miercuri, 7 octombrie 2009

Stai.


Stai o clipa te rog. Stergeti lacrima si incerca sa-ti descretesti fruntea. Doar stai. Respira aerul rece al unei noptii de toamna. Si stai din nou. Lasa gandurile negre sa plece. Si daca nu vor, alunga-le tu cu un zambet.

Ofera-le cel mai frumos zambet din lume. Si crede-ma ca vor intelege ca au gresit. Vor pleca spasite si se vor gandi de doua ori inainte de a incerca sa se intoarca la tine. Si stai din nou. Acum poti incepe se te gandesti. La lucrurile de care iti poate fii dor. La momentele in care ai ras galagios. La noptile in care erai doar un copil. La noptile in care el te facea sa te simti rand pe rand, copil, barbat, rege si iarasi copil.

La naivitatea pe care refuzi sa o mai adapostesti in gandurile tale. La sinceritatea pe care o judeci gresit ca fiind minciuna. Ramai o clipa si priveste tabloul imaginar agatat de tavanul salii asteia. Vei gasi acolo toate anotimpurile si inceputurile lor pictate in ulei sau desenate in carbune.

Foto: Ziarul "Libertatea"