Pe Părintele Mihail am avut bucuria să îl întâlnesc într-un moment extrem de important al vieţii. Mă leagă de acest om minunat, multe, foarte multe. Tânărul Ierodiacon, conducătorul stranei din Mănăstirea păstorită de Părintele Arhimandrit Macarie, ce a iniţiat şi susţinut cu pasiune şi dăruire iniţiativa realizării a două CD-uri de muzică psaltică, împreună cu echipa pe care am coordonat-o, este astăzi Ieromonah, părinte Duhovnic şi Doctor în Teologie.
Pentru excepţionala lucrare - Muzica bisericească de tradiţie bizantină în Mănăstirea Sinaia-Studiu monografic - membrii comisiei au acordat Magna Cum Laude Părintelui Mihail. Preoţi, profesori univ. doctori Vasile Stanciu (Cluj, îndrumator), Nicu Moldoveanu, Ioan Chirila (decan Cluj), Vasile Grajdian (Sibiu), Alexandru Moraru (Cluj), împreună cu P.S. Irineu Bistriţeanu, au apreciat munca şi jertfa Părintelui într-o festivitate publică în cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj Napoca. Puteţi parcurge un rezumat al acestui studiu şi aici.
Calde felicitări Părinte Mihail Harbuzaru şi multe împliniri duhovniceşti vă doresc, cu bucuria şi dragostea prieteniei ce ne leagă.
felicitari parintelui mihail si excelent cum laudae pt parintelul meu duhovnic.
RăspundețiȘtergere