Mai vorbim despre emotii? Mai vrei? Mai am. Am toata povestea, intacta.
Epava nu ti-am trimis-o sa te distruga, ci sa-ti reconfirme ca e acolo si ca acolo va ramane veci-pururi. Sau macar pana cand pentru noi nu va mai conta. Si ca nimic n-a fost parere. Epava-bucurie. Stii, chiar si nunta calugarului preot...e tot de la Dumnezeu. Nu te baga.
Sa nu te lasi... Nu exista consolare pentru suferinta ta cu tata... Dar sa nu te lasi...Mama a facut accident vascular cerebral la fix 42 de ani...A fost o pareza care s-a retras. Roaga-te, ma rog si eu... Poate te duci pana acolo... Daca vrei, mergem impreuna... Cu masina, ca noi tot nu zburam dacat fara aparate...
Micutul tau vaporas este ditamai vaporul si n-a dat niciun semn ca piere, fiindca e acolo si e decis sa ramana. Oricum, cat suntem noi, e si el. Iar prin inexplicabilele Vama si 2 plutesc nu numai amintirile tale nebune, ci noi insine, intregi, in toate zilele si noptile noastre. Suntem acolo, uite!
Plonjam in toate visurile noastre, in smoala marii si dementa cerului din crucea noptii, in mirosul si mugetul nemarginirii, in stralucirea orbitoare, cunoscuta si recunoscuta a diminetilor, in gustul de metal al furtunilor, in spinarile calde ale corturilor, in ceva-ul ala pe care nimeni, niciodata, nu-l va putea numi, dar pe care noi l-am definit ori de cate ori ne-am iubit acolo, cu nisipul soptitor dedesubt...
Si uite, plang de dragul frumusetii...Mereu a ta.
