Mana curenta

Prima dată, am auzit expresia asta din gura vecinului terorizat că luam luciul balustradei pe care mă dădeam, ca orice puştan crescut la bloc, pornind de la etajul al 10-lea până jos, la parter, zilnic, până mă ustura curu'..Cumva, pentru multă vreme, mi s-a înşurubat în minte ca fiind ceva legat de curentul electric...

Târziu, când munceam în fabrică la Atelierele Griviţa, ca "lăcătuş-mecanic" - de fapt, trăgeam până înnebuneam "la şaibă" şi furam la greu "glumele de autobază", gen "ulei de pilă"...etc.. a venit în imensa hală, unde se desfăceau uriaşe boghiuri de pe vagoanele CFR, un nene îmbrăcat cu halat bleumarin, călcat la dungă, cu ecuson colorat în piept şi creion pus strategic "la ureche", agitând câteva foi pline cu instrucţiuni şi "şchiţe". Vizibil tulburat, transpira abundent, pentru că nu era învăţat să vorbească unor maimuţe murdare din cap până în picioare de ulei şi şpan de aluminiu, ce molfăiau nonşalant, chiştoacele stinse de "Carpaţi fără"... şi se uitau la el, ca la un bou...

Tipul venise "pe linie de NTSM". Dacă nu ştiţi ce este asta, aţi pierdut unele dintre cele mai tragi-comice şi burleşti, scenarii născocite de minţi preocupate doar să îşi frece "ness-ul" zilnic "până la spumă", prin birourile de conducere, din fabrici. Erau supranumiţi "TESA"! Grei şi importanţi, frecau tot ce puteau, departe de maimuţele murdare, boghiuri sau şilduri ce trebuiau "debavurate" la pilă, de absolvenţi de liceu, fără..."pile". Şi pe linia asta de vrăjeală si norme ce nu se puteau aplicau niciodată, maistrul ăsta m-a luminat!

Am aflat (cu greu, este foarte adevărat) că ceea ce credeam eu că se cheamă balustradă, "pă şchiţa NTSM" se numeşte: "mâna curentă"! Şi dacă nu te ţii de ea...cu mâna ta...te rişti!.

-"Că 'ntreprindierea, băă..maimuţeeelor!, nu răspunde dacă aluneci şi crăpi! Clar?"

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Online

Cu puţin noroc, platim chiria!

Datoriile, combustibili, hrana, imbracaminte, banuti de buzunar copilului, cadoul bunicii, medicamentele, controalele, tratamentele post-operatorii, corzi noi la chitara si multe altele, pot sa mai aştepte! 

"Traiască online-ul!" 

pfff...!

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Kristine si Dinu Lazar

Pentru ca data de 2 Iunie este importanta pentru ei. 

Pentru ca ei sunt foarte importanti, pentru mine.

Primindu-ma in viata lor cu inima deschisa,  viata mea s-a schimbat fundamental. Sunt onorat si fericit. Unul dintre putinii fericiti care au avut onoarea sa ii faca sa rada cateodata si...nadajduiesc ca nu doar atat...

La multi, multi ani, Kristine si Dinu Lazar si iertati-ma, ca nu am avut indrazneala de a va spune, cat de mult va iubesc. O fac aici, in scris, cu bucuria unor clipe unice, sublime si atat de dragi inimii mele!

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Prietenie

Poti intelege multe, intr-o dimineata din viata ta...

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Ziua Eroilor

Cu gandul la bunicii mei ce au facut frontul, in goana drumului o fotografie mica, intr-un cimitir mic, dintr-o tara mica, ce uita tot mai des greselile trecutului, repetandu-le...

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Anul

Anul asta esti al nimanui

Strada-i goala si n-ai cui sa spui

Esti singur cu tine

Stai cu poftele-n cui...

foto Andreea Gruioniu

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Dorina Crişan Rusu

Tainic şi fără de veste te învăluie încet un sentiment ciudat. Fiorul ce te-a cuprins nu îţi este străin, deşi... Rapid, devine un vânt tainic ce te poartă pe deasupra porţiilor făcând oamenii să devină mici, mici de tot, aproape de nevăzut... 

Duios şi lin pluteşti, privind către pământ, te înalţi şi fiecare fibră îţi este cuprinsă de un dor nebănuit. Un dor de viaţă ce te-a cuprins pe veci, dacă ai întâlnit-o...

Era prelungirea necesară respiraţiei actorului, pe care l-a iubit şi l-a slujit. Mă emoţiona puternic, de fiecare dată. De fiecare dată parcurgeam acelaşi drum cu aceeaşi bucurie. Modul în care armoniza, felul unic de a lega notă de notă construind o scară către inima ta, pentru ca apoi, ajutându-te să păşeşti, să respiri, să naşti şi să renaşti de fiecare dată, îţi deschidea o poartă către cer.

Dorina, astăzi am privit la fotografiile pe care ţi le-am făcut înainte de unul dintre spectacolele în care am lucrat împreună, "Omul din La Mancha" şi m-am bucurat.

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Gand

În pânza veşniciei de astă dată ruptă,

Noi dintre toţi tâlharii vom fi cei mai bogaţi....

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Aceşti oameni minunaţi

"Acesti oameni minunati si masinile lor zburatoare", album foto din backstage-ul unor spectacole.

In fotografie: Călina Epuran, Silvia Stanciu Rădiţa Roşu, Mitică Popescu, Victor Vurtejanu şi Carmen Tănăse (de la stg spre dr)

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Ghepardul

"În comparaţie cu ce se întâmplă la noi, sunt un actor bun. Acum la noi toţi sunt "mari actori", "mari personalităţi", "maeştri". S-a pierdut noţiunea de valoare. Ţara aceasta a avut într-adevăr actori mari, unii monumente de teatru. Eu nu îndrăznesc să mă compar cu ei. I-am văzut jucând, nu puteai să stai în faţa lor cu pălăria pe cap şi mâinile în buzunar. Mă gândesc la Aura Buzescu, Maria Filotti, Nicolae Bălţăţeanu, Sonia Cluceru şi alţii. În vremurile acestea golăneşti şi uşuratice aş putea fi numit un bun actor".

...spunea actorul, uriaşul actor George Constantin, într-o întâlnire cu tinerii. Forţa aceasta a naturii, dezlănţuirea aceasta de dragoste şi pasiune pentru Arta Actorului, dăruit de Dumnezeu cu har şi talent, filigranat până în ultima fibră a fiinţei sale, s-a stins cu acest gând: "S-a pierdut noţiunea de valoare..." Asta era în anul 1994 când aveam să ne despărţim de el. 

Câte aveau să ni se mai întâmple de atunci...

Ce soartă, ce destin... Cel aplaudat şi ovaţionat minute în şir, cu săli pline vuind, ridicate în picioare, recunoscut de maeştri ca fiind un uriaş, un bijutier... este astăzi o amintire greu de găsit. Ce soartă... ce ciudat destin... câteva replici într-un film mediocru, dar popular, mai amintesc de acest actor: 

 "Nu trage, dom' Semaca...!" rostită de Gheorghe Dinică în "Revanşa", regia Sergiu Nicolaescu - 1972, sunt cam singurele informaţii ce au spart bariera timpului...

De fotografii... ce să mai vorbesc... Este o ruşine cum toate piţipoancele, events-urile gastronomice sau colorata maşină a vreunui conţopist, beneficiază de shooting-uri impresionante, campanii media, etc., iar artiştii ce au influenţat destine şi au impus prin arta lor un mod de supravieţuire, chiar spirituală, nu au măcar un cadru realizat profesionist, dacă nu artistic, în această colonie plină de pozari cu blog şi atât. Onoarea breslei este salvată tot de câţiva Artişti! Amintesc aici pe maestrul Dinu Lazăr, care credincios propriilor emoţii, departe de curente, opinii, modă sau moft, dăruieşte lumii propria cronica artistică.

Privindu-l pe George Constantin, iarăşi şi iarăşi, ajungi să spui ca Ştefan Iordache: "Scuipam în sân şi-mi făceam cruci că nu poate fi de-adevăratelea..." Ce destin... ce soartă ciudată... ultimele spectacole, "Avarul" - Teatrul Nottara 1994, le joacă cu tubul de oxigen în culise şi ambulanţă cu medic la intrarea actorilor, stingându-se încet, răstimp în care locuinţa îi este luată, căci bravul sistem începuse deja operaţiunile de război cu Artiştii români... 

Şi totuşi a strălucit, impunând Artei Actorului noi coordonate! Subtile, lucrate la flacăra vie a unei conştiinţe artistice, descoperite de căutătorul de comori Savel Stiopul, odată cu filmul "Aproape de Soare" - 1960. Ascultaţi "Ghepardul" lui Lampedusa sau priviţi doar câteva cadre din "Cel mai iubit dintre pământeni", "Înghiţitorul de săbii" sau "Reconstituirea" şi veţi înţelege ce distanţe separă ştacheta impusă de Artă - consumismului bolnav...

"În hainele lui se simte mirosul tuturor regizorilor mari cu care a lucrat. Şi a lucrat cu toţi", spunea regizorul Alexandru Dabija şi subscriu la această afirmaţie. Căci actorul nu poate exista singur, el este doar vârful unui aisberg uriaş care dacă nu există, arta lui este strivită sub povara societăţii... Regizorii sunt cei care fac actorii să izbutească. Ei, cu comentariile lor, cu stările lor, cu meşteşugul lor - Vlad Mugur, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Lucian Giurchescu, Radu Penciulescu, Valeriu Moisescu, Ion Cojar şi încă câţiva, ce muncesc propria fiinţă, căutând şi călăuzind actorul către lumină.

"Un actor ca George Constantin poate scoate din sân trei Regi Lear. Cel care se vede pe scenă e seducător şi va rămâne fără îndoială ca o creaţie neobişnuită. O imensă bunătate degajă această creaţie.", spunea Marin Sorescu, dar cine astăzi să îl mai audă ? Cui să îi mai pese...? La fiecare Artist ce l-a cunoscut apar obsesiv următoarele observaţii: era special, inedit, insolit, mare bijutier, bufon, calitatea lui - senzualitatea, era un taifun, a schimbat sintaxa, plastica cuvântului... şi cuvintele par a nu putea cuprinde întregul, numit George Constatin.

Şi acest munte de suflet avea să plece singur şi umilit din această lume... Pentru că aşa este construită această naţie ce îşi sfâşie pruncii... Cum putea tânărul de 24 de ani care eram, să înţeleagă cuvintele actorului Bogdan Vodă, care printre lacrimi, la telefon, mă ruga să vin să ridicăm trupul marelui actor, către micuţa bisericuţă de pe strada Icoanei? Cine eram eu...? Un biet student la Facultatea de Teatru, cu o rablă de maşină "break", cârpită pe la toate colţurile... Iar în noaptea aceea, alături de familie şi de o parte din distribuţia de la "Avarul", căci a murit imediat ce a coborât de pe scenă, nimeni. Ce minister de cultură... ce senat... deputaţi sau preşedinţi...? Inimoasa şi talentata sa familie, o mână de actori şi Dumnezeu... 

La fel cum s-a întâmplat cu maestrul meu iubit, Dem Rădulescu şi de această dată s-a repetat aceeaşi tragedie. În bisericuţa ce a primit povara sufletelor noastre, mă întrebam cum se poate ca un popor plin de atâta suflet, să uite mereu, mereu de cei pe care îi iubeşte şi îi aplaudă...

Închei această modestă restituţie de memorie, cu replica din "Furtuna" lui Ciulei, în care marele George Constantin a fost Prospero.  Prima replică a lui Ariel la intrarea în scenă şi adresată lui Prospero este: 

"Magistre fără seamăn, slavă"... 

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial