sâmbătă, 4 iulie 2009

Zile fara Tata



Cine are parinti, pe pamant nu in gand
Mai aude si-n somn ochii lumii plangand
Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti,
Astazi imbatranind ne e dor de parinti.

Ce parinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atatia copii si de-atat nenoroc
Niste cruci, inca vii, respirand tot mai greu,
Sunt parintii acestia ce ofteaza mereu.

Ce parinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, dupa actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albira de dor
Sa le fie copilul c-o treaptã mai domn,

Cata munca in plus, si ce chin, cat nesomn!
Chiar acuma, cand scriu, ca si cand as urla,
Eu ii stiu si ii simt, patimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, dupa lungi saptamani
Fii batrani ce suntem, cu parintii batrani

Daca lemne si-au luat, daca oasele-i dor,
Daca nu au murit tristi in casele lor...
Intre ei si copii e-o prasila de caini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei paini.

Cine are parinti, pe pamant nu in gand,
Mai aude si-n somn ochii lumii plangand.
Ca din toate ce sunt, cel mai greu e sa fii
Nu copil de parinti, ci parinte de fii.

Ochii lumii plangand, lacrimi multe s-au plans
Insa pentru potop, inca nu-i de ajuns.
Mai avem noi parinti? Mai au dansii copii?
Pe pamantul de cruci, numai om sa nu fii,

Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Intr-un biet orasel, intr-o zare de sat,
Mai asteapta si-acum, semne de la stramosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.
Cine are parinti, inca nu e pierdut,
Cine are parinti are inca trecut.

Ne-au facut, ne-au crescut, ne-au adus pana-aci,
Unde-avem si noi insine ai nostri copii.
Enervanti pot parea, cand n-ai ce sa-i mai rogi,
Si in genere sunt si nitel pisalogi.
Ba nu vad, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult sa le spui si explici,
Cocosati, cocarjati, intr-un ritm infernal,
Te intreaba de stii pe vre-un sef de spital.

Nu-i asa ca te-apuca o mila de tot,
Mai cu seama de faptul ca ei nu mai pot?
Ca povara ii simti si ei stiu ca-i asa
Si se uita la tine ca si cand te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurta vreme de dus
Pe constiinta povara acestui apus
Si pe urma vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor imputina cei ce n-au si ne cer.

Iar cand vom incepe si noi a simti
Ca povara suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia intr-un trist si departe tarziu,
Cand vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uita curand,
Si nu vad nici un ochi de pe lume plangand,
Si de ce inca nu e potop pe cuprins,
Desi ploua mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea in care parinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduita de plans.

dar te invit si in zilele cu Tata aici:
Poezie se numeste "Repetabila povara" si este scrisa de Adrian Paunescu

5 comentarii:

  1. ..mi-am retrait recitind poezia ,toata tineretzea .... de la festivalul primaverii din stardul studentzesc din 1970 pina la concertul Omega de la polivalenta din 1974...
    ...dupa 1977 nu a mai contat nimk..!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ei aici te contrazic un pic, in sensul ca a mai contat si dupa '77 caci iata eu am luat cate ceva incepand cu 1980.

    Insa din ceea ce am "simtit" si am citit, pana in '77 a fost arderea intensa si profunda.

    Chiar si asa ma bucur ca ai ajuns pe aici si sper sa ramai cat mai mult!

    Cele bune,
    Victor

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu am văzut lucrurile aşa: între 1964 şi 1970 - raiul pe pamînt; între 70 şi 77 - ani grozavi; 1977 - piesa "regele e gol"; între 77 şi 85 - începutul prăbuşirii; 85 - 89: beţi, că regele e mort şi vă duce dracu-n port; în prezent - nu avem nici port, nici rege, nici corabie, totul nu e decît o administraţie cît se poate a dezastrului - un dezastru care ţine de 20 de ani.
    Altfel...of...

    RăspundețiȘtergere
  4. ...faina caracterizare si ce traiam de 20 de ani, cum nu se poate mai adevarat!

    Ei ca ei...ca astia sunt si asta fac de o viata. Intrebarea mea ar fi de ce nu incercam noi sa incepem constructia unei alternative? Ca chiar e...of...

    RăspundețiȘtergere
  5. Taica-meu face maine 82 de ani...ma bucur ca-l tin in viata....nu-i lipseste nimic.....de ex. ma suna ca nu are de mancare....dar sunt amintiri ale trecutului.....inca prezente in mintea dansului...

    RăspundețiȘtergere

Nu va obositi sa comentati daca nu aveti o identitate clara, vizibila si verificabila.