26 apr. 2010

Life is real.

Desigur că viaţa e reală şi serioasă de vreme ce e de la Dumnezeu, că într-însa a coborât Hristos şi că aici se hotărăşte dacă vom fi mântuiţi ori osândiţi pe veci.

Dar tot atât de adevărat este că viaţa-i ireală şi neserioasă; iluzie şi deşertăciune. (Aceasta o spune şi hinduismul). Dacă ne luam numai după hinduism dăm de murdărie, mizerie, dezgust şi nepăsare.

Trebuie prin urmare să ne luam simultan după două concepţii diametral opuse. Trebuie să credem două adevăruri care se exclud. Nu se poate! Se poate: dovadă sfinţii, eroii şi nenumăraţii oameni de bine.

(Se poate şi pentru că cele două puncte de vedere nu sunt contradictorii şi ireconciliabire - cum ar fi Dumnezeu şi Mamoa - ci reprezintă două feţe ale unei singure complexe realităţi pe care minţile simpliste le despart în mod absolut, dar cele echilibrate le armonizează ca blagosolvită iscusinţă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu va obositi sa comentati daca nu aveti o identitate clara, vizibila si verificabila.