luni, ianuarie 4

Cursuri de Chitara

Cursuri de Chitară pentru începători şi avansaţi.
Se predau elemente de teorie muzicală, practică instrumentală şi armonie.

Studiem folk, country, blues şi rock iar fiecare elev îşi poate alege stilul pe care îl doreşte, atât la chitară acustică cât şi la chitară electrică. 
 
Informaţii pe email: contact@actoru.ro
 © Victor Vurtejanu

joi, decembrie 31

La mulți ani, prieteni!

 

Cu gândul la anii ce fug, prietenii ce au pornit către stele, ușile ce ni se închid și toate cele ce ne-au fost dăruite în acest an greu, vă mulțumesc vouă, celor care mă înconjurați cu energia fantastică a Dragostei! Cred că vom reuși cu Credință și Nădejde, să reclădim împreună castelul. 

Sănătate și bucurii! 

foto Dinu Lazăr

© Victor Vurtejanu
actoru.ro
facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

joi, decembrie 24

Sărbători liniștite!


Mulțumesc tuturor celor care au făcut ca munca mea şi a celor ce mă înconjoară de mulți ani cu energia magică a Dragostei, să nu rămână doar vânare de vânt.

Gând de dor pentru cei plecaţi...

Celor în suferință, celor încercați, speranță! Căci pentru fiecare voință, Dumnezeu va deschide cale. O mărturisesc din propria-mi trăire.

De Crăciun, prietene de aici sau de departe, îţi urez sănătate, liniște şi puțină dragoste, că nu strică!

© Victor Vurtejanu

miercuri, decembrie 23

Rămas bun, Pimen

"Vă las în valea acestei stinse plângeri
Orice sfârșit vestește-un început,-
Mă duc eu primul sunt mai priceput,
Să pun din vreme șeile pe îngeri."
 
Mulțumesc, părinte Pimen!
Dumnezeu să vă odihnească în pace!
© Victor Vurtejanu

marți, decembrie 22

duminică, decembrie 13

Legenda

 

"Nu mi-e frică de moarte, pentru că am dat ochii cu ea de foarte multe ori. După ce sfidezi moartea, viaţa e mai intensă. Eu sunt agresiv faţă de momentul morţii. Îmi zic: "Ce mama dracului, asta e toată viaţa ? Nu se poate. Mi se pare că mai am multe de spus. Se revoltă în mine o parte care vrea să trăiască. Dar nu merită să trăieşti nici o secundă, dacă nu faci ceva, dacă nu şi creezi. Doar ca să fii consumator, nu merită. De fiecare dată când am trecut pe lângă moarte, s-a mai declanşat în mine încă o porţie mare de creativitate. În rest, fiindcă ştiu precis că există Dumnezeu, nu mi-e frică de nimic." 

Szabolcs Cseh

Scriu cu mult dor de dânsul. Deşi pare neschimbat şi acum la 68 de ani, când îţi strânge mâna te comprimi, te pierzi, pătrunzând imediat în Arta Spectacolului, dincolo de camerele de luat vederi sau rampa scenei. Cu maestrul Szabolcs Cseh, cunoscut de mulţi şi ca Sobi sau Szoby, începe o poveste frumoasă din viaţa mea de tânar actor.

Îmi povestea despre dânsul un alt mare sufletist, regretatul cascador Aurel Gruşevschi, dar despre Dana şi Aurel Gruşevschi şi alţi prieteni alături de care am trăit vremuri şi poveşti excepţionale în micuţul cartier de case de pe lângă Gara de Nord, voi povesti altădată... poate... Îmi doream o întâlnire, fie şi pentru câteva minute, cu "Buză de Iepure", eroul copilăriei mele, cu părintele cascadoriei româneşti. Dumnezeu mi l-a dăruit ca profesor şi maestru, odată cu intrarea în şcoala de teatru.

Prima oră de cascadorie şi lupte scenice, undeva prin anul 1994, a reunit toată clasa noastră de studenţi-actori. Aveam emoţii că ne vom întâlni cu ceva la care jinduiam toţi. Lupte, scrimă, explozii, sărituri de la trambulină, călărie... şi alţi cai verzi de pe pereţii unei instituţii prea sărace şi mult prea dezinteresate de arta filmului, de mişcare scenică, de pregătire fizică...

Fetele se îmbrăcaseră în treninguri, se machiaseră şi cotcodăceau emoţionate, iar noi, băieţii, mergeam în grup ca trupele de comando, către sala de sport unde aveam prima oră cu... Legenda ! Şi nu ne-a dezamăgit! Întâi ne-au preluat profii de sport, ne-au aliniat, ne-au miştocărit puţin cu privire la echipamentele de sport nou-nouţe care străluceau pe noi şi abia apoi, într-un colţ, l-am zărit. Era aşezat pe o bancuţă şi trăgea cu mâna dreaptă o ganteră de vreo 5 kile, într-un fel ciudat...

Ce nu am să uit niciodată, este imaginea aceea calmă, închisă în sine: concentrat, dar totuşi relaxat, cu un biceps uriaş, incredibil de gros... Târziu, povestind despre filme, cascade pe cutii de carton în lipsă de saltele gonflabile, accidente cauzate de ageamii şi diletanţi, am aflat că de fapt muşchiul a fost rupt şi la efort "iese" din matca sa naturală... Apoi comoţiile, fracturile... un corp ce sfidează toate diagnosticele şi părerile medicale, dar un spirt viu. Un luptător antrenat în legea oameniilor dârji şi de onoare din secuimea ce l-a născut, acest bărbat ce a trecut curajos de multe ori pe lângă moarte, preţuind viaţa, îţi vorbeşte despre Dumnezeu, prin toate faptele sale de dragoste.

Student la I.E.F.S., apoi zburător la trapez în "Trupa de Acrobaţi Ganea", în anul 1967 Szoby Cseh a alcătuit prima echipă de cascadori profesionişti din România, a cărei continuitate a asigurat-o, prin coordonare şi instruire, până în anul 1987. Este şi autorul a numeroase invenţii care au dezvoltat domeniul cascadoriei la nivel internaţional. Printre cascadele executate de Szoby Cseh, se numără unele nerepetate de altcineva până în prezent. Deşi deloc sprijinit în mai toate proiectele şi ideile sale, pe care are bucuria de a le împărtăşi cu oricine, fiind un suflet cald şi generos, reuşeşte să construiască minunatul proiect - Gladiator -

Cavaler, decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, maestrul Szabolcs Cseh este pentru mine un model. Un Artist excepţional, un om drag şi un suflet mare, pe care nu voi înceta să îl pomenesc cu mândrie, fiind onorat că şi eu sunt unul dintre elevii săi !

 
Articol scris și publicat în 2 octombrie 2010, aici


vineri, decembrie 4

După o vreme

 

După o vreme înţelegi diferenţa subtilă
dintre a strânge o mână şi a încătuşa un suflet,
şi că dragoste nu înseamnă reazăm,
şi că anturaj nu înseamnă siguranţă.
Şi începi să înţelegi că săruturile nu sunt contracte,
şi nici cadourile promisiuni,
şi începi să-ţi accepţi înfrângerile
cu capul sus şi ochii deschişi.
Și înveţi să-ţi construieşti drumurile în ziua de azi,
pentru că pământul zilei de mâine este incert,
şi viitorul are obiceiul de a se prăbuşi în mijlocul zborului.
După o vreme înveţi…
că chiar şi lumina soarelui răneşte când te expui prea mult.
Aşa că plantează-ţi singur grădina şi împodobeşte-ţi sufletul,
nu aştepta pe altul să-ţi aducă flori.
Şi învaţă că tu chiar poţi să înduri…
că tu chiar eşti puternic
şi că tu chiar valorezi ceva…
 
Şi înveţi, şi înveţi…
cu fiecare zi care trece înveţi.

marți, decembrie 1

Flechtenmacher și cântecul său

Uneori, dintr-un eveniment unic, raman doar farame de fapte, vise spulberate, emotia de a fi incercat ceva si poate acele cateva note muzicale orchestrate magic care au animat multimea entuziasta, dar neputincioasa...

Astazi nimeni nu mai stie nimic din idealul acelor luptatori, multimea de astazi, rece si imobila prefera sa cerseasca in genunchi, vaicarindu-se. La portile Apusului este tarziu... sau poate mult prea devreme, pentru UNIRE.

Dar cantecul, emotionantul cantec al lui Flechtenmacher reuseste sa razbata in lupta inegala cu timpul, minciuna si frica unui neam ce candva isi hotara singur soarta...



 

marți, noiembrie 24

Tu și eu


am început să nu mai ştiu...
şi nu îmi pare rău.
timpul tău şi al meu, prietene
se scurge lin...
 

păstrează tu cât poţi, de poţi,
păstrez şi eu
şi împreună să cântăm cele câteva măsuri,
scrise, demult...


nu te întrista, nimic nu a fost în zadar.
am învaţat, în o mie de cuvinte,
cum să nu fac...

©Victor Vurtejanu
actoru.ro
facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

duminică, noiembrie 15

Vladimir Găitan - Rigoare, corectitudine și cinste

 

"În meseria asta, nu suntem toţi egali. Sunt o mână de actori care se nasc atinşi de-o aripă de înger şi suntem noi, restul, care suntem buni, care avem o valoare, dar nu suntem egalii semizeilor din prima categorie. Dacă nu eşti capabil să recunoşti că eşti parte din cea de-a doua categorie, că tu nu vei putea să faci niciodată ce fac semizeii, dar că ai şi tu o utilitate, căci fără tine şi cei de-o seamă cu tine, geniile n-ar putea să strălucească, devii un om chinuit, bolnav de ranchiună, măcinat de urâţenie, de invidie şi de ură.

Înţelegi? Asta mi-a dat şi mie Bucovina: rigoare. Alături de corectitudine şi cinste. Eu, în toată viaţa, n-am întârziat niciodată la o întâlnire, profesională sau personală. N-am amânat niciodată un spectacol. Nu m-am prezentat niciodată cu textul neînvăţat. Întotdeauna, când am promis ceva, m-am ţinut de cuvânt. Şi, peste toate, Bucovina şi familia mi-au dat marea mea credinţă în Dumnezeu"
Vladimir Găitan

duminică, octombrie 18

Ion Cojar


"Îmi plac actorii buni, înnăscuţi, cei care ştiu şi pot să înţeleagă că ima­ginaţia substitutivă este cea mai mare calitate a unui actor, adică ca­pa­citatea de a se pune în locul altuia. Pe de o parte, importantă este acţiunea, iar pe de altă parte, serio­zi­tatea, pentru că arta actorului nu este improvizaţia care se vede acum în tot soiul de producţii, mai ales la te­leviziuni, unde una-două, câte un amator se trezeşte actor." 
 
Venerabilul profesor, actor şi regizor din strălucita galerie de maeştri ai artei dramatice pe care i-a avut şcoala românească de teatru şi film, spiritul ce a dăruit scenei din arderea sa, actori talentaţi, regizori şi producţii artistice de o calitate remarcabilă, se numeşte Ion Cojar. Am avut bucuria de a fi unul dintre cei care au simţit generozitatea şi dragostea maeştrilor Dem Rădulescu şi Mihail Stan, dar am fost ocrotit de soartă beneficiind de încă o şansă unică. Aceea de a fi acolo, în arena greilor, unde eşti singur. Este zona unde neputinţa, laşităţile şi slăbiciunile nu îşi găsesc loc. Pentru că Dumnezeu a îngăduit să îl întâlnesc pe maestrul Ion Cojar, am aflat ce înseamnă "groapa cu lei" pe Scena Mare a Teatrului Naţional Bucureşti, unde am fost actor, o bună perioadă din viaţa mea.

Acest adevărat "geambaş de talente" cum era alintat de maestrul Dem Rădulescu, căuta încă din şcoală alături de profesorii de actorie, de dicţie, de balet, de istoria teatrului şi de alte discipline necesare în formarea viitorului actor, pe cei ce vor rămâne ancoraţi în această artă. Pentru că dânsul, considera necesară evoluţia. Drumul aduce experienţă şi anticorpi. De aceea: "Un profesionist nu devine isteric când busola se defectează sau panica s-a instalat". Şi ne punea la treabă, poate şi pentru că anticipa ce va să vină... De aceea, alături de Natalia Călin, Eugenia Șerban, Monica Davidescu, Vlad Zamfirescu, Marius Florea Vizante, Ionuț Ciocia, Radu Zetu, Ovidiu Niculescu, Marius Rizea, Cristi Creţu, Gheorghe Ifrim, Mihai Brătilă şi alţi colegi, am reuşit să ridicăm producţii artistice pe diverse scene încă din anii de şcoală. Pentru că în primul rând am fost educaţi, apoi ni s-a acordat încredere. Niciodată nu a existat faţă de noi aşa numitul conflict dintre generaţii, sau celebrul "vezi drăguţă că urmează monologul meu, un pas mai în spate, rogu-te" şi pentru că aveam deasupra girul maeştrilor Ion Cojar, Dem Rădulescu, Valeriu Moisescu şi alţii, ce ne-au transmis un mesaj. În mare, parte educaţia unui actor, mai ales a unui actor tânăr, înseamnă asumarea acestui mesaj. Din păcate, socialul care a doborât artisticul şi spiritualul, a făcut ca acest mesaj să nu mai fie aplicat, cunoscut şi astfel transmis celor tineri. De aceea, şi în Arta Actorului la fel ca şi în alte domenii astăzi, a apărut impostura şi improvizaţia amatoricească.

"Acum percep o alterare foarte gravă a calităţii artei actoriceşti. Văd ceea ce se întâmplă în special cu actorii profesionişti care sunt solicitaţi de televiziuni şi care au început să piardă din criteriile calităţii. Cred că trebuie făcut o insurecţie împotriva decăderii calităţii actoriei”, spunea Ion Cojar. „O poetică a artei actorului", una dintre cărţile scrise de maestrul Cojar, va ridica nişte semne de întrebare celor dornici de a lupta împotriva imposturii, mai ales în breasla noastră. Dar acele vremuri apar acum încă foarte departe. Maestrul s-a stins, comemorat de curând doar de câţiva actori, foşti studenţi şi un regizor, la chemarea unui suflet inimos, moştenitoarea unei averi spirituale excepţionale, talentata actriţă a Teatrului Naţional Bucureşti, Irina Cojar. Căci poate când Irina, alături de tinerii săi colegi, vor deschide comoara de scrieri, note, proiecte şi mai ales gânduri şi vise ale maestrului Cojar, vom regăsi câte ceva din Nădejdea, atât de necesară, renaşterii. „Cel mai mare duşman al teatrului este teatrul" amintea, pentru cei ce pot încă să audă, creatorul şcolii de metodă în Arta Actorului, ca artă a trăirii scenice. Ion Cojar a iubit nespus actorul, de aceea: "Decizia Ministerului Educaţiei şi Cercetării de a înfiinţa, la liceele de artă, specializarea actorie, este cea mai mare eroare care s-a putut întâmpla în decursul istoriei teatrului românesc. Este o crimă pentru elevii talentaţi să cadă pe mâna unor profesori nepregătiţi, care-i strică până la examenul de admitere în Academia Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică". 
 
Pentru prima dată în regia lui Ion Cojar am reuşit să construiesc un personaj pe cât de evitat de toţi, pe atât de ofertant: Zaharia Trahanache din "O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale. La cei 24 sau 25 de ani pe care îi aveam atunci, am început să înţeleg încet-încet unde mă aflu, cine sunt, ce se poate face şi ce drum am de parcurs în aceasta branşă. Dincolo de rol, de aplauze sau critici, mi-a încolţit un gând care nici astăzi nu s-a stins... 
 
În calitate de Director General al Teatrului Naţional Bucureşti, domnul Ion Cojar este cel care a organizat SINGURUL concurs public naţional prin care tinerii absolvenţi de Facultate de Teatru, au reuşit să devină actori pe cea mai mare scenă a ţării. Să angajezi prin concurs public 15 tineri absolvenţi, a devenit acum o cumplită neputinţă pentru directorii teatrelor româneşti, care mai de care...senatori, deputaţi sau.. proprietari de ranch-uri spectaculoase. Gândiţi-vă numai că următorul director după înlăturarea maestrului Cojar, căruia nu am să-i pomenesc numele acum, a reuşit performanţa de a concedia într-o singură zi 35 de actori, lăsându-i pe drumuri...!

Veţi găsi aici date biografice, spectacole şi alte informaţii despre bogata activitate a Artistului Ion Cojar, însă cred că trebuie spus ceva, ce nu va apărea în nici o notă de C.V., referinţă sau bibliografie. Şi anume, continuitatea şi jertfa. Dincolo de Credinţă în această Artă, fără componenta statorniciei şi a jertfei, lupta este pierdută. Cine să cuantizeze orele de zbatere, de repere şi praguri psihice pe care le aduci unui personaj ? Cine este capabil să petreacă calvarul din umbra arlechinului înainte de a se urca în baia de lumină ? Ucenic destoinic al altor maeştri, Şahighian, Beate Fredanov, Moni Ghelerter, Al. Finţi, artistul, Ion Cojar ne-a dăruit jertfa sa. În ea, tinerii actori ai mileniului III vor găsi mijloace de a reuşi, dincolo de salar, măreţie sau decădere. Jertfa, filonul autentic al emoţiei subtile, sub care Arta Actorului va reuşi să renască.

Voi rămâne recunoscător acestui minunat izvorâtor de artă ! Ultima frază dăruită mie, strângându-mă tare de mână, când ne-am regăsit doar în calitate de spectatori, stingheri şi alungaţi, intuind admirabil povara pe care o port de ceva vreme, şi-a găsit loc veşnic în inima mea. Jar şi lumină, atâta vreme cât voi putea încă să lupt aşa cum am fost învăţat să o fac, rămân baza de la care pot iniţia încă proiecte culturale, spectacole independente şi încă câteva mici sarcini pe care mi le-am asumat, în Credinţa de a nu risipi darurile pe care le-am primit. 

Mulţumesc, maestre Ion Cojar !

"Creaţia autentică e unică indivizibilă şi irepetabilă. Orice reluare e altfel dar tot într-un fel unic. Aceasta e o consecinţă a manifestării globalităţii, a spontaneităţii ca fenomen sincretic specific, prin care se relevă geniul de moment care se manifestă la orice om când acesta se află în situaţii limită când fără a fi pregătit ceva dinlăuntrul lui îl împinge să facă sau să spună exact ceea ce trebuie, ca să iasă dintr-o situaţie critică."

Ion Cojar

miercuri, octombrie 14

Sfanta Parascheva

 

"Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe care l-ai iubit"

Îngropată ca o străină, fără ca nimeni să știe cine era, Parascheva cea Cuvioasa ne-a adunat în hram de lumină, nădejde şi frăţie.


joi, octombrie 1

Cursuri de chitară

 

Cursuri de chitară pentru începători şi avansaţi. Se predau elemente de teorie muzicală, practică instrumentală şi armonie.

Studiem folk, country, blues şi rock iar fiecare elev îşi poate alege stilul pe care îl doreşte, atât la chitară acustică cât şi la chitară electrică.
 
Informaţii pe email: contact@actoru.ro /
©Victor Vurtejanu

miercuri, septembrie 23

Esrig

 


Exista oameni care se risipesc si se aduna atunci cand aud numele lui David Esrig si mai sunt altii care nu au auzit niciodata de el.

"Mai intai de toate as spune ca ma vad ca un croitor care lucreaza la personajul in costum. Am invatat si din critici, si din laude. Am avut laude din care se poate invata, am avut si laude tampite. As spune ca momentul de plecare in alegerea meseriei pe care o fac a fost in scoala."

Fotografie preluata de aici 

duminică, septembrie 20

Mihaela


Am admirat-o pe Mihaela in film si pe scenele teatrelor, gasind in ea mereu, energia aceea vitala a actorului de rasa, care depaseste cu mult normalul uman. Explozie sustinuta din plin de un mod de viata antrenat si urmat cu sfintenie in fiecare clipa, lucru pe care am avut sansa sa il descopar in zilele si in noptile ce ne-au adus impreuna in spectacolul Nunta lui Krecinski de la Teatrul de Comedie din Bucuresti.

Mihaela Teleoacă mama exceptionala, prieten rar si sincer gata sa te darame cu o lucire apriga in privire atunci cand gresesti, atenta si tandra atunci cand obosesti, este actorul care termina la ora 22.00 partitura grea a unui spectacol pe scena unui teatru si fuge de la aplauze, pentru a intra in personajul altui rol, pe o alta scena, traversand in goana orasul, aruncand deoparte epuizarea, intr-un ritm nebun, ametitor, unic...

Dincolo de toate, lacrima si fior, gand si energie creativa, bucurie si forta, atunci cand sunt aproape de ea, vibrez si ma bucur, onorat ca am sansa de a fi partenerul unui fenomen!

©Victor Vurtejanu
actoru.ro
facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

duminică, august 30

Traian

Încă o parte din mine se rupe dureros...

Gașca din Titulescu...nopțile din Vamă...cântările din Liceul Neculce sau aiurea... poveștile...visele... 

De ce atât de repede ?

Rămas bun, Traian ... sunt cutremurat...rămas bun!
Eu nu te voi uita niciodată!

©Victor Vurtejanu