A plecat dintre noi Omul din la Mancha.

Astazi dupa o perioada grea de suferinta, profesorul, regizorul, actorul si remarcabilul om de cultura, domnul Ion Cojar, ne-a parasit. Anul acesta inca nu s-a incheiat si pare ca inca nu am plans destul...Profesorul din stralucita galerie de pedagogi pe care i-a avut scoala romaneasca de teatru si film, maestrul ce a stiut stapani arta de a darui scenei actori, astazi s-a stins...

Am avut bucuria de a fi unul dintre cei care au simtit generozitatea si dragostea maestrilor mei iubiti Dem Radulescu si Mihail Stan. Dar am fost ocrotit de soarta beneficiand de o inca sansa. Unica! Aceea de a fi acolo! In arena greilor. Unde esti singur. In zona in care neputinta, lasistatile si slabiciunile nu isi gasesc loc. Asta si pentru ca Dumnezeu a ingaduit sa il intalnesc si pe maestrul Ion Cojar.

Din prima zi cand am deschis ochii in meseria de actor am admirat imensa forta si amplitudinea experientei, culturii si cunostintelor acestui adevarat Stanislavski al Romaniei. Ca boboc l-am intalnit conducand comisia de examinare. Apoi in zilele de scoala, il intalneam pe culoar. Privindu-ma lung nu lasa niciodata sa se inteleag la ce se gandeste...In anul trei de facultate m-a invitat sa particip, in afara orele de curs obligatorii si la cursurile de Arta Actorului pe care le sustinea in cadrul Academiei de Teatru si Film. Acolo am cunoscut-o si pe inimoasa si distinsa doamna profesoara Adriana Popovici.

Dupa o scurta perioada desi inca student, am fost invitat in calitate de actor pe scena Teatrului Casandra. Si el...o alta amintire acum. Pentru prima data in regia lui Ion Cojar am reusit sa construiesc un personaj pe cat de evitat de toti, pe atat de ofertant! Zaharia Trahanache din piesa "O scrisoare pierduta" de Ion Luca Caragiale. La cei 24 sau 25 de ani pe care ii aveam atunci, am inceput sa inteleg incet, incet, unde ma aflu, cine sunt, ce se poate face si ce drum am de parcurs in aceasta bransa.

Dupa doi ani de munca sustinuta, propus tot de domnul Cojar si sustinut la fel de puternic de maestrul Radulescu, am reusit sa lucrez in diverse proiecte ce mi-au purtat pasii pana pe scena salii UNESCO din Paris. Astfel reusind sa cunosc si sa inteleg ce se intampla si cum este privita Arta Actorului in Europa acelor ani.

In calitate sa de Director General al Teatrului National Bucuresti, domnul Ion Cojar este cel care a organizat singurul concurs public national de mare amploare prin care tineri absolventi de facultate au reusit sa devina actori pe cea mai mare scena a tarii. Sa angajezi 15 tineri absolventi odata a devenit acum o cumplita neputinta pentru directorii teatrelor romanesti. Ganditi-va numai ca urmatorul director dupa inlaturarea maestrului Cojar, caruia nu am sa-i pomenesc numele aici pentru a evita orice alaturare a numelui sau cu lucrurile bune si frumoase din viata mea, a reusit unica performanta de a concedia intr-o singura zi, lasand pe drumuri 35 de actori!

Castigand si eu acel concurs am devenit actor al Teatrului National Bucuresti. Asa am reusit sa aplic rapid cele invatate in mica mea experienta de pana atunci, am avut alte intalniri irepetabile cu oameni ce mi-au umplut inima de bucurie si de lumina. Acolo am aflat de continuitate, de statornicie, de destin, de cat de important este sa privesti cu ochi curati si sa sustii un talent...Apoi iar, iar si iar de capacitati acumulate numai prin munca! Jertfa muncii fara de sfarsit ce ne-a fost daruita odata cu bucuria dar si cu durerea de a fi actor in Romania acestor ani.

Am fost langa domnia sa si la implinirea venerabilei varste de 70 de ani. In emotionanta seara a premierei pentru care am muncit vreme de doi ani de zile, alaturi de Maia Morgenstern, Ilinca Goia, Medeea Marinescu, Irina Cojar, Stefan Iordache, Valeriu Ogaseanu, Marius Florea - Vizante daca ar fi sa amintesc numai o parte dintre cei care am fost candva "Omul din la Mancha". Piesa scrisa de Dale Wasserman, care pentru mine va ramane un moment special si chiar ultimul meu rol pe scena Teatrului National Bucuresti.

Ii voi ramane toata viata mea recunoscator acestui minunat izvorator de arta! Ultima fraza pe care mi-a daruit-o privindu-ma in ochi si strangandu-ma tare de mana cand ne-am regasit de data aceasta, doar in calitate de spectatori stingheri si alungati...intuind admirabil povara pe care o port de ceva vreme, si-a gasit loc vesnic in inima mea. Jar si lumina atata vreme cat voi putea inca sa lupt asa cum am fost invatat sa o fac. Poate candva voi reusi sa o rostesc si public.

Maestre Ion Cojar eu, Victor Vurtejanu va multumesc. Atata cat poate sa o faca un om. Il voi ruga pe bunul Dumnezeu sa ierte si sa odihneasca sufletul dumneavoastra. Irina sincere condoleante, iar celor care s-au bucurat de arta, mestesugul si talentul uneia dintre ultimele personalitati ale Artei Dramatice din Romania, gandul meu cel bun in aceasta clipa tragica si grea.

IN MEMORIAM

ION COJAR

1931 - 2009