luni, 9 august 2010

Amantul plecat pe drumuri.


"Acum când lumea şi-a ieşit din ţâţâni" e nevoie de povestitorul ce repune la locul lor marile valori şi semnificaţii ale omului adus în lumina reflectoarelor. Dacă l-aţi fi auzit pe George Banu povestind, cu căldură şi iubire, despre teatru, despre actori, despre artă şi viaţă, aţi regreta, fără doar şi poate, cum regret şi eu, că nu vorbeşte mai des.

Când îl asculţi, vezi spectacolele pe care le-a văzut. George Banu iubeşte teatrul cu patimă, a colindat marile festivaluri, a privit dincolo de scenă, dincolo de replici. Cu fiecare dintre cărţile sale îşi apropie cititorii, studenţii, actorii de magia şi încărcătura enormă de poveste din arta spectacolului. Într-o lume în care totul pare să pună omul în paranteze, el aşază omul şi povestea destinului lui în prim-planul scenei.

„Toată lumea joacă un rol pe scena lumii şi al meu e acela de a fi trist", spune neguţătorul din Veneţia, Antonio, naivul prieten care scapă cu viaţă graţie unui miracol de inteligenţă şi dragoste. Şi eu, de asemenea, n-am încetat să alternez o speranţă cu o decepţie. Aşteptarea mă defineşte şi Fata Morgana mă atrage mereu altundeva. M-am epuizat căutând teatrul peste tot, când găsindu-l, când pierzându-l din nou. Fără a putea vreodată să-l localizez definitiv. Eu sunt amantul plecat pe drumuri... Teatrul este pentru mine o tentativă de a trăi viaţa pe care n-o trăiesc.

Un interviu excepţional acordat de domnul George Banu pentru ziarul "Cotidianul" pe care îl puteţi găsi integral aici