În casa bunicii e pace. Miroase a cozonac proaspăt şi a friptură. Bunica merge cu pas rar şi apăsat. Aduce încet bucatele cu care umple masa şi priveşte pe furiş către viitor. Zâmbeşte rar şi atunci tot trist, dar totul în casă este zâmbet şi pace.
Bunicul e tăcut. Cu ochii mari şi limpezi, caută în tăcerea adâncă. Viitorul este zgomotos şi nervos. Plânge des, apăsat şi trainic. Cu pofta chiar. Bunica a umplut iar masa şi poate să cuprindă întregul. E bine. Este iarăşi bine. Şi spun "bine" mult, cu gura plină de poftă.
E pace şi suntem împreună în casa bunicii.
Asa era si in casa bunicilor mei! Acum nici casa, nici ei nu mai sunt...
RăspundețiȘtergere