Efervescenta, sincera, plina de energie dincolo de limite, se ridica cu zambetul pe buze de fiecare data cand viata o tranteste cu capul de toti peretii. Exista in ea un preatimpuriu stoicism in fata greutatiilor. Tineretea prin definitie este cumva mai aproape de inocenta decat fata de intelepciune si nu gaseste lesne resurse pentru a rezista in fata agresiunii... Si totusi ea razbate, cu intelepciune si farmec dincolo de apocalipsele prezentului. Caci cotidianul artistic, mai ales pentru o actrita tanara, talentata si frumoasa, este deseori strabatut de gri, raceala si interes meschin.
Continuand sa ma uimeasca, imi aminteste adeseori de finalul celebrului film "Zorba", cand protagonistul principal incepe sa danseze liber si fericit, indemnandu-si partenerul devastat, sa rada de proportiile dezastrului si sa se bucure de frumusetea vietii.
Oferind emotie si bucurie, se dezvaluie cu deplina sinceritate oricui are ragazul de a se apleca o clipa, asupra unui actor tanar, extrem de inzestrat, daruit de Dumnezeu cu o forta dramatica tulburatoare si din pacate extrem de putin folosita. Increzatoare in tot ceea ce viata i-a daruit, isi continua exceptional demersul artistic cu franchete si neastampar elegant, alegand sa raspunda cu inteligenta, generozitate si farmec oricarei neputinte trecatoare.
Dincolo de cuvinte, intre vis si dorinta de zbor, inocenta dar profunda, Călina este prezenta vie, neconditionata si indispensabila destinului provocat, atunci cand a rostit simplu dar absolut:
"Tata, eu vreau sa dau la teatru".
"Tata, eu vreau sa dau la teatru".
©Victor Vurtejanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu va obositi sa comentati daca nu aveti o identitate clara, vizibila si verificabila.