Cautam interior casa taraneasca

Productia primului videoclip al trupei

 CEATA lu' VURTEJANU cauta urgent:

LOCATIE:

1. Interior casa taraneasca/traditionala care sa aiba obligatoriu un cuptor pe lemne aproximativ functional (vezi foto)

2. Spatiul sa permita jocul a 4 actori cu costume, recuzita si accesorii

Exclus locatii ca muzeele de stat din cauza sumelor si aprobarilor indecent de pretentioase si absolut prohibitive !

INFO: STAGE WORKS - 0755 037 933 / 935



Sa va fie de bine !

04.24. E luni. Dimineata...

Intru in crize...

De timp, de oameni, de energie, de dorinte si neputinte, de februarie, de tot ce a fost frumos, de prieteni curati si unici, de mine...

Intru in crize si nu ies prea usor pentru ca imbatranesc. Observ asta de ceva vreme...pe pielea mea apar pete, parul ma paraseste, imi place tot mai des sa tac si sa privesc, condamn ireversibil si ma tem copilareste...

E luni dimineata si nimanui nu ii pasa de nimic. Vorbim paralel. Intre doua telefoane de curtoazie aflam unul despre altul ca inca respiram si ca...e bine. Desi nu e...

Si nici nu va fi.

Au spus-o toti...

Cum pot eu acum cand plec sa fiu altfel ? Doar sa nu ma tem. Desi ma tem...Ca si tine...Asta inseamna ca undeva totusi comunicam...

Doar in frica si temeri ne intalnim si atunci suspiciosi ne uram "sa ne fie bine" sau "de bine". Ca frizerul care terminand de ras un cap ii ureaza...

Cand am dat mana cu mana

Uneori dintr-un eveniment unic raman doar farame de fapte, vise spulberate, emotia de a fi incercat ceva si cateva note muzicale orchestrate magic care animau multimea entuziasta dar neputincioasa...

Astazi nimeni nu mai stie nimic din idealul acelor luptatori, multimea de astazi, rece si imobila prefera sa cerseasca in genunchi, vaicarindu-se...La portile Apusului e tarziu...sau poate mult prea devreme pentru UNIRE. Dar cantecul, emotionantul cantec al lui Flechtenmacher reuseste sa razbata lupta inegala cu timpul, minciuna si frica unui neam ce candva isi hotara singur soarta...

Lucratoarele

O scula buna nu inseamna mare lucru in mana unui papagal...Ramane un moft, o fita, pe care cu timpul, o ierti incet pe o raft...Cand am adus in viata mea uzina asta numita CANON D 60, nu imi trecea nici o clipa prin cap cate gropi am de acoperit...

Eram orb ca si batranul meu FUJIFILM Finepix S numaistiucat....Senzational...dar...nimic. Ca asa a fost gandit...! Il iei de la Metro in drum spre mare, faci poza cu gratarul pentru la iarna si...cam asta e...

Am tras primele cadre cu mega-papatorul asta de timp, energie si bani si am avut aceiasi senzatie de maret imbecil si glorios pafarist aflat in studio cu castile pe urechi in fata unui microfon NEUMANN pe lampa, atunci cand iti auzi toate defectele din voce, pe care altfel telefonul le reda bine mersi atunci cand te certi cu soacra...

Departe de mine gandul de a tine cuiva partea in vesnica cursa a DSLR-urilor. Nu ma inclin nici in fata unor pareri ca: " deh dom'le e mic/e mare, e plastic, e beginner level, e bun pentru matale, dar nu e full frame, e mai stiu eu ce...e "

Marturisesc doar...sincer dar stupefiat...ce incadraturi proaste fac, ce diafragme aiuristice si ce timpii alandala foloses, marturisesc zice-am, doar bucuria de a descoperi cate ceva, in goana mea nesfarsita de a respira si de a cauta emotia...

Fie chiar si a acestor maini muncite dar mandre nevoie mare ca "domnu' actor le trage in poze..."

Din bucuriile mele

"Da. De parca o poezie uluitoare nu poate fi scrisa cu pixu de doi lei pe hartie igienica, trebuie stilou cu penita de iridiu si sistem electronic de control al temperaturii care sa regleze tensiunea superficiala a cernelii care sa curga cu un sistem digital care calculeaza emotia poietului functie de temperatura mainii, presiunea atmosferica si coordonatele gepese impartite cu trei virgula paishpe, pentru a discerne emotia stilistica adevarata."

Dinu Lazar