3 nov. 2010

Spectator - profesionistul de teatru Ileana Lucaciu.


Un profesionist rămâne un profesionist indiferent de modă, curente sau...celebritate. Este şi cazul criticului şi omului de teatru Ileana Lucaciu, care continuă o activitate remarcabilă de fin observator al fenomenului artistic românesc.

Veţi găsi pe blogul domniei sale, pe care mă bucur să îl urmăresc cu interes, pe lângă critică teatrală realizată atent, documentat şi radiografii ale tinerei generaţii de prestatori scoşi pe banda facultăţiilor private, premiaţi şi distribuiţi prin diverse festivaluri şi concursuri. Sunt multe lucruri interesante de citit în acel spaţiu, care cred că contribuie substanţial la îmbogăţirea mijloacelor şi a pregătirii specifice necesare unui actor. Semnalez de asemenea şi atenţia acordată actorilor care s-au apucat de regie în încercări de a construi spectacole, în teatrele de stat.

Deşi ca actor al Teatrului Naţional nu am beneficiat de multe critici favorabile din partea doamnei Lucaciu, vreau să remarc devotamentul faţă de Arta Actorului, pasiunea şi dragostea pentru un fel de a vedea Arta Dramatică din România al unui profesionist, unul dintre puţinii care continuă să funcţioneze independent şi integru, cu  aplomb şi dăruire pentru artele spectacolului.

Iată câteva consideraţii generale ale doamnei Ileana Lucaciu despre noul val de actori prezenţi în "Gala Tânărului Actor 2010" pe care le consider obiective şi de care ne-am lovit şi noi în diverse colaborări pe care le-am iniţiat, în special în ultimii doi ani, cu tineri studenţi sau absolvenţi de Facultăţi de Teatru (de stat sau private) în proiectele companiei de producţii artistice V.S.U.

"Pregătirea profesională prin cizelarea aptitudinilor pe care le dețin este deficitară. Nu mai avem profesori de actorie la universitățile numeroase întâlnite în orașe mici și capitale de județ. Aceste persoane care predau actoria pot fi doctori cu pretenții de pedagogi, dar majoritatea lor sunt lipsiți de o elementară practică pe o scenă. Sunt … felceri ! Unii dintre acești “pedagogi” se mai vor și regizori de ocazie, experimentează regia pe studenții lor și uită de necesitatea evidențierii celor ce fac primii pași în teatru.

Școlarizarea artistică merită o dezbatere publică amplă, iar gala nu avea drept scop această temă spinoasă. Dar…pregătirea tehnică a concurenților – dicție, impostație vocală, frazare -, mișcarea scenică și susținerea de relații interactive cu spectatorii, au lăsat de dorit la majoritatea absolvenților. De asemenea, pregătirea lor culturală, evidentă și în alegerea discutabilă a textelor, s-a dovedit șubredă"
IIeana Lucaciu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu va obositi sa comentati daca nu aveti o identitate clara, vizibila si verificabila.