De la cei ce ştiu şi pot.

Astăzi aş fi vrut să povestesc despre noaptea de 21 spre 22 decembrie când au tras asupra noastră în 1989, despre cimitirul umplut într-o singură noapte cu foarte multe suflete tinere, despre curaj şi nemernicie, despre luptă şi asumare, de multe lucruri despre care mulţi nu au curajul să vorbească nici acum. Şi într-un fel am să fac asta dar altfel, cu puterea Dragostei pe care am câştigat-o părăsind întunericul.

Mă reîntorc pe scena Teatrului Naţional Bucureşti de unde am fost dat afară într-un fel tare ciudat şi complet pe nedrept, unde am trăit şi muncit cu multă pasiune ca actor. Din momentul acela greu ce avea să îmi schimbe viaţa încă odată, am avut de ales. Puteam să mă reîntorc a doua zi când am fost sunat şi mi s-a spus că a fost vorba doar de o mascaradă, menită să îndepărteze de fapt pe alţii şi că eu eram foarteee apreciat şi mi se vor oferi vrute şi nevrute... Am avut de ales apoi în a contesta decizia complet ilegală şi de a porni un scandal vis-a-vis de faptul că fusesem angajat în teatru printr-un concurs public nu pe pile, că aveam un contract cu carte de muncă semnat pe perioadă nederminată, că jucam un rol principal într-o piesă ce făcea săli pline...şi aşa mai departe.

Aveam de ales între multe variante care mai de care mai lipsite de onoare şi de un mod de a fi, ce îmi este din fericire complet străin. Am ales cu ajutorul lui Dumnezeu, un drum extrem de greu  şi de anevoios dar onorabil şi pe deplin armonions cu sufletul meu.

Astfel după nouă ani de luptă, de muncă grea, desfăşurată în condiţii extreme de cele mai multe ori, voi urca din nou pe scena marelui teatru alături de colegii mei. Mă reîntorc aşa cum maeştrii mei Dem Rădulescu şi Ion Cojar m-au învăţat să exist în această meserie. Cu fruntea sus, cu onoare şi pe uşa din faţă. Îndeplinesc astfel o promisiune pe care le-am şi mi-am făcut-o în ziua aceea tristă.

Dânşilor şi celor care au contribuit aşa...în felul lor să mă ajute să descopăr cele ce povestesc alături de CEATA mea în spectacolul pe care l-am creeat acum nouă ani, în iarna aceea grea când fără nici un angajament sau ban în buzunar cu care să îmi întreţin şi să îmi bucur familia de Sfintele Sărbători ale Crăciunului, mi-am luat inima în dinţi şi sufletul la spinare şi am pornit să fac ce ştiam şi ştiu să fac cel mai bine, adică să muncesc, lor dar şi celor care în nopţile lui decembrie 1989 au ucis mişeleşte români, le închin cu Credinţă, Nădejde şi Dragoste, bucuria de fi reuşit !

Vestesc asta şi cei mai mici spectatori ai noştrii prin darurile făcute de mâinile şi sufletele lor curate. Am postat aici doar o mostră din multele semne de încurajare pe care le-am primit şi le primesc de la cei asemeni mie, de la cei din Neamul Oamenilor, ce ştiu şi pot să rămână Oameni !

Semn realizat de Floare Elena Cristina clasa a IV-B

Şcoala 179 - Bucureşti.