ODĂ (în metru antic)

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânar, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua Singurătăţii.

Când, deodată, tu răsarişi în calea-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii Neîndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mării.

Pe-al meu propriu rug mă topesc în flăcări...
De-al meu propriu vis, mistuit mă vaet,
Pot să mai renviu luminos din el ca Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit,
pe mine Mie,
redă-mă!

"ODĂ (în metru antic)" de Mihai Eminescu

fotografie realizată de Cristina Zenny