câteva dintre...continuarea aici 

miercuri, decembrie 12

Cantam in Piata Universitatii


Desi se anunta un ger cumplit, vom onora cu bucurie invitatia organizatorilor de a sustine live un recital pe scena amplasata in Piata Universitatii din Bucuresti in data de 16 decembrie, incepand cu ora  17.35 !

Vom canta Colinde si Cantece Traditionale Romanesti sustinute cu vioara, chitari, bass, duba, clape, voci si bineinteles zugalai !

Daca va face placere va astept impreuna cu CEATA mea dar si cu un  cadou de suflet, primul meu album muzical ce contine o poveste cu Colinde Romanesti orchestrate de Mihai Alexandru si mine cu multa dragoste si bucurie pentru muzica si pentru darurile lui Dumnezeu.

Fotografie realizata de Andreea Gruinoiu

luni, decembrie 10

5 minute pana la emisie




Nu stiam ca va incepe sa ninga pe ultimele noastre acorduri, nu stiam ca am luat cu noi mult prea putine CD-uri pentru cate persoane ne-au cerut dupa ce ne-au ascultat, nu stiam ca avem un prieten extraordinar ca Mihai Razus ce ne-a ascultat materialul si ne-a promovat discret, profesionist si fara nici un interes, nu stiam ca aveam sa ne imprietenim cu echipa condusa de producatorul Horatiu Rusu, nu stiam...

Stiam doar ca suntem CEATA , ce a muncit enorm de mult, cu bucurie si speranta ! Ne-am fotografiat cu telefonul mobil, pe rand ca sa aparem toti  si...am inceput a colinda.

restul il stiti si voi

CEATA lu' VURTEJANU
stagiunea 2012

Rodica Gondiu - vocal
Cristian Ciubotariu - vocal si duba
Armand Olmazu - clape
Cristian Carabulea - vioara
Radu Virsta - bass
Victor Vurtejanu - chitari, vocal si aranjamente orchestrale

echipa stage works
Sorin Paun - tehnician scena
Florin Chira - sofer
Elena Vurtejanu - management

sâmbătă, decembrie 8

CEATA la TVR


CEATA lu' VURTEJANU in premiera absoluta pe TVR 1 ! Duminica in transmisiune directa pe postul national de televiziune vom sustine un scurt recital incepand cu orele 19.00 in cadrul emisiunii "Lozul cel mare" 

Vom canta, vom povesti despre primul nostru album de colinde intitulat "CREDINTA" dar mai ales vom fi un pic mai aproape de toti cei ce ne sustin si ne daruiesc puterea de a continua.

Fotografie realizata de domnul Dinu Lazar

vineri, decembrie 7

Phoenix 50

Trupa Phoenix a implinit 50 de ani de activitate, o performanta unica in istoria muzicii rock din Romania ! Aceasta se datoreaza in mare parte celui care a stiut, a putut sa creeze si sa sustina legenda, singurul lider autentic de prin aceste locuri, Nicolae Covaci !

La Multi Ani Phoenix !
La Multi Ani Nicu Covaci !

fotografie preluata de aici

miercuri, decembrie 5

Motorina pentru 5 minute de curent


Am tresarit. Ceva se misca in stanga mea. Inca nu deschid ochii. Mai astept o secunda. Mai am timp o secunda sau poate chiar doua, pana sa identific “ceva-ul” care mi-a facut tandari intimitatea momentului meu de liniste.

Gata..o tuse uscata si un scuipat strasnic, ma aduc cu picoarele definitiv pe pamant. In zadar tot visul. S-a dus...Visam...? Sau era doar o amintire...? Nu mai conteaza...Deschid incet un ochi. Privesc printe gene. Un tehnic cu o privire spasita, imi zambeste tamp si ma tintuieste cu varful unui cui :
- Scuze va odihneati...? Ma iertati...un foc aveti?
- Ntzzz...!

De nervi nici nu imi vine sa vorbesc. In fine omul nu are nici o vina, insa imi e ciuda ca mi-a spart gandul in mii de bucati...
- M-a scapat Dumnezeu, adaug, iar interlocutorul meu devine serios brusc.
- Scuzati…va rog, sa ma scuzati, imi pare rau ca v-am deranjat... Si incearca sa degajeze imediat.
- Nu e nimic, nu dormeam...il opresc pentru a incerca cumva sa il ajut sa iasa din impas...
- Ei, se aude ceva ? Care e treaba ?
- Nimic...stati linsitit ! Acum abia incepem sa descarcam, apoi trebuie sa coboram totul la - 400 si abia apoi incepem sa montam. Poate dupa pauza de masa sa incepeti, insa se pun luminile si stiti cum e...Pana la patru si ceva nu se misca nimic. Oricum trag americanii inainte ca asa am facut mereu. De ce nu va duceti jos ? E un aer sanatos. Face bine la plamani. Si azi e gratis...hi, hi...!

Hai ca asta e buna ! Tipul ma scoate din ale mele sa ii aprind tigara, imi serveste o mostra din plamanul lui aproape terminat insa imi recomanda cu caldura sa vizitez locatia..."cu aer sanatos"
- Da, am sa cobor !

Dar deja vorbesc singur. Tehnicul a pescuit un foc de la o „garderoba“ si acum trage cu nesat din tigara lui. Aproape ca ii pot simti aroma nesuferita. Sa te fereasca Dumnezeu de raspopotii ca mine. Acum cand stiu cat rau mi-am facut in cei 24 ani de lenta sinucidere, simt ca ma enervez. Ce ciudat e totul acum...

Imi face zambind semne cu mana, ii raspund si eu printr-un semn ca e ok ! Insa nu e ok. Deloc nu e ok cu tutunul asta...dar asta nu e treaba mea...
Brusc realizez la ce ma gandeam...daaa, pfuiii ce ciuda imi e...! Iar trebuie sa ma asez si sa o iau de la capat...Ba nu ! Nu am sa ma mai asez. Am sa umblu putin ca imi prinde bine. Scaunele astea "ecologice" de plastic sunt un pericol pe beton. Mai ales cand ai binisor peste suta de kile cum am eu...

Da, mult mai bine. Am sa ma plimb si am sa devin. Am sa devin, incet-incet consulul arab ce cauta inelul in galaxia Gemini. Primul care va intra la masa rotunda a celor 12 consilieri intergalactici unde vom incerca sa negociem protocolul care va finanta prima expeditie oficiala a gasirii inelului eliberator in galaxia Geminii.

Pfuiiii...! Gata a venit “grupul”. Incepe balamucul ! Dintre toti, cei carora le face o placere nebuna sa darame, sa faca zgomot si sa urle, sunt echipele de la “grupuri“. Clar !

...am treizeci si opt de ani, sunt actor de vreo zece ani si jur ca nu am vazut pe undeva o echipa mai plina de “personalitate” decat baietii de pe grupul electrogen. Ei sunt cei care iti aduc curent electric, de care vrei, oriunde ! Dar tot ei te lasa amar in bezna anuntand laconic:
"- Mai am motorina pentru 5 minute de curent...!"


"Motorina pentru 5 minute de curent"
schita extrasa din volumul
"Blog sau Jurnalul unui actor roman de Victor Vurtejanu"
(in pregatire)

luni, decembrie 3

CEATA la Gala Artelor 2012




Ceata lu' Vurtejanu a sustinut pe 1 decembrie 2012 la Casa Artelor din Bucuresti un recital in cadrul evenimentului "Gala Artelor". Un spectacol vibrant sustinut alaturi de interpreti de marca ca Adrian Naidin si grupul vocal "Acapella"

Marea surpriza pentru noi a fost intalnirea absolut extraordinara de care aveam sa ne bucuram. Printre numeroasele personalitati ce s-au aflat in public am fost onorati ca am putut cunoaste pe primul si singurul cosmonaut roman, membru al misiunii Soiuz 40 din cadrul programului spatial Intercosmos, domnul Dumitru Prunariu ! Domnia sa a avut amabilitatea de a petrece cateva minute impreuna cu membrii cetei la sfarsitul spectacolului.

Fotografia de jos cu domnul Dumitru Prunariu si membrii trupei Ceata lu' Vurtejanu: Cristian Ciubotariu, Radu Varsta, Arina Cristina Prunariu (nepotica marelui explorator), domnul Dumitru Prunariu, Victor Vurtejanu, Maria Vurtejanu, Elena Vurtejanu, Rodica Gondiu, Armand Olmazu si Cristian Carabulea (de la dr. spre stg.)

Fotografii realizate de: Alina Macarie si Sorin Paun

duminică, decembrie 2

Dinu, Dinu Lazar !



De aceasta data, fara cuvinte...

Nu adaug nici un comentariu la fotografia realizata de artistul Dinu Lazar preluata fara permisiune din albumul domniei sale de pe Facebook intitulat:

"Douashpe poze din seria: tara e misto, pacat ca e locuita"

vineri, noiembrie 30

Comunicat de presa


Primaria Sectorului 3 va invita la Gala Artelor – Gala Premiilor de Excelenta in Arta care va avea loc sambata, 1 decembrie, la Centrul Cultural „Casa Artelor” din sectorul 3, strada Gheorghe Petrascu, numarul 49.

Primarul Sectorului 3 impreuna cu personalitati artistice binecunoscute vor inmana premii pentru merite exceptionale unor artisti importanti care locuiesc in acest sector. Printre cei premiati vor fi regizorul Victor Ioan Frunza, actorul Vlad Ivanov, coregraful Florin Fieroiu, poetul Ioan Es. Pop, sculptorul Bogdan Hojbota si compozitorul Nicu Alifantis.

In cadrul evenimentului va fi organizata o expozitie de arta plastica unde vor expune sase artisti renumiti ai sectorului 3: pictorii Stefan Pelmus, Dan Bota, Dan Cicovschi si sculptorii Bogdan Hojbota, Costel Iacob si Mihai Tugearu.

Muzica romaneasca va acompania evenimentul. Ceata lu’ Vurtejanu, Corul Acapella si violoncelul lui Adrian Naidin vor desavarsi atmosfera de sarbatoare a Galei Artelor.

luni, noiembrie 26

Andrei Plesu - Pildele lui Iisus


Iubirea hristica nu se poate darui pietrelor, firilor indaratnice sau indobitocite, razvratitilor profesionisti si adormitilor. Nu contamineaza, somnambulic, pe toata lumea. E de fata pentru toti, dar nu pentru oricine.
Andrei Plesu

sâmbătă, noiembrie 24

Lelita noastra

Pentru rautaciosii ce blagosloveau ca performam doar "colinde", iata o foarte faina "Lelita Saftita", cantec cules de la magistralul Anton Pann. Orchestratii: Jimi El Laco (Nightlosers), Mihai Alexandru (Al Mike) si Victor Vurtejanu (Ceata lu' Vurtejanu)

 
Inregistrare din emisiunea "Petrecem K Lumea" - Antena 2 unde am fost prezent alaturi de ceata mea in distributia:
Cristian Ciubotariu - voce si duba
Cristian Carabulea - vioara
Radu Varsta - Bass

Multumiri Ana Maria Petre, Monica Eftimiu si Fredi Camacho!

vineri, noiembrie 23

Cristian Ciubotariu


Cristian Gabriel Ciubotariu teolog, profesor, absolvent al Facultatii de Teologie instrumentist, vocalist si... proaspat tatic. Sunt onorat ca de la infiintarea trupei CEATA lu' VURTEJANU, Cristian mi-a fost alaturi nelipsit, si la bine si la greu.

LA MULTI ANI, MULTI ANI CRISTIAN !

joi, noiembrie 22

Blestemul pamantului


"In toate rolurile ma regasesc pentru ca e mintea mea, e sufletul meu, sunt ideile mele. Nu pot sa spun ca am oferit unui rol mai mult decat celuilalt. Am dat atat cat ii trebuia sa traiasca, sa fie tinut minte si iubit de spectator."
IN MEMORIAM
SERBAN IONESCU

miercuri, noiembrie 21

Click - Click, dublu click !


Click-ul, supremul criteriu ce curand va fi asimilat ca unic adevar valabil. Nu, gaselnita cu target-ul este doar un prim pas. Si daca este sa ma iau dupa istorie el va dura in Romania cam 30 - 50 de ani. Dar aici nu vorbesc de halta noastra prafuita cu closete infundate. Ma gandesc, vorba lui Caragiale, la sarmana Eu-ro-pa, asta...cum sa ii zic...? faimoasei uniunii ce asimileaza premianti de Nobel cu aceiasi pasiune cu care asculta discursurile lui becali...

Atentie, ideea nu e valabila pentru blocul nordic caci acolo lucrurile stau complet diferit. Comunismul a invins si sta mana in mana cu monarhia de se mira si ei ce fericiri ii asteapta...

Click-ul nostru cel de toate zilele, minciuna ridicata la grad de virtute...Va fi precum in istorie ? Vom asista si aici la "suicidul" leader-lui asa cum ne-au obisnuit specialistii in macro-marionetism ?

Sau...?
Vom trai ziua in care te vei mandri cu website-ul tau ce are doar 30 de accesari si acelea confidentiale ? Te vei chinui vreodata sa ascunzi munca ta ? Sa o arati numai celor ce stiu despre ce este vorba ?

...asa cum au fost creati aditivii alimentari, armele chimice sau schemele de imbogatire pe seama naivilor pasionali ?

Click usor, tuturor !

duminică, noiembrie 18

O melodie in premiera


Astazi pe Antena 2 de la ora 19.15 va prezint in premiera o noua melodie de pe urmatorul album. Pentru prima data prezint public alaturi de CEATA mea cate ceva despre ce stim sa facem si in afara repertoriului nostru de colinde.  

Si da, sunt emotionat pentru asta !

Multumesc pentru invitatie si suport Monica Eftimiu, Ana-Maria Petre si Fredi Camacho!

Fotografie realizata de dl. Gheorghe Manea 

vineri, noiembrie 16

De sezon

E un soi de lehamite generala...

Oameni seriosi de la care ai pretentii dispar in ceata, timpul trece si gasesti numai blazari si eschive...

Frica domneste si pare ca nu e leac sa o indeparezi...

joi, noiembrie 15

Premiera la Petrecem K Lumea







CEATA lu' VURTEJANU invitata la emisiunea Petrecem K Lumea a lansat o noua melodie si a sarbatorit cu tort si voie buna impreuna cu realizatorii Ana Maria Petre si Fredi Camacho implinirea a 70 de editii de la lansarea emisiunii !

Multumind pentru invitatie producatorului Monica Eftimiu va invitam sa ne vedeti Duminica 18 noiembrie de la ora 19.15 pe Antena 2

marți, noiembrie 13

MySpace


MySpace un modul de socializare, un spatiu unde gasesti tot ce inseamna muzica si nu numai. De astazi suntem si noi prezenti acolo. Este simplu, intuitiv si sper de folos:


Dati un semn de va place, de nu va place...