30 nov. 2012

Comunicat de presa


Primaria Sectorului 3 va invita la Gala Artelor – Gala Premiilor de Excelenta in Arta care va avea loc sambata, 1 decembrie, la Centrul Cultural „Casa Artelor” din sectorul 3, strada Gheorghe Petrascu, numarul 49.

Primarul Sectorului 3 impreuna cu personalitati artistice binecunoscute vor inmana premii pentru merite exceptionale unor artisti importanti care locuiesc in acest sector. Printre cei premiati vor fi regizorul Victor Ioan Frunza, actorul Vlad Ivanov, coregraful Florin Fieroiu, poetul Ioan Es. Pop, sculptorul Bogdan Hojbota si compozitorul Nicu Alifantis.

In cadrul evenimentului va fi organizata o expozitie de arta plastica unde vor expune sase artisti renumiti ai sectorului 3: pictorii Stefan Pelmus, Dan Bota, Dan Cicovschi si sculptorii Bogdan Hojbota, Costel Iacob si Mihai Tugearu.

Muzica romaneasca va acompania evenimentul. Ceata lu’ Vurtejanu, Corul Acapella si violoncelul lui Adrian Naidin vor desavarsi atmosfera de sarbatoare a Galei Artelor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu va obositi sa comentati daca nu aveti o identitate clara, vizibila si verificabila.