Un spectacol ce merita vazut!
Fara a se dori deloc o cronica profesionista,
textul de mai jos
va invita sa vizonati spectacolul "Cursa de soareci" la Teatrul Naţional
I.L.Caragiale Bucureşti - Sala Studio. Veti admira "la lucru" pe
distinsa actrita Simona Bondoc, aristocratica, cu o constructie extrem de precisa
a partiturii si nu in ultimul rand perfomanta, adevarata coloana vertebrala a
spectacolului regizat de domnul Erwin Şimşensohn.
O scenografie cum rar am vazut in ultimii ani,
realizata exceptional pana la ultimul amanunt de doamna Liliana Cenean. Sunt ani buni de cand, din diverse motive
actorii si spectatorii deopotriva, au fost vaduviti de o astfel de compozitie,
bogata, clasica, cu elemente puternice, ingenios plantate, aducand acel parfum
al marilor montari din teatrul romanesc.
Povestea si alte cateva pareri despre subiectul
spectacolului le gasiti cu siguranta daca veti cauta in istoricul montarilor
realizate anterior. Eu am sa ma rezum pe scurt la ceea ce mi-a placut dar la si
ce, din pacate, distoneaza pe alocuri cu intregul spectacolului.
Asadar pe langa atmosfera deosebita, misterioasa,
indusa odata cu ingeniosul anunt de sala, ecleráj-ul luminii
atent construit, ce releva frumusetea decorurilor si munca actorilor,
descoperim rand pe rand personajele costumate bogat, gandit, ce se integreaza
subtil in arhitectura intregii creatii.
Fiecare personaj, bine conturat, lucrat atent, se dezvaluie sub bagheta actorilor tineri sau a celor mai experimentati, rand pe rand, aducand fiecare propria poveste. Partitura condusa incantator de doamna Simona Bondoc, care pe langa tehnica de scena impecabila, umor si distinctie, realizeaza momente fascinate aplaudate la scena deschisa. Remarc cu bucurie farmecul si plutirea vie ce invaluie totul intr-o aura pozitiva, a personajului creat de Ileana Olteanu pe care imi era dor sa o vad evoluand intr-o astfel de montare. Misterul si precizia de mecanism a domnului Tomi Cristin dar si culoarea si consistenta adusa de colegul Silviu Biris, nedespartit de micuta sa valiza, care ridica totul, cu exactitate si umor subtil, bine punctat.
Rolul domnisoarei Casewell, construit modern de
actrita Ada Galeş contribuie substantial la
misterul intregului, tema principala a spectacolului. Energia cu care puncteaza
creativ, constant si consistent domnul Răzvan Oprea, care isi conduce personajul cu minutiozitate,
umor si farmec aparte, daruieste spectacolului capacitatea de film politist. De
la intrarea sa in scena, spectacolul devine un "altceva"! Cu ritm,
substanta si nerv, ingredientele cerute de partitura personajului sau
,"Comisarul Trotter".
Nu in ultimul rand amintesc de cei doi tineri
colegi actori, domnul Florin Călbăjos,
sensibil şi cu o bine construita candoare in interpretare insa usor precipitat
pe alocuri si domnul Petre Ancuţa, extrem
de expresiv, dotat cu umor si energie dar care din pacate in anumite momente,
prins in "febra" si ritmul evenimentelor, vaduveste cumva personajul
sau de bogatia textului, cu o dictie usor nefireasca pe alocuri.
Minunata Sala Studio a Teatrului National
Bucuresti, in care soapta timbrata a unei actrite venerabile te unge pe inima
in armonice de violoncel, penalizeaza flagrant tehnica vocala usor precara,
impostatia si dictia deficitara, in care pe alocuri textul se pierde iar
actiunea si relatiile sunt estompate... Acest aspect ar fi, dupa mine, singurul
minus al spectacolului.
Arhitectura sonora conceputa de Vlaicu Golcea completeaza si ea subtil
tensiunile de la conacul Monkswell, intr-o regie curata, realizata cu
nerv, si umor, in dulcele stil clasic de care cred ca Teatrul National
Bucuresti, avea nevoie.
Fara a se dori deloc o cronica a spectacolului, asa
cum am mai spus, acest text este doar o recomandare personala catre un
spectacol deosebit de interesant, care mi-a placut.
de Agatha Christie
Traducere: Irina Margareta Nistor
(Teatrul National Bucuresti - distributia din 13 Mai 2018)
Mollie Ralson: Ileana Olteanu
Gilles Ralson: Florin Călbăjos
Doamna Boyle: Simona Bondoc
Christopher Wren: Petre Ancuţa
Maiorul Metcalf: Tomi Cristin
Domnişoara Casewell: Ada Galeş
Domnul Paravicini: Silviu Biriş
Comisarul Trotter: Răzvan Oprea
Regie: Erwin Șimșensohn
Scenografie: Liliana Cenan
Muzica: Vlaicu Golcea
Light Design: Daniel Klinger
Regia tehnica: Adrian Ionescu si Luţu Scobeniuc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu va obositi sa comentati daca nu aveti o identitate clara, vizibila si verificabila.