23 apr. 2010

Trei fenomene.

Trei fenomene ale timpului: invazia verticală a barbarilor, domnia proştilor, trădarea oamenilor cumsecade.

Primul: năvălesc nu barbarii din alte continente ci, de jos în sus, derbedeii. Barbarii aceştia preiau locurile de conducere.

Al doilea: au sosit - în sensul cel mai categoric - proştii şi inculţii la putere şi în ciuda tuturor legilor economice şi tututror regulilor politice fac prostii, ca nişte ignoranţi ce se află.

Al treilea: în loc de a se împotrivi, oamenii cumsecade adoptă expectative binevoitoare, se fac că nu văd şi nu aud, pe scurt trădează. Nu îşi fac datoria. Imparţialii şi încrezătorii înregistrează şi tac. Sunt cei mai vinovaţi.

Nicolae Steinhardt - "Jurnalul fericirii" 1937

22 apr. 2010

Căutam Actori, căutam tehnicieni.

Am început repetiţiile pentru seria de spectacole pe care intenţionăm să le jucăm în această vară. Deşi mici, există încă şanse să cantonăm în localitatea 2 Mai, unde stabiliţi într-un proiect mai amplu care să conţină şi un cafe art, să jucăm în fiecare săptămână. Idei sunt, posibilităţi sunt, vom vedea ce se va mai materializa.

Căutăm să ne completăm echipa. Avem nevoie de:

Actriţe (vârsta între 25 -50 de ani)
Actori (vârsta între 20 - 40 de ani)
Instrumentişti (bass, vioară, clape, etc)

Candidaţii pot fi angajaţi, freelancer sau studenţi la Actorie / Universitatea de Muzică. Căutam oameni pasionaţi, dotaţi cu simţ muzical şi voce, dornici de a urca pe scenă, cu timp de repetiţii şi spectacole în perioada Mai-Septembrie 2010.

Căutam personal tehnic:

Artist grafic.
Editor imagine.
Constructor site-uri.
Sunetist.
Tehnician scenă.
Asistent producţie.


Candidaţii pot fi angajaţi, freelancer sau studenţi, cu vârsta între 25 - 50 de ani, cu domiciliul stabil în Bucureşti, dornici şi pasionaţi de muncă în domeniul Teatru/Film/Events.

Cei interesaţi pot trimite CV-urile, fotografii sau portofolii pe adresa: victorvurtejanu@gmail.com

Relaţii suplimentare la telefonul 0722.414.972.

21 apr. 2010

Adrian Berinde s-a reîntors !


Adrian Berinde s-a reîntors ! Dumnezeu a îngăduit iar lupta lui extraodrinară a reuşit ! Mai multe despre ce a fost va povesti el sau nu. Ce este important este că de astăzi puteţi regăsi emoţia stârnită de un mare Artist ! "Salonul nr. 6" la "Club Prometeu" într-o distribuţie interesantă:
Dariuska - Dana Nedelcu
Himera - Andreea Runceanu
Vanea - Daniel Tudor
Andrei - Cătălin Stelian
Nebunul - Răzvan Cananache

Regia: Adrian Berinde

Spectacol emoţionat, vibrant şi viu care cu siguranţă vă va stârni. Actori tineri şi talentaţi care muncesc mult reuşind să ţină publicul dificil din club "în priză" până la ultima replică.

Condus cu măiestrie şi har de către Artistul Adrian Berinde spectacolul a pornit de astăzi la un drum căruia eu îi urez din toată inima: Succes şi viaţă lungă !

20 apr. 2010

Un luptător autentic!

Întâlnind din nou un om frumos, un suflet aparte şi un actor talentat, dăruit muncii sale, am reuşit să oprim pentru o clipă timpul în loc şi astfel să realizăm un material despre mărturisirea lui Dumnezeu şi de către actori.




Actriţa Teatrului Naţional Bucureşti, domnişoara Afrodita Androne a acceptat să realizăm împreună un reportaj mai deosebit. Spun deosebit, pentru că nu am povestit mult despre succesul sau lupta actorului ci despre trăirile sale interioare, despre apropierea de Dumnezeu despre Credinţă, Nădejde şi Dragoste.

Profitând de bunăvoinţa acestui om extrem de generos ce a găsit timp, acum când şi acesta se cuantizează extrem de riguros, am filmat în spaţiul studioul V.S.U. un material despre relaţia actorilor cu Dumnezeu, despre trezvire, despre asumare şi statornicie.

Programul acestei talentate actriţe se împarte între reprezentaţiile pe scena naţionalului bucureştean, a Teatrului Act, unde o veţi găsi evoluând admirabil în remarcabilul spectacol - "Creatorul de Teatru" susţinând alături de doamna Valeria Seciu şi de maestrul Marcel Iureş o partitură teribil de solicitantă, având în vedere şi că acest spectacol se joacă de 10 ani în unicul teatru cu adevărat independent din România. Apoi în studiorile Buftea sau în munca din domeniul social în azile de bătrâni şi orfelinate şi nu în ultimul rând într-o susţinută viaţă duhovnicească dăruită în multe, multe alte activităţi pe care Afrodita le face cu Credinţă. Dacă ar fi să o pot cuprinde într-un singur cuvânt aş rosti fără teama de a greşi: Afrodita Androne înseamnă pentru mine: Credinţă. Unul dintre puţinii, prea puţinii luptători autentici, demni şi statornici pe care am reuşit să îi descopăr în căutarile mele din aceşti ani.

Astfel echipa V.S.U. - Sebastian Plămădeală - imagine şi Victor Vurtejanu - realizator, reuşeşte să pornească, numai prin dragostea lui Dumnezeu, încă o mică baliză ce semnalizează curajos că pentru cei ce Cred, nimic nu este pierdut. Îi mulţumesc încă odată lui Dumnezeu pentru oamenii cu care ma înconjurat în întâlniri unice pe care cândva sper să vi le pot prezenta în vreun fel...

19 apr. 2010

Isaia.

A mistui înseamna a arde ceva până la epuizare. O lume nouă se naşte. Toate Tainele ne-au fost date pe mâini. Curând vor începe să audă şi să vadă. Unii vor înţelege, alţii se vor odihni...O lume nouă se naşte.

Mai sunt puţini, foarte puţini cei ce vor fugi. Şi curând vom rămâne doar noi. O lume nouă se naşte.
Iar noi suntem primii ei cetăţeni. Isaia îţi spune despre lup şi despre miel. Căci vor locui împreună. De cine te temi ? De cine te mai temi ? Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt nici durere.

De cine te temi ? O lume nouă se naşte. Ascultă. Şi curând vei simţi !