Într-o euforie juvenilă, mental vorbind, visam să deschid un loc
drăguţ, plin cu de toate, pentru noi ăştia căzuţi în freză după cultură şi
frumos. Am documentat tot, am fost la discuţii şi prospecţii cu meseriaşii în domeniu
de prin Germania, Austria, Suedia, Franţa...
Am şi acum proiectul prin
computere şi nu încetez să mă minunez de diversele răspunsuri la numeroasele
"adrese" şi scrisori de intenţie, adresate către partid şi tovarăşii
de la autorităţi... Identificasem locuri lăsate în paragină, pe unele le tot
postez pe aici, inutil, desigur... Cam toate, în subordinea primăriilor,
diriguite de comisii de mass-media şi cultură, în fapt, birouri pline de rudele
agramate ale parvenitului respectiv...
În anii '80, îndrăgostit
de muzică ca toţi cei din generaţia mea, mergeam în locurile acelea zilnic.
Erau acolo, cluburi de chitară, pian, tobe, cluburi de fotografie,
cine-cluburi, aeromodelism, navomodelism, şi câte şi mai câte, chestii
fantastice, ce mă ajutau enorm. Acum s-ar spune "formare" sau
"dezvoltare personală"... Zi cum vrei...pentru mine era, o enormă
bucurie!
Mă durea la bascheţi că
pe uşă scria..."Clubul Muncitoresc Griviţa Roşie", "Ecran
Club", "Modern Club","Ecran Club", "Casa Pionierului" sau
"Înfrăţirea între picioare...aaa..popoare".. Mergeam acolo pentru că
găseam oameni asemeni mie. Avizi de informaţii, dornici să înveţe, să încerce
şi să experimenteze. Găseam acolo oameni maturi, pregătiţi, pasionaţi, ce ne
iubeau şi ne învăţau, ba chiar pe unul mai răsărit îl şi ajutau să răzbească.
Prin festivaluri, concerte, tabere artistice sau manifestări şcolare, deveneau
cu timpul şi prin muncă, artişti profesionişti! Găseam acolo şi o bază
materială consistentă! Materiale diverse, reviste, fotografii, informaţii de
specialitate, aparatură, instrumente, echipamente de scenă, nu de ultimă
generaţie însă performante şi robuste, pe care ne făceam mâna.
Dar cel mai important,
toate erau accesibile! Te înscriai şi frecventai un curs. Gratuit! Ar fi multe
de spus însă inutil totul, acum, aici...
Ultima mea încercare s-a numit "Atelierul Român de
Cultură". La numai doi ani de la înfiinţare, aveam o echipă extraordinară,
două locaţii unde desfăşuram cursuri pentru copii, săli de repetiţii,
echipamente de scenă, transport, tehnicieni, management profesionist, susţineam
şi produceam concerte, tabere artistice pentru copii, proiecte culturale,
materiale audio-video, toate din fonduri private, bineînţeles... Două chestii
ingrozitoare care mi-au afectat sănătatea tot ar fi de spus:
Prima: La cererea
adresată către serviciul urbanism al Primăriei sectorului 1, în care solicitam
autorizaţie pentru amplasarea pe gardul locaţiei închiriate în sistem privat, a
unui banner cu numele şi descrierea activităţii, răspunsul oficial a fost
următorul: "În vederea autorizării vă solicităm un proiect cadastral
autorizat a locaţiei, cu precizarea exactă a numărului de canale, stâlpi de
iluminat, a lăţimii deschiderii stradale din faţa locaţiei...etc" Aici m-a
luminat ţiganul din colţ cu grătarul de mici...care mă iubea că făcea mate şi
română la club:
- Pune-o! Dacă te întrebă cineva, îi dai 100 de lei şi tace. Da' matale n-o să
dai şpagă că eşti de "ăla pe corecte, mândru", aşa că te învăţ şi
asta! Te duci la Taxe şi Impozite şi zici aşa: Vreau să vă plătesc pentru firma
de la poartă! E tot şpagă. Dar e legală, că e cu statu'!"
A doua: Informare de la
Registrul Comerţului Român (ONRC):
"- Având în vedere că titulatura dvs. conţine cuvântul "Român"
conform legilor în vigoare, aveţi termen 30 de zile pentru a ne solicita o nouă
denumire care să nu conţină cuvintele: România, Român, Naţional sau derivatele
acestora."
©Victor Vurtejanu
