Vara bate la uşă. Deja am făcut o prospecţie...şi-o baie la mare...aşa că ne-am gândit serios să facem nu una ci două tabere la mare. Deocamdată însă am fost la întâlnirea cu cei mici de la şcoala 179, unde am depănat amintiri din tabăra de la Horezu, am privit împreună la fotografii şi am împărţit ceramica sosită de la Atelierul Pietraru, apoi am cântat puţin cu cei mici. A fost ultima acţiune de acest gen pe care am susţinut-o deoarece nu am găsit nici un fel de suport şi participare nici măcar de la părinţii celor mici...ca să nu mai vorbim de cadre didactice, inspectorat, samd...De acum vom produce tabere de creaţie numai în regim privat, chiar dacă asta va însemna să pornim la drum cu mai puţini participanţi, reuniţi din mai multe şcoli.
Prima este o tabără de creaţie în satul 2 Mai din judeţul Mangalia în care vom porni pe 20 iunie, apoi funcţie de cerere, vom organiza o tabără de corturi pe plajă în jurul datei de 1 iulie. Mergem mai departe ca deobicei prin forţe proprii, cu ajutorul lui Dumnezeu şi a celor care încă nu sunt blazaţi şi plictisiţi de educaţie, de cultură, de frumos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu va obositi sa comentati daca nu aveti o identitate clara, vizibila si verificabila.