miercuri, 13 octombrie 2010

Tăcere, ochii zilei s-au închis.


Deşertăciunea umple atent golurile rămase. Totul în jur se năruie mistuindu-se sub povara unui trecut ce a sugrumat viitorul. Nu ne putem rupe de noi. Aşa suntem, deşi nu putem accepta în ruptul capului...Cu cât mai mare ne este eforul de a cunoaşte şi de a fi cunoscuţi cu atât mai multă zgură ne trădează trecerea...Nimic nu are valoare dacă nu este afişat şi popularizat, dincolo, prea dincolo de tot şi toate, aşa încât lupta dintre înger şi diavol să pară o simplă nebunie beletristrică...

Ne stingem sub povara unor suflete chinuite, aruncând dragostea ca pe-o povară. Şi nimic nu ne va fi de ajuns, vom sorbi până la capăt otrava ce o credem leac. Şi tu trebuie să ştii asta şi să înduri, căci ne-ai dorit. Ne-ai chemat ca pe lumina din cer şi ne-ai hrănit. Atunci îndură...


Nimic nu scapă fiarei. Firmitura de pe podea este culeasă grijuliu de îndată. Priveşte către intelectualul ce îşi soarbe de plăcere vorbele, incapabil de faptă, la mama ce se sinucide în plin raiting zgomotos...ia uite-ţi lume şi actorii în curu’ gol poate scapi de îndoieli ! Nu mai ieri cârteai de câte o zână învineţită de rockerul rrom ? Nu râdeai la împărţeală de averi pe catafalcul părintelui mort...? Vrei să mănânci paiaţă ? Atunci înghenunchează! Deprinde-te aşa plecat, căci vei vrea şi fii şi aer şi lumină. Stai plecat şi zi mersi că eşti gunoi. Ia mai na' cultură în jacuzzi, chimicale pe la ţâţe şi mii de bombe elodiene. Ia mă' n-auzi ? E doza ta de viaţă: „Un suflu nou...”

Hai ! Zâmbeşte ! Zâm-beş-te ! Circul e în tine şi nu-l poţi amuţi. L-ai crescut ca pe un fiu, acum te doboară, într-o nouă ordine a firii, muşcând mintea ce l-a hrănit. Hai...zâmbeşte ce naiba ?...e doar un alt copil care moare... o altă zi din viaţa ta...Ce naiba mai e un an acum...? Viaţa s-a schimbat, moda a triumfat, e timpul să pleci la tomberon ! Hai lume ia-ţi paiaţa şi arată-i locul de veci, noul Ev a început.

Zâmbeşte, eşti filmat !
Fotografie realizată de Cătălin Stelian