luni, 20 decembrie 2010

Sunt de nedefinit şi încerc să mă caut - Drum bun Rodica Tapalagă.

Abia coborât de pe scenă mă pregăteam să împachetez şi să îmi conduc colegii către odihnă, când am primit iar un telefon ce m-a tulburat: "A murit doamna Rodica Tapalagă, simţeam că trebuie să ştii...să veniţi sănătoşi acasă. Ai grijă..." 

A sunat sec şi scurt...

Am privit în sus. În jur se râdea mult şi pornea o ninsoare blândă. Efectul adrenalinei ce îţi oboseşte inima, se făcea prezent puternic. Oamenii veneau să mă împroaşte cu zăpadă, zâmbind fericiţi. În zare munţii Baiului îşi cheamă norii la sfat. În câteva minute se va întuneca. Trebuie să mă adun, să mă ocup de hrană, de împachetat echipamentul, de plată şi contracte, apoi de drum, motorină, iar contracte...şi apoi voi gândi. Am timp pe drum să mă gândesc. Voi traversa munţii, coborând prin Dârste şi apoi urcând pe la poalele Cristianului Mare către Predeal, voi ajunge în siguranţă. Bucegii mă vor primi liniştiţi iar de acolo către câmpie, voi găsi răgazul să gândesc. Vor adormi liniştiţi moleşiţi de căldură şi de o zi grea, dar frumoasă.

Mă adun, încerc să zâmbesc, caut în zadar medicamentele...le-am uitat în microbuz. Zâmbesc, răspund, achit note de plată, tratez, negociez, schimb bani, iar încerc să zâmbesc..trebuie să ies. Şi ies. Un minut. O văd în "Zoe" pe scena Bulandrei..."acel" Teatru Bulandra...în filmele lui Veroiu, sau în "Tănase Scatiul" a lui Dan Piţa şi nu o mai văd. Demult...Ca pe mulţi...

Seba a ieşit şi el, e cu mâna pe telefoane, dar zâmeşte şi îşi trage nasul. "E de la sinus bose, n-am ce îi face..." Şi iar râde, declinând şi angajând prin telefoane. Pentru noi, scena este o chestiune serioasă. Extrem de serioasă. O simt şi o resimt toţi cei cu care colaborăm sau ne cunosc. Dureros de serioasă. Sunt confuz. Constat numărând caracterele scrise că dorind să vorbesc despre doamna Rodica Tapalagă am vorbit mult despre mine. Intru. Cu gândul la spectacolul de mâine, zâmbesc, ascult, privesc, încă sunt aici. Încă suntem aici, încă mai avem timp. Nu mult şi calea e îngustă, iar Oamenii din ce în ce mai puţini.

"Sunt de nedefinit şi încerc să mă caut" mărturisea Artistul într-un interviu scurt pentru o publicaţie, şi chiar atât ajunge. Publicul trebuie să zâmbească, restul îl fac actorii...

"Mergi mai greu, respiri mai anevoios, dar nu mă las, nu trebuie să te resemnezi, viaţa e frumoasă, aş vrea să joc mereu pentru că simt că o pot face din ce în ce mai bine. Fiecare an în plus este de fapt un prilej de a constata stupefiat că îmbătrâneşti, că ţi se întâmplă şi ţie, aşa pe negândite, nedrept de repede şi te miri. Începi să te miri, te miri, te miri şi până la urmă nu vrei să deznădăjduieşti."

Rodica Tapalagă