sâmbătă, 3 octombrie 2009

Ploaie, distante si Iorga.

Am iesit afara si am tras o gura de aer. Era deja noapte. Nu mai astept de mult sa vad pe cer stele in orasul gri din cauza blocurilor si a iluminatului public. Am privit catre cer cautand sa inteleg cate ceva din ce se intampla.

Miroase doar a ploaie. Anuntatoare de toamna si de recompunere. Ultima halta in fata iernii ce soseste curand. Amintirea zilelor cand jinduiam dupa putina umbra si o limonada rece incepe sa imi dea tarcoale pe nesimtite. Mai ales ca la castel astazi am primit vizita Iulianei. Sosita val vartej de la vesnicele studii si "asistatii" ce ii poarta dupa ea, ma pocnit cu doua trei flash-uri din vara noastra care mi-au nimerit direct inima...

Impreuna este cuvantul ce imi statea pe buze in lungul monolog ce l-am sustinut vreme de cateva ore presarat pe alocuri cu ceva muzici faine si putina cafea cu frisca. Impreuna! La fel ca "reglajele" ce le fac ajutat de Alexandru la textul ce continui sa cred ca va deveni candva un spectacol. Intre timp "impreuna" nu a mai vrut providerul meu sa insemne si ma gonit brutal de pe net asa ca am ramas cu ideea la jumatatea articolului. Gandul a continuat insa sa ma invaluie toata noaptea ce a urmat.

M-am trezit in zori intr-un cer mohorat ce isi alearga grabit norii apasand fatal toti cardiacii. Mi-am reamintit de telefonul primit din partea lui Tomita care intre timp s-a facut baiat mare, depasind starea de "vedeta" si care razand ironic in casca telefonului ma plimba si el printre amintiri frumoase. Dar despre "impreuna" am mai vorbit... Sper sa mai reusesc sa o fac.

Planuisem sa urc in munti cu Catalin insa nu ne-a iesit. Poate altadata. Curand incep ploile si balamucul anual al inundatilor. De data asta vin bine grefate pe - alegeri-criza din guvern-terorismul aplicat pe ce a mai ramas din batranul C.F.R. - dar mai ales pe dezorientarea si panica instalata deja in majoritatea populatiei.

De fapt se intampla numai ce era de asteptat. Iti cam piere mistocareala si bascalia cand te intorci din noul cimitir Ghencea 3 care deja e plin. Multi dintre tinerii ce pana ieri razand se prabuseau sub iluzii cumparate cu 6 RON gramul in "regie" acum realizau ca "a trai" nu este un film sau un alt "virtual". Ca se moare cu adevarat si poate din macar acest motiv trebuie trait cu adevarat. Dar asta este doar un alt inceput de monolog pentru cei mai multi...

M-am bucurat enorm de vestile bune sosite de la Adrian Berinde si apoi de la Cristi Minculescu, carora viata le-a intors generoasa darul jertfei lor. Ce distanta. Ce drum lung intre cele doua stari! Trupa Iris va urca pe scena curand si poate Adrian ne va prezenta noul disc intitulat "Azil". Toate in timpul lor. In timpul in care tinerii isi gauresc limba, urechile, isi tatueaza corpul, isi pun inele peste tot...in incercarea disperata de a se simti "necesari". De a isi instala o proprie cultura. Unica...! Uitand si ignorand. Si toate astea uneori, daca iti faci timp sa ii asculti, sa reusesti sa le deschizi tacerile agresive, descoperi ca hmmm...nu sunt lipsite de anumite sensuri. Pentru ca toate au o semnificatie si un timp de "expunere". Trebuie doar sa le poti deslusi. Cu putina rabdare si multa incredere.

Afara s-a hotarat sa fie frig si fleoscait. Resimti asta daca ajungi pe strada mea mai ales din cauza ca nu mai exista trotuare. Doar o limba de pamant ne-a mai fost ingaduita in locul lor, de pe care, dupa ce ai parcurs-o iesi plin de noroi stapanindu-ti cu greu nervii in momentul cand esti apostrofat de paznicul de magazin, care urla dupa tina sa iesi afara cu tot cu glodul cules prin grija primarului si al intereselor sale...

Siii...? Ce ai sa faci? Ce faci cu visele tale, cu proiectele ce se nasteau? Cu sculele pentru care ai muncit atat? Cu meseria? Ei...? Ce o sa faci? Ce o sa mai faci? :)) Ai' ma...actoruleeee ce o sa ii mai faci acu'? Na' ca ti se infunda! Vezi ca ne reuseste de fiecare data, baaaai...?

Acum am sa fac asa:

Am sa ii multumesc lui Dumnezeu pentru toate darurile sale. Am sa il rog sa aibe grija de toti ai mei. Sa le daruiasca sanatate si ganduri bune. Si cand spun asta ma gandesc si la tine si la cei ce se pregatesc sa rada si sa fie "isteti". La fel de indiferenti la ploaia de afara, la scoala devenita santier sau la durerea bunicilor si a parintilor ce tristi ingroapa pe cel care trebuia sa insemne viitor...

Nu sunt trist. Nu am sa fug nici de data asta. Si nici nu am sa ma asez in fund. Afara continua sa ploua. Imi scot pelerina din dulap si imi pun sandalale in debara. Curand se incheie cei zece ani. Romania se pregateste sa intre in 2010. Poate doar tot ca un alt gand rebel, imi aduc aminte de o idee a lui Nicolae Iorga care spune cam asa: Calul alearga, calaretul ajunge.