Miracolul Olga.

"Românii, în general, sunt foarte buni actori de teatru. Avem acel ceva în plus care trece rampa, dar care în film devine teatral. În film nu trebuie sa faci nimic, ci totul sa fie în spatele ochilor. Toţi marii actori români, ca de pilda George Constantin, au fost actori foarte buni de teatru. Pot sta alături de marii actori ai lumii. Nu avem şansa să ne ştie lumea, fiindcă suntem români şi vorbim româneşte, dar avem câţiva dintre cei mai mari actori."

Dincolo de mai bine de 52 de roluri pe scenă, din 1951 şi până astăzi, şi a peste 22 de filme, doamna Olga Tudorache păstrează o demnă tăcere. De 15 ani lasă personajele să vorbească în locul ei. Actor vizionar, a înţeles că secolul XX este cel al regizorului. A acceptat mereu forme noi de joc şi de aceea creaţiile ei au rămas modele.

În tragediile Shakespeariene, în comediile lui Moliere, a făcut săli pline cu piesele lui Bernard Shaw sau Cehov. A jucat mult, dar pentru mulţi ea va fi imaginea Vitoriei Lipan din Baltagul, a Antigonei sau a Beatricei din "Efectul Razelor Gamma asupra Anemonelor."

Viaţa doamnei Olga seamănă cu cea a unei eroine dintr-o piesă de teatru. Are mister şi solemnitate, frumuseţe şi dramatism, strălucire şi geniu. De o eleganţă nobilă şi simplă, cu o siluetă în care se împletesc zvelteţea şi forţa, de fiecare dată aduce pe scenă, ceva din artistocraţia acestei arderi numită, Arta Actorului. Un parfum aproape pierdut, care te învăluie, te cheamă şi te stăpâneşte definitiv. Nu lasă nimic la întâmplare, nici un gest, nici un amănunt, nici o privire, totul lucrează lin, dar ferm şi la plin. Şi de fiecare dată, energia subtilă a forţei iubirii pe care o dăruieşte, te cucereşte pe deplin.

"Actoria e o meserie de disciplină. Ca milităria. Trebuie să faci un lucru atunci când ţi se cere. Fără talent nu ajungi la meseria de actor, fără disciplină, nu poţi să o practici...cel mai greu in meseria asta este să asculţi, să ştii să asculţi..."

Neverosimil de puternică, stăpâneşte oamenii, îşi iubeşte studenţii urmărindu-le traiectorile şi după terminarea aniilor de şcoală. Deseori le devine spectator, respirând odată cu ei din umbra sălii de spectacol. Fie că e vorba de spaţii neconvenţionale, cluburi, cafenele, fie că e vorba de săli de teatru, o zăreşti uneori în public, citind atent programul serii, distribuţia şi fremătând de nerăbdare.

"Când intrau în şcoală, studenţilor le era frică de mine, dar în trei luni îmi era frică mie de ei. Mi se suiau toţi în cap, mă luau în braţe şi eram "Mama Olga". Am lucrat cu nişte copii extraordinari. M-am oprit în cele din urmă, anul trecut, pentru că am 70 de ani şi nu mai rezist fizic. Statul în picioare, drumurile, să lucrezi 8-9 ore în frig, întuneric, sărăcie, în toate condiţiile grele în care se lucrează la UNATC, nu le mai puteam răbda..."

Porneşti uneori televizorul, naiv şi inadaptat, mânat de speranţa că ceva simţire şi trăire va răzbate. Că nu este totul pierdut...părăsit...abandonat...Găseşti toată fauna lumii. Orice este ţipător, agresiv şi plin de păreri şi-a găsit locul în media. O oază cât de mică în care să afli câte ceva despre cei care trudesc în artă, nu vei găsi...Te întrebi de ce eşti trist, de ce nu mai ai chef, de ce toate par atât de strâmbe...

Fără Artist te vei simţi singur mereu, pentru că el este o cale de a ajunge către Dumnezeu. Artiştii, prin jertfa lor, te pot întâlni cu tine ! Iar ei nu aşteaptă nimic, nu cer nimic. Doamna Olga Tudorache este un taifun, o tornadă, un fenomen cosmic, dar este şi femeie, este o mamă extraordinară şi o profesoară de excepţie. Este prin grija şi Dragostea lui Dumnezeu un OM viu, ce încă respiră şi pentru tine. Poate vei căuta, cândva şi Artistul...

"Nu am planuri de viitor. Nu ştiu cât m-o mai ţine firul vieţii şi nici cum o s-o termin. Aştept să văd ce vrea Dumnezeu să îmi mai trimită. Căci şi acesta, a fost un dar de la Dumnezeu..."

Olga Tudorache

Fotografie realizată de Dinu Lazăr