duminică, 16 mai 2010

Semn de Mai.

Şi pentru o clipa am putut. După ceva vreme fata ce m-a iubit mulţi, mulţi ani, acum mamă de băiat şi soţie de bărbat, m-a întrebat câte ceva. Şi pentru o clipă am putut vorbi. Despre fesul alb, pe care încă îl port, despre moarte şi dragoste, despre trădare şi...linişte.


Apoi au revenit amici mei cu halate albe şi idei fixe. Mi-a înflorit liliacul, aud teii, ploaia, pe Villon, pe Vîsoţki....

Fântâna-mi stă alături şi totuşi mor de sete,
Ca focul ard, dar dinţii îmi dârdâie de frig,
În ţara mea mă aflu, dar tărâm străin îmi pare,
Stând lângă jar, eu tremur de friguri doborât,
Sunt gol de tot şi totuşi veşmântul mi-i de vornic,
Când râd, am ochii-n lacrimi, doresc zădărnicii,
Mă-mbărbătez cu visuri şi mor de deznădejde,
Mă-mbăt de veselie şi tremur de dezgust,
Voinic mă simt şi totuşi stau frânt fără de vlagă,

Prieten mi-e oricine, dar toţi mă ocolesc,
Nepăsător de toate îmi zbucium încă gândul,
Să mă îmbuib de bunuri când nu mai vreau nimic,
Şi mierea vorbei blânde, mai mult amar mi-aduce, -
Pe omul ce mă-nşeală mai drag mi-i să-l aud.
Prieten mi-e acela care mă-ndeamnă a crede
Că lebada cea albă e neagră ca un corb,
Minciună ori dreptate de-acuma mi-i tot una,
Pe cel ce-mi face bine mi-l socotesc duşman,
Ţin minte tot şi totuşi nu-ncheg nimic în minte-mi,
Prieten mi-e oricine, dar toţi mă ocolesc...



"Baladă" de Francois Villon - traducere Elena Farago
Vladimir Visotki - Nadezhda
Fotografie realizată de Dinu Lazăr