În curtea şcolii.

Greu, foarte greu încă treaba asta cu cântatul şi scena în România. De la organizatorul căruia îi trimiţi riderul tău tehnic detaliat pe care habar nu are să îl citească şi care mirat întreabă: "Da' de ce aveţi nevoie de atâtea cabluri, procesoare şi monitoare"...până la lutierii de care ai atâta nevoie pentru reglaje şi setări ale instrumentului. De la magazinele care ar trebui să vândă pe lângă instrumente chinezeşti sau coreene, căci şi aici piaţa s-a prăbuşit zgomotos, măcar accesoriile atât de necesare, toată lumea...se descurcă şi aici cum poate...

Cei mai dibaci se urcă în maşini şi tropăie asemeni ţiganilor dornici de merţane prin Germania, cei mai leneşi sună rudele "de prin State" şi pe lângă aloe şi cafea îşi completează pachetele cu corzi, case-uri şi procesoare pe care apoi le bijniţăresc prin internet...iar marea majoritate pleacă capul smerit către defunctul magazin de pe Calea Victoriei de unde cumpără cele trebuincioase la preţuri astronomice că: "Deeh dom'le asta e...criza, piaţa mică şi bani puţini"

De şcoli de muzică, profesori de instrument capabili să formeze instrumentişti precum cei din Ungaria sau Polonia măcar, de şcoli de jazz, blues sau rock...ce să mai vorbim...Copiii ce vin către cursul de chitară pe care îl suţinem sunt complet incapabili să solfegieze măcar: "În pădurea cu alune aveau casă trei pitici..." darămite să simtă, să guste sau să se bucure de treaba asta fascinantă care se cheamă muzica...

Greu, încă foarte greu şi nu ai ce să faci...Construieşti de la zero şi aici ca şi în teatru, dans, pictură, fotografie...construieşti de nebun în atelierul tău, cu gândul la ce a existat în anii '70-80, la oamenii frumoşi şi pasionaţi, la vremurile când măcar în curtea şcolii sub nuc,  se strângeau tinerii şi cântau la chitare... 

Fotografie de Andreea Gruioniu.